ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7497/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea astfel cum a fost precizată și

formulată, reclamantele SC T. SRL, SC G.A.T. SRL, SC V. SRL, au solicitat

revocarea rezoluției nr. 9/CDJ/2012 din 11 mai 2012 emisă de Comisia de

disciplină pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

în Dosarul nr. 9/CDJ/2012 prin care s-a hotărât clasarea sesizării cu privire

la încălcarea de către d-na judecător Z.A. a dispozițiilor art. 25 C. proc.

civ. și ale art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004 cu ocazia soluționării

cauzei cu nr. 3640/91/2010 iar, pe cale de consecință, admiterea acțiunii și

trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare și exercitarea

acțiunii disciplinare.

Prin sentința civilă

nr. 5410 din 1 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantelor, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că, în cauză, Comisia de disciplină pentru judecători

a reținut în mod judicios, în baza cercetării prealabile a faptelor sesizate de

către reclamante, că doamna judecător Z.A. nu cunoștea existenta situației care

ar fi atras obligația sa de a formula cerere de abținere, reținându-se, în mod corect,

că, în lipsa existenței unor probe temeinice în acest sens, este exclusă vinovăția

doamnei judecător în săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit.

a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,

cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare anterior adoptării

Legii nr. 24/2012).

Din probele administrate

în fața comisiei de disciplină a rezultat ca dna judecător nu cunoștea faptul că

numitul M.I., unul dintre multiplii veri pe care dna judecător îi are, și nici acesta

din urmă nu i-a adus la cunoștință că este acționar sau reprezentant al vreunei

societăți litigante. În plus, doar într-un singur act din dosar este menționat numele

reprezentantului legal al SC M.C. SRL, iar nu al SC M. SRL, acest act fiind depus

în fața primei instanțe în primul ciclu procesual recursul soluționat de completul

de judecată din care a făcut parte doamna judecător Z.A. vizând sentința în cel

de-al doilea ciclu procesual.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că în mod corect s-a analizat de către Comisia de disciplină

și conduita anterioară a dnei judecător, respectiv conduita acesteia în situațiile

de abținere, reținându-se că în perioada 2010-2011 doamna judecător a formulat cereri

de abținere atunci când avea cunoștință că reprezentanții unor părți îi erau rude

sau afini.

Cu privire la abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în mod judicios, s-a reținut că soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

sunt, în principiu, excluse din sfera verificărilor administrative, fiind supuse

controlului exercitat în căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva hotărâri instanței

de fond, reclamantele SC T. SRL Focșani, SC G.A.T. SRL Gologanu și SC V. SRL Focșani

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea

greșită a legii și a dovezilor din dosar.

Astfel, recurentele precizează

că atât Comisia de disciplină a C.S.M. cât și instanța de fond în mod corect au

reținut că în speță există fapta d-nei judecător Z.A. de a nu se abține și de a

nu-și informa superiorii cu ocazia soluționării cauzei cu nr. 3640/91/2010 la a

cărei soluționare în recurs a participat și în care o rudă (M.I.) a sa avea un interes.

Dar, deși se admite acest

aspect de fapt, în mod greșit și absolut neîntemeiat se concluzionează că această

faptă nu constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea

nr. 303/2004 raportat la art. 25 C. proc. civ. și la art. 105 alin. (1) din

Legea nr. 161/2003 pe motiv că d-na judecător nu a cunoscut și nu a avut posibilitatea

de a cunoaște existența stării de incompatibilitate.

Se mai arată că soluția

contestată este greșită, se bazează pe o serie de raționamente greșite, fără nici

o probă concludentă. Aceste raționamente au la bază premise greșite care duc în

mod logic la concluzii false, adică care nu rezultă cu necesitate din premisele

respective.

Recurentele consideră

că în urmărirea și analizarea raționamentelor din conținutul sentinței atacate și

care au stat la baza soluției date, trebuiesc avute în vedere următoarele premise

importante, incontestabile și necontestate:

- între d-na judecător

și numitul M.I. existau relații de rudenie de gradul

IV,

respectiv erau veri primari;

- d-na judecător și numitul

M.I. se cunoșteau anterior soluționării cauzei nr. 3640/91/2010;

- M.I. era asociat unic

și administrator unic la SC M.C. SRL;

- SC M.C. SRL a fost parte,

în calitate de reclamantă, în cauza nr. 3640/91/2010;

- numitul M.I., vărul

primar al d-nei judecător avea interese în soluționarea cauzei cu nr. 3640/91/2010;

- d-na judecător a făcut

parte din completul de recurs care a soluționat cauza nr. 3640/91/2010;

- d-na judecător a avut

acces la toate actele dosarului nr. 3640/91/2010;

- d-na judecător nu a

făcut cerere de abținere de la judecarea cauzei nr. 3640/91/2010 și nici nu și-a

informat superiorii cu privire la faptul că în cauza respectivă o rudă a sa de gradul

IV

are interese;

- soluția dată în recurs

în cauza nr. 3640/91/2010 a fost favorabilă reclamantelor litigante.

Pornind de la aceste premise

corecte și adevărate, rezultă în mod logic că argumentele pe care s-a întemeiat

soluția instanței de fond sunt greșite și neîntemeiate.

Este falsă și neîntemeiată

premisa instanței de fond potrivit căreia d-na judecător nu cunoștea că numitul

M.I. ar avea vreun interes în cauză.

Este absolut neverosimil

faptul ca numitul M.I. să nu fi discutat cu verișoara sa primară nimic despre acest

litigiu, având în vedere că procesul dura de patru ani și că societatea acestuia

pierduse în două rânduri procesul la instanța de fond.

Atunci când d-na judecător

susține că personal nu a cunoscut faptul că vărul său avea interes în cauză invocă

în apărare propria-i culpă, în sensul că recunoaște că nu a studiat în mod corespunzător

dosarul, unde erau date din care rezulta acest aspect. Or, o astfel de apărare nu

poate fi primită.

Faptul că anumite acte

se aflau în dosarul de fond de la primul ciclu procesual nu poate reprezenta o scuză

pentru d-na judecător, de vreme ce a avut acces la toate actele dosarului și avea

obligația legală de a studia dosarul cauzei.

Este lipsit de relevanță

argumentul că numitului M.I., vărul d-nei judecător a fost sau nu prezent personal

la ședințele de judecată în recurs. Nimic nu exclude ca lipsa acestuia de la proces

să fie o strategie de a nu atrage atenția și de a nu da de bănuit părților adverse.

Este nedovedită și nerelevantă

premisa că în trecut (perioada 2010 - 2011) d-na judecător Z.A. s-ar fi abținut

în alte cauze ori de câte ori a avut cunoștință că reprezentanții unor părți îi

erau rude ori afini. Aplicarea în trecut a unei astfel de conduite fără nici o excepție

nu a fost dovedită.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Recurentele-reclamante

SC T. SRL, SC G.A.T. SRL și SC V. SRL. au solicitat revocarea rezoluției nr. 9/CDJ

din 11 mai 2012 a Comisiei de disciplină pentru judecători cu consecința trimiterii

cauzei pentru continuarea procedurii disciplinare și exercitarea acțiunii disciplinare

sub aspectul săvârșirii de către doamna judecător Z.A. a abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire

strictă la Dosarul nr. 3640/91/2010 al Curții de Apel Galați.

Prin rezoluția nr. 9/CDJ

din 11 mai 2012 a Comisiei de disciplină pentru judecători, a cărei revocare se

solicită, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către doamna judecător

Z.A., din cadrul Curții de Apel Galați, a abaterilor disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentele-reclamante

au susținut că deși dna judecător cunoștea că într-o cauză soluționată în complet

format din trei judecători o societate comercială aparținea unei persoane aflate

în grad de rudenie cu dânsa, aceasta nu s-a abținut. Totodată, s-a susținut că respectiva

abatere ar fi fost comisă cu intenție.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a apreciat că respectiva Comisie de disciplină

pentru judecători a reținut în mod judicios, în baza cercetării prealabile a faptelor

sesizate de către recurentele-reclamante, că doamna judecător nu cunoștea existența

situației care ar fi atras obligația sa de a formula cerere de abținere.

De asemenea, în mod corect

s-a reținut că, în

lipsa

existenței unor probe temeinice în acest sens, este exclusă vinovăția doamnei judecător

în săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare (în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 24/2012),

deoarece dna judecător nu cunoștea că numitul M.I., unul dintre multiplii veri pe

care îi are, și nici acesta din urma nu i-a adus la cunoștința ca este acționar

sau reprezentant al vreunei societăți litigante.

Instanța de control judiciar

constată că în mod corect s-a analizat și conduita anterioară a dnei judecător,

respectiv conduita

acesteia în situațiile

de abținere, reținându-se că doamna judecător a formulat cereri de abținere atunci

când avea cunoștință că reprezentanții unor părți îi erau rude sau afini.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că simpla afirmație a presupusei rele-credințe a dnei judecător nu este

suficientă pentru a proba că există indiciile comiterii abaterii prevăzute de

art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Din cuprinsul rezoluției de clasare contestate

rezultă contrariul, respectiv că doamna judecător nu cunoștea existenta situației

care ar fi atras obligația sa de a formula declarație de abținere.

În altă ordine de idei,

în raport cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora hotărârile

judecătorești pot fi

desființate

sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor

legale, Înalta Curte constată că în cauza de față se pune întrebarea dacă se poate

analiza și pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești pronunțată

de intimata-pârâtă în timpul funcției.

Instanța de control judiciar

are în vedere faptul că atât Constituția cât și Statutul Magistraților asigură independența

judecătorilor în activitatea de judecată care se supun numai legii.

Hotărârile judecătorești

se bucură de o forță juridică, ale căror legalitate poate fi discutată numai în

cadrul căilor legale de atac și numai în fața organelor judecătorești cu atribuții

de control judiciar.

Eventuala activitate constantă

defectuoasă , necunoașterea sau aplicarea sistematică greșită a dispozițiilor legale,

inclusiv cele cu privire la reprezentarea părților în proces, poate fi analizată

numai de către C.S.M., organ care face aceste cercetări cu respectarea independenței

activității de judecată.

Numai această autoritate

publică este în drept să constate existența abaterilor disciplinare prevăzute de

Legea nr. 303/2004.

Nici o persoană fizică

sau juridică de drept privat sau public nu poate să pună în discuție legalitatea

și temeinicia unei hotărâri judecătorești indiferent că această hotărâre este sentință,

decizie sau încheiere.

A accepta ideea recurentelor-reclamante

ar putea afecta grav independența actului de justiție, ceea ce este contrar

art. 24 pct. 3 din Constituție.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele SC

T. SRL Focșani, SC G.A.T. SRL Gologanu și SC V. SRL Focșani împotriva sentinței

civile nr. 5410 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2013.