ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3807/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Înregistrată inițial la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei la data de 03 ianuarie 2012 și transmisă

ulterior pe cale administrativă instanței competente, prin plângerea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Șimleul Silvaniei la data de 04 ianuarie 2012, petentul F.I.V.

a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a

contravenției din 12 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat, s-a reținut că la data

de 01 iulie 2011 pe Autostrada A1 km 70 + 460 m, localitatea P., județul Dâmbovița,

vehiculul categoria A, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, deși nu mai

deținea în proprietate respectivul autovehicul.

La termenul din

15 mai 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială

a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, în baza dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin sentința

civilă nr. 533 din data de 15 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Șimleul Silvaniei

s-a dispus declinarea de competență în favoarea Judecătoriei Găești.

Prin încheierea

din 20 februarie 2013, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Șimleul

Silvaniei.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii

în aplicare a legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., atribuie competența de soluționare

a plângerii contravenționale instanțelor de la domiciliul/sediul contravenientului.

Judecătoria Șimleul

Silvaniei, prin sentința civilă nr. 540 din 25 aprilie 2013, constatând că s-a declarat

deja necompetentă pentru soluționarea cauzei prin sentința civilă nr. 533 din 15

mai 2012, apreciind că s-a declanșat un conflict negativ de competență pe care Judecătoria

Găești nu l-a înaintat spre soluționare instanței competente, înaintează dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 12 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

Prin procesul

verbal s-a reținut că la data de 01 iulie 2011 pe Autostrada A1 km 70 + 460 m, localitatea

P., județul Dâmbovița, vehiculul categoria A, a circulat fără a deține rovinietă

valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după

art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului

de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. 10

1

: „prin

derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul Dispoziții

tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale."

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă la data de 03 ianuarie 2012, anterior

adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului

a fost Autostrada A1 km 70 + 460 m, localitatea P., județul Dâmbovița, zonă situată

în circumscripția Judecătoriei Găești, așa încât această instanță este competentă

să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere

caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Găești, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.