ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3512/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5 ianuarie 2015 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - reprezentat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială - Agenția Pentru Plăți și Inspecție Socială Sector 6 București și Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat modificarea art. 61 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel încât veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor să fie luate în considerare la stabilirea cuantumului privind indemnizația de creștere a copilului și obligarea Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Sector 6 București să emită o nouă decizie ținând cont de toate veniturile obținute. Prin Sentința civilă nr. 7131 din 22 octombrie 2015,Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (2) din C. fisc. , a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor publice și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, a admis excepția inadmisibilității, a respins capătul de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice privind modificarea art. 61 alin. (2) din C. fisc. și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Sector 6 București, la emiterea unei noi decizii privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4154 din 15 septembrie 2016, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă și a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 7131 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român - reprezentat de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Sector 6 București și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității.

Soluția instanței de recurs Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și cu dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că Sentința civilă nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este definitivă. Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege". Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate în recurs, decizie care este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4154 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. În ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 111/2010, Înalta Curte constată că acesta este nul pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază cererea. De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise și generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea. Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.