ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7497/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea astfel cum a fost precizată și formulată, reclamantele SC T. SRL, SC G.A.T. SRL, SC V. SRL, au solicitat revocarea rezoluției nr. 9/CDJ/2012 din 11 mai 2012 emisă de Comisia de disciplină pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. 9/CDJ/2012 prin care s-a hotărât clasarea sesizării cu privire la încălcarea de către d-na judecător Z.A. a dispozițiilor art. 25 C. proc. civ. și ale art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004 cu ocazia soluționării cauzei cu nr. 3640/91/2010 iar, pe cale de consecință, admiterea acțiunii și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare și exercitarea acțiunii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 5410 din 1 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantelor, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în cauză, Comisia de disciplină pentru judecători a reținut în mod judicios, în baza cercetării prealabile a faptelor sesizate de către reclamante, că doamna judecător Z.A. nu cunoștea existenta situației care ar fi atras obligația sa de a formula cerere de abținere, reținându-se, în mod corect, că, în lipsa existenței unor probe temeinice în acest sens, este exclusă vinovăția doamnei judecător în săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 24/2012).

Din probele administrate în fața comisiei de disciplină a rezultat ca dna judecător nu cunoștea faptul că numitul M.I., unul dintre multiplii veri pe care dna judecător îi are, și nici acesta din urmă nu i-a adus la cunoștință că este acționar sau reprezentant al vreunei societăți litigante. În plus, doar într-un singur act din dosar este menționat numele reprezentantului legal al SC M.C. SRL, iar nu al SC M. SRL, acest act fiind depus în fața primei instanțe în primul ciclu procesual recursul soluționat de completul de judecată din care a făcut parte doamna judecător Z.A. vizând sentința în cel de-al doilea ciclu procesual.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că în mod corect s-a analizat de către Comisia de disciplină și conduita anterioară a dnei judecător, respectiv conduita acesteia în situațiile de abținere, reținându-se că în perioada 2010-2011 doamna judecător a formulat cereri de abținere atunci când avea cunoștință că reprezentanții unor părți îi erau rude sau afini. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în mod judicios, s-a reținut că soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești sunt, în principiu, excluse din sfera verificărilor administrative, fiind supuse controlului exercitat în căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva hotărâri instanței de fond, reclamantele SC T. SRL Focșani, SC G.A.T. SRL Gologanu și SC V. SRL Focșani a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a legii și a dovezilor din dosar. Astfel, recurentele precizează că atât Comisia de disciplină a C.S.M. cât și instanța de fond în mod corect au reținut că în speță există fapta d-nei judecător Z.A. de a nu se abține și de a nu-și informa superiorii cu ocazia soluționării cauzei cu nr. 3640/91/2010 la a cărei soluționare în recurs a participat și în care o rudă (M.I.) a sa avea un interes. Dar, deși se admite acest aspect de fapt, în mod greșit și absolut neîntemeiat se concluzionează că această faptă nu constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 25 C. proc.

civ. și la art. 105 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 pe motiv că d-na judecător nu a cunoscut și nu a avut posibilitatea de a cunoaște existența stării de incompatibilitate. Se mai arată că soluția contestată este greșită, se bazează pe o serie de raționamente greșite, fără nici o probă concludentă. Aceste raționamente au la bază premise greșite care duc în mod logic la concluzii false, adică care nu rezultă cu necesitate din premisele respective. Recurentele consideră că în urmărirea și analizarea raționamentelor din conținutul sentinței atacate și care au stat la baza soluției date, trebuiesc avute în vedere următoarele premise importante, incontestabile și necontestate: - între d-na judecător și numitul M.I.

existau relații de rudenie de gradul IV, respectiv erau veri primari; - d-na judecător și numitul M.I. se cunoșteau anterior soluționării cauzei nr. 3640/91/2010; - M.I. era asociat unic și administrator unic la SC M.C. SRL; - SC M.C. SRL a fost parte, în calitate de reclamantă, în cauza nr. 3640/91/2010; - numitul M.I., vărul primar al d-nei judecător avea interese în soluționarea cauzei cu nr. 3640/91/2010; - d-na judecător a făcut parte din completul de recurs care a soluționat cauza nr. 3640/91/2010; - d-na judecător a avut acces la toate actele dosarului nr. 3640/91/2010; - d-na judecător nu a făcut cerere de abținere de la judecarea cauzei nr. 3640/91/2010 și nici nu și-a informat superiorii cu privire la faptul că în cauza respectivă o rudă a sa de gradul IV are interese; - soluția dată în recurs în cauza nr. 3640/91/2010 a fost favorabilă reclamantelor litigante.

Pornind de la aceste premise corecte și adevărate, rezultă în mod logic că argumentele pe care s-a întemeiat soluția instanței de fond sunt greșite și neîntemeiate. Este falsă și neîntemeiată premisa instanței de fond potrivit căreia d-na judecător nu cunoștea că numitul M.I. ar avea vreun interes în cauză. Este absolut neverosimil faptul ca numitul M.I. să nu fi discutat cu verișoara sa primară nimic despre acest litigiu, având în vedere că procesul dura de patru ani și că societatea acestuia pierduse în două rânduri procesul la instanța de fond. Atunci când d-na judecător susține că personal nu a cunoscut faptul că vărul său avea interes în cauză invocă în apărare propria-i culpă, în sensul că recunoaște că nu a studiat în mod corespunzător dosarul, unde erau date din care rezulta acest aspect.

Or, o astfel de apărare nu poate fi primită. Faptul că anumite acte se aflau în dosarul de fond de la primul ciclu procesual nu poate reprezenta o scuză pentru d-na judecător, de vreme ce a avut acces la toate actele dosarului și avea obligația legală de a studia dosarul cauzei. Este lipsit de relevanță argumentul că numitului M.I., vărul d-nei judecător a fost sau nu prezent personal la ședințele de judecată în recurs. Nimic nu exclude ca lipsa acestuia de la proces să fie o strategie de a nu atrage atenția și de a nu da de bănuit părților adverse. Este nedovedită și nerelevantă premisa că în trecut (perioada 2010 - 2011) d-na judecător Z.A. s-ar fi abținut în alte cauze ori de câte ori a avut cunoștință că reprezentanții unor părți îi erau rude ori afini.

Aplicarea în trecut a unei astfel de conduite fără nici o excepție nu a fost dovedită. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Recurentele-reclamante SC T. SRL, SC G.A.T. SRL și SC V. SRL. au solicitat revocarea rezoluției nr. 9/CDJ din 11 mai 2012 a Comisiei de disciplină pentru judecători cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea procedurii disciplinare și exercitarea acțiunii disciplinare sub aspectul săvârșirii de către doamna judecător Z.A.

a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire strictă la Dosarul nr. 3640/91/2010 al Curții de Apel Galați. Prin rezoluția nr. 9/CDJ din 11 mai 2012 a Comisiei de disciplină pentru judecători, a cărei revocare se solicită, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către doamna judecător Z.A., din cadrul Curții de Apel Galați, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Recurentele-reclamante au susținut că deși dna judecător cunoștea că într-o cauză soluționată în complet format din trei judecători o societate comercială aparținea unei persoane aflate în grad de rudenie cu dânsa, aceasta nu s-a abținut.

Totodată, s-a susținut că respectiva abatere ar fi fost comisă cu intenție. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că respectiva Comisie de disciplină pentru judecători a reținut în mod judicios, în baza cercetării prealabile a faptelor sesizate de către recurentele-reclamante, că doamna judecător nu cunoștea existența situației care ar fi atras obligația sa de a formula cerere de abținere.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că, în lipsa existenței unor probe temeinice în acest sens, este exclusă vinovăția doamnei judecător în săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 24/2012), deoarece dna judecător nu cunoștea că numitul M.I., unul dintre multiplii veri pe care îi are, și nici acesta din urma nu i-a adus la cunoștința ca este acționar sau reprezentant al vreunei societăți litigante. Instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a analizat și conduita anterioară a dnei judecător, respectiv conduita acesteia în situațiile de abținere, reținându-se că doamna judecător a formulat cereri de abținere atunci când avea cunoștință că reprezentanții unor părți îi erau rude sau afini.

Prin urmare, Înalta Curte constată că simpla afirmație a presupusei rele-credințe a dnei judecător nu este suficientă pentru a proba că există indiciile comiterii abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Din cuprinsul rezoluției de clasare contestate rezultă contrariul, respectiv că doamna judecător nu cunoștea existenta situației care ar fi atras obligația sa de a formula declarație de abținere. În altă ordine de idei, în raport cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că în cauza de față se pune întrebarea dacă se poate analiza și pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești pronunțată de intimata-pârâtă în timpul funcției.

Instanța de control judiciar are în vedere faptul că atât Constituția cât și Statutul Magistraților asigură independența judecătorilor în activitatea de judecată care se supun numai legii. Hotărârile judecătorești se bucură de o forță juridică, ale căror legalitate poate fi discutată numai în cadrul căilor legale de atac și numai în fața organelor judecătorești cu atribuții de control judiciar. Eventuala activitate constantă defectuoasă , necunoașterea sau aplicarea sistematică greșită a dispozițiilor legale, inclusiv cele cu privire la reprezentarea părților în proces, poate fi analizată numai de către C.S.M., organ care face aceste cercetări cu respectarea independenței activității de judecată.

Numai această autoritate publică este în drept să constate existența abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004. Nici o persoană fizică sau juridică de drept privat sau public nu poate să pună în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești indiferent că această hotărâre este sentință, decizie sau încheiere. A accepta ideea recurentelor-reclamante ar putea afecta grav independența actului de justiție, ceea ce este contrar art. 24 pct. 3 din Constituție. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele SC T. SRL Focșani, SC G.A.T. SRL Gologanu și SC V. SRL Focșani împotriva sentinței civile nr. 5410 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013.