ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 339/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.1, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a suspendat judecarea cauzei, în baza art. 411 pct. 2 din C. proc. civ., reținând că părțile au lipsit nejustificat și nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs A..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 decembrie 2019, sub nr. x/2019/a1.1, și repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

În motivarea cererii, invocând dispozițiile art. 426 și art. 427 din C. proc. civ. și cele ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, recurentul - contestator a susținut că actul procedural menționat trebuie să poarte semnătura celor menționați în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție, precum și nulitatea actului de procedură.

Prin rezoluția din data de 12 decembrie 2019, completul filtru nr. 6 a stabilit termen de judecată la data de 06 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, intimatul cu o copie a motivelor de recurs.

Analizând recursul în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală din același cod, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii atacate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În litigiul pendinte, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs formulată, s-au invocat pretinse nereguli legate de modalitatea de comunicare a încheierii de ședință din data de 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în cadrul procedurii derulate ulterior redactării actului atacat.

Procedând într-o asemenea manieră, recurentul-contestator nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii atacate și nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susține nelegalitatea actului de procedură menționat.

În condițiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - GV