ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. x din data de 29.11.2013, autentificat de BNP D., având ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului imobil, apartament situat în Mun. Ploiești, Complexul de locuințe al Mun. Ploiești, în suprafață utilă totală de 64,46 mp, astfel cum a fost constatată prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 emisă de BNP D., prin executarea pactului comisoriu de gradul IV;

- repunerea părților în situația anterioară, astfel cum a fost constatată prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 emisă de BNP D.;

- radierea dreptului de proprietate al pârâților B. și C. din cartea funciară nr. x a imobilului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară nr. x;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 555 C. civ., art. 1549-1554 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2844 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată, și a luat act că pârâții vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 671 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul; a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea; a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2013 la Biroul Notarului Public D., având ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului imobil apartament situat în municipiul Ploiești, str. x, Complexul de locuințe al municipiului Ploiești, județul Prahova; a dispus repunerea părților în situația anterioară și radierea dreptului de proprietate al pârâților din Cartea funciară nr. x a imobilului, precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în aceeași carte funciară; a luat act că apelanta-reclamantă va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către pârâții B. și C..

Aceștia au susținut că hotărârea din apel este nelegală, întrucât instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății și a aplicat greșit legea în raport de probatoriul administrat în cauză și de temeiul material aplicabil, aspecte încadrabile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

S-a mai arătat că aceste greșeli au fost săvârșite de instanță ca urmare a reținerii unei stări de fapt eronate.

Deși părțile au încheiat un pact comisoriu expres, forța juridică a acestuia depinde de modul său de redactare și, în plus, între părți pot exista neînțelegeri în legătură cu îndeplinirea condițiilor necesare pentru desființarea contractului, iar în situația existenței unor asemenea neînțelegeri, ținând seama de accesul liber la justiție, partea interesată poate introduce acțiune pentru rezolvarea litigiului.

Instanța se va limita la a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în pactul comisoriu, prezumându-se caracterul esențial al neexecutării prevăzute în respectivul pact, nemaifiind verificată condiția prevăzută de art. 1551 alin. (1) C. civ.. Așadar, importanța neexecutării se analizează în acest caz prin raportarea neexecutării faptice intervenite în raportul contractual la neexecutarea abstractă, definită de clauza contractuală. În doctrină s-a menționat că se admite cenzura invocării clauzei de către instanță, dar totuși aceasta nu face altceva decât să verifice îndeplinirea condițiilor invocării clauzei rezolutorii și dacă va constata că una dintre ele, respectiv gravitatea neexecutării astfel cum a fost definită în clauza rezolutorie, nu este îndeplinită, va paraliza invocarea rezoluțiunii.

Astfel, soluționarea cauzei s-a derulat în jurul verificării aplicabilității pactului comisoriu prevăzut de părți în contractul de vânzare-cumpărare. Prima instanță a fondului a respins cererea de chemare în judecată și a reținut în mod just că acest pact comisoriu a fost folosit în mod abuziv de către reclamantă la data denunțării contractului, întrucât plățile făcute în avans de către părți, în valoare de 11650 euro acopereau contravaloarea ratelor restante reclamate.

Prin notificarea nr. x/05.08.2014, reclamanta și-a manifestat opțiunea de denunțare unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare motivat de faptul că, din luna ianuarie 2014, pârâții nu ar fi achitat nicio rată. La această dată, reclamanta a înțeles să invoce pactul comisoriu. Uzarea clauzei contractuale s-a făcut cu rea-credință câtă vreme aceasta menționează că, din luna ianuarie 2014, nu s-a mai achitat nicio rată, fără a lua în considerare sumele achitate de pârâți: rata de 700 euro achitată la 02.04.2014 și suma de 11650 euro plătită anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Or, aceste plăți au fost înlăturate în verificarea condițiilor în care pactul comisoriu poate deveni aplicabil, instanța rezumându-se a reține că declarația de rezoluțiune a fost emisă de către creditor, iar prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 emisă de SPN E. și D. se constată îndeplinite condițiile pactului comisoriu rezultând rezoluțiunea contractului.

Pactul comisoriu s-a activat în mod greșit, nefiind verificate condițiile în care poate opera clauza, respectiv plățile cu care pârâții au acoperit ratele restante până în februarie 2015. La data uzării de pactul comisoriu, obligația plății ratelor era îndeplinită.

În considerarea criticilor prezentate, evaluarea aplicării pactului comisoriu s-a făcut eronat de către instanța de apel, situație care impune admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii atacate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța constată că, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 5 decembrie 2017, prezentul litigiu este supus dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care a intrat în vigoare la 13.02.2013. În acest sens sunt relevante prevederile art. 24 din această lege, care stipulează: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.’’ Rezultă că, în speță, nu se poate reține incidența prevederilor C. proc. civ. de la 1865, pentru ca recursul să fie examinat potrivit motivelor stabilite de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cum solicită recurenții, Înalta Curte urmând a se raporta la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din legea nouă.

Înalta Curte notează că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Instanța reține că acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. vizează rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.11.2013, autentificat de BNP D., având ca obiect vânzarea-cumpărarea bunului imobil, apartament situat în Mun. Ploiești, astfel cum a fost constatată prin încheierea de certificare nr. 3/25.08.2014 de BNP D., prin executarea pactului comisoriu de gradul IV.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 2844 din 3 octombrie 2018 a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt întrunite condițiile pentru a opera pactul comisoriu expres, întrucât nu s-a probat o neexecutare culpabilă din partea pârâților, care au achitat un avans considerabil anterior încheierii contractului.

Învestită cu soluționarea apelului de către reclamantă, curtea de apel a admis calea de atac, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a admis acțiunea, a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul apartament descris anterior, a dispus repunerea părților în situația anterioară și radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în aceeași carte funciară. Această soluție s-a bazat pe activarea pactului comisoriu de gradul IV ca urmare a neîndeplinirii de către pârâții F. a clauzei care privește obligația de plată a ratelor restante în termenul de 90 de zile.

În recurs, pârâții au susținut că instanța de apel, pe fondul reținerii greșite a situației de fapt, a oferit o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății (a schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia) și a aplicat eronat legea în raport de probatoriul administrat în cauză. În concret nu au fost verificate condițiile în care pactul comisoriu de gradul IV poate opera, fiind ignorate plățile făcute de pârâți, avansul de 11650 euro și rata de 700 euro din luna aprilie 2014, prin care aceștia au înțeles să acopere plata ratelor aferente contractului până în luna februarie 2015. În concluzie, evaluarea cerințelor pe care le implică activarea clauzei a fost făcută în mod greșit din moment ce obligația plății ratelor era îndeplinită la data uzării de pactul comisoriu.

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs invocate, nu se aduc critici care să vizeze aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

În primul rând, recurenții nu arată în ce a constat greșita aplicare a legii în ceea ce privește validarea de către instanță a condițiilor pentru aplicarea pactului comisoriu de gradul IV, pentru a putea verifica dacă susținerea se poate înscrie în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea rând, se invocă interpretarea greșită a clauzei contractuale în raport de probatoriul administrat în cauză, argumentându-se că plățile efectuate de pârâți în executarea contractului de vânzare-cumpărare, avansul de 11.650 euro și rata aferentă lunii aprilie 2014, ar fi trebuit să paralizeze activarea pactului comisoriu de gradul IV. Modalitatea în care este formulată această critică conduce la aprecierea asupra probatoriului valorificat în dosar și la reținerea unei alte situații de fapt, pentru a statua dacă se impune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare prin aplicarea respectivei clauze, ceea ce presupune efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele și de a stabili pe baza acestora o altă situație de fapt. Or, acest control nu îi este permis instanței de recurs, care are îndrituirea de a verifica numai aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța să poată exercita controlul de legalitate.

Așa fiind, cum susținerile recurenților nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., constituind în realitate critici de netemeinicie, și cum, în speță, nu pot fi reținute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va dispune anularea recursului exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 671 din 11 martie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2020.