ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 31 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, actual Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene, anularea în totalitate a:

a) Deciziei Ministerului Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Infrastructură Mare nr. 94.037/28.11.2016, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, prin care s-a respins contestația formulată de către A. S.A. Tg. Mureș, împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.10.2016. înregistrată sub nr. x/05.10.2016;

b) Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.10.2016, a Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, înregistrată sub nr. x/05.10.2016, referitor la Actul adițional nr. x/27.11.2015, la Contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, « Reabilitarea stațiilor de tratare a apei Luduș si Iernut-MS-L&I-YB-06 », din cadrul proiectului « Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș», cod SMIS 20495, precum și obligarea Ministerului Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, actual Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, la restituirea sumelor reținute, până la nivelul sumei de 137.540,88 RON, fară TVA.

Prin sentința civilă nr. 109 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 109 din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (6) și (8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că pregătirea tehnică a proiectului nu era în responsabilitatea autorității contractante și, ca atare nu poate fi sancționată pentru eventuala insuficientă pregătire a acestuia. În orice caz, partea tehnică a proiectului a fost pregătită corespunzător, de către persoana juridică angajată de minister, respectiv studiul de fezabilitate și de către Antreprenor prin proiectul tehnic - iar deficiențele tehnice prezentate se încadrează în prevederile Sub-Clauzei 4.12 Condiții Fizice Imprevizibile din Condiții Generale de Contract si Condiții Speciale de Contract care, nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil de către un Antreprenor cu experiență, până la data depunerii ofertei și nu fac parte din contract.

Învederează de asemenea că, Actul adițional nr. x/2015 privind prelungirea duratei contractului și majorarea valorică a acestuia, a avut caracter neînsemnat în economia contractului inițial, fără a se denatura concurența sau a schimba natura contractului sau elemente fundamentale ale ofertei, acesta având o valoare ce reprezintă un procent de 2,52 % din totalul contractului, astfel că nu confirmă existența unei modificări substanțiale.

Totodată, procedura de reofertare printr-o procedură separată ar fi creat mari neajunsuri autorității contractante și întârzieri în finalizarea și în absorbția fondurilor europene, iar negocierea fără publicarea unui anunț cu același ofertant, a fost o soluție legală și admisibilă potrivit legislației europene și Scrisorii DG Markt C3/EP/kr (2012) 677516, fiind respectată legislația achizițiilor publice, în vigoare, la data demarării ei.

Circumstanțele imprevizibile care au determinat necesitatea prelungirii duratei contractului de servicii și, implicit majorarea valorii contractului în baza prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, respectiv argumentele din care rezultă faptul că circumstanțele imprevizibile nu au legătură cu o acțiune sau inacțiune a părților contractante, rezultă în mod clar și fără echivoc, din situația de fapt reiterată prin cererea de recurs.

Recurenta-reclamantă susține că, de vreme ce nu a încălcat legislația în materia achizițiilor publice, este evident că nu există prejudiciu pecuniar sau nefinanciar, prin urmare se impune anularea actelor administrative contestate.

Recuranta-reclamantă învederează că principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea Curții din 4 octombrie 2007, Geuting, C-375/05, punctul 45 și jurisprudența citată, Hotărârea Curții din 8 iulie 2010, Afton Chemical, C-343/09, punctul 45, Hotărârea Curții din 23 octombrie 2012, B. și alții, C-581/10 și C-629/10, punctul 71, precum și jurisprudența citată).

Or, din actele administrative atacate rezultă că valoarea corecției financiare nu a fost calculată la valoarea contribuției din fonduri europene și fonduri publice naționale ci la întreaga valoare a actului adițional în cauză și s-a aplicat o corecție excesivă atât din punctul de vedere al necesității, cât și al naturii și gravității încălcării, precum al prejudiciului financiar suferit, motive pentru care actele atacate trebuie anulate și nu menținute, cum în mod greșit a statuat instanța de fond.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 februarie 2018, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect, instanța de fond a constatat că abaterile de la legalitate au fost săvârșite în cadrul procedurii de atribuire a contractului de finanțare majoritar din fonduri post-aderare acordate de la bugetul U.E., ce sunt condiționate, în principal, de stricta respectare a legalității în utilizarea lor, în special a prevederilor referitoare la achizițiile publice, astfel că orice atingere adusă principiilor fundamentale ale achizițiilor publice conduce la consecința cheltuielii necuvenite a unei părți din aceste sume și, în consecință, prejudiciază bugetul U.E.

În acest sens, se apreciază criticile invocate de către recurentă ca fiind nefondate, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, reținute și de instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Mai mult decât atât, prin recursul formulat, deși se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situație în care această susținere apare ca nefondată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între Autoritatea de Management POS Mediu și A. S.A., în calitate de beneficiară, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/08.04.2011, privind implementarea proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în Județul Mureș", cod SMIS 20495.

În vederea implementării acestui proiect, reclamanta a atribuit prin procedura de achiziție publică prevăzută de C. nr. 34/2006 contractul de lucrări nr. x/12.09.2012 "Reabilitarea stațiilor de tratare a apei Luduș și Iernut - MS L&I-ZB-06".

Ulterior atribuirii contractului, autoritatea contractantă a încheiat actul adițional nr. x/27.11.2015 la contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, prin care a fost majorat prețul contractului cu suma de 550.163,51 RON de la 21.798.976,74 RON la 22.349.140,25 RON, iar durata contractului a fost prelungită cu 96 de zile.

Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.10.2016 a privit tocmai neregula comisă prin încheierea acestui act adițional și a aplicat reclamantei o corecție financiară de 25% din valoarea Actului adițional nr. x/27.11.2015.

Temeiul juridic, al măsurilor dispuse prin Nota de constatare nr. x/04.10.2016, este reprezentat de dispozițiile art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind contestată încălcarea prevederilor art. 251 alin. (2) din același act normativ, fapt ce constituie contravenție potrivit art. 293 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Decizia nr. 94037/28.11.2016, a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă împotriva Notei de constatare nr. x/04.10.2016.

Problema care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă pentru contractarea serviciilor suplimentare erau incidente dispozițiile art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, care permiteau negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau se impunea organizarea unei noi proceduri de achiziție publică.

Potrivit dispozițiilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006: "Pentru atribuirea contractului sectorial, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai în următoarele cazuri:(...)

j) atunci când este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- atribuirea să fie făcută contractantului inițial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale nu pot fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniențe majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;"

Modificarea substanțială a dispozițiilor unui contract de achiziție publică în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată ca fiind o nouă atribuire și necesită derularea unei noi proceduri de achiziție publică în conformitate cu legislația în domeniul achizițiilor publice. În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a specificat Comisia Europeană (prin DGMarkt) în Adresa nr. x, s-a statuat că modificarea unui contract în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată substanțială atunci când, prin această modificare, contractul devine substanțial diferit față de cel încheiat inițial. O modificare este considerată substanțială atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții: a) Modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială de achiziție, ar fi permis participarea și/sau selectarea altor operatori economici decât cei selectați inițial sau ar fi permis atribuirea contractului unui alt ofertant. b) Modificarea schimbă echilibrul economic al contractului în favoarea contractantului. c) Modificarea extinde în mod considerabil aria de acoperire a contractului, astfel încât acesta să includă bunuri, servicii sau lucrări care nu erau incluse inițial.

De asemenea, cu privire la condiția particulară referitoare la circumstanțele imprevizibile, s-a arătat că această cerință trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă ar fi trebuit să prevadă (de exemplu: dezastre naturale, noi cerințe rezultate ca urmare a adoptării unor noi reglementări comunitare sau naționale ori condiții tehnice care nu ar fi putut fi prevăzute în ciuda investigațiilor tehnice care au stat la baza proiectului și care au fost întreprinse în conformitate cu "regulile artei"). Modificările determinate de pregătirea neadecvată a procedurii de atribuire a proiectului nu pot fi considerate circumstanțe imprevizibile.

În cauza de față, după cum s-a reținut și anterior, corecția de 25% aplicată vizează actul adițional nr. x/27.11.2015 la contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, care are ca obiect reabilitarea stațiilor de tratare a apei Luduș și Iernut.

Nu se poate reține în speță incidența unei cauze imprevizibile în sensul celor menționate mai sus, de vreme ce degradarea sau/și erodarea unei construcții în timp cauzată de fenomene ciclice anuale de tipul îngheț-dezgheț sau existența unor vicii ascunse, inclusiv degradări structurale, a unor construcții tehnologice aflate în funcțiune, cauzate de uzura inerentă a exploatării îndelungate în timp și de expunerea la fenomene naturale, cum ar fi seismul din anul 1977, poate fi anticipată de un contractor diligent.

Înalta Curte nu poate primi criticile recurentei-reclamante potrivit cărora, în calitate de beneficiar, nu a avut nicio responsabilitate în pregătirea tehnică a proiectului, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, anexa 4 la H.G. nr. 28/2008, în vigoare la acel moment, "Devizul general întocmit la faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții se actualizează prin grija beneficiarului ori de câte ori este necesar, dar de regulă în următoarele situații: (…) c) la data organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică pentru execuția de lucrări;". Rezultă că, recurenta-reclamantă avea obligația de a actualiza studiul de fezabilitate și nu poate susține că nu avea responsabilități legate de pregătirea tehnică a proiectului.

Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut insuficienta pregătire a proiectului de către autoritatea contractantă, fapt care exclude astfel incidența noțiunii de "circumstanțe imprevizibile".

Din cele prezentate mai sus rezultă că nu suntem în prezența unor condiții tehnice care nu ar fi putut fi prevăzute în ciuda investigațiilor tehnice care au stat la baza proiectului. Nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora partea tehnică a proiectului ar fi fost pregătită corespunzător, în condițiile în care din expertiza efectuată anterior demarării procedurii de atribuire rezultă că s-a verificat doar vizual starea structurii și a finisajelor și s-a constatat că nu s-au investigat în totalitate toate suprafețele recipienților, dat fiind că decantoarele erau pline cu apă, s-a planificat ca la începerea lucrărilor să se aprofundeze aceste analize privind starea tehnică a structurii de rezistență. Din modul de pregătire a proiectului, astfel cum a fost prezentat de reclamantă, reiese că s-a prezumat că starea tehnică a obiectivului nu depășește deficiențele la care se poate aștepta după o exploatare îndelungată, autoritatea excluzând, în consecință, posibilitatea apariției unor pierderi de apă prin structura de rezistență a pereților verticali ai decantoarelor. Fără îndoială, împrejurarea că decantoarele erau pline de apă nu facilita expertizarea obiectivului, însă reclamanta nu a dovedit că în atare situație, nu ar fi fost posibilă investigarea care să ofere date pentru o analiză mai aprofundată, care să nu fie bazată exclusiv pe presupuneri.

De asemenea, Înalta Curte reține că circumstanțele imprevizibile la care se referă art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, Ordinul nr. 542/2013 și H.G. nr. 519/2014 implică o imposibilitate obiectivă de prevedere a noilor condiții tehnice apărute în ciuda investigațiilor tehnice efectuate. Se impune a se menționa în acest context, că față de forța juridică superioară a actelor normative de mai sus, organul de control în mod legal a ținut cont de aceste acte și nu de sub-clauza 1.1.6.8 din condițiile de contract FIDIC ori de sub-clauza 4.12, invocate de reclamantă.

Nu în ultimul rând, referitor la susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia modificarea de contract intervenită prin Actul adițional nr. x/27.11.2015 nu ar fi una substanțială, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că indiferent de cuantumul valorii din totalul contractului, aceasta nu ar fi fost posibilă decât în situațiile indicate în sub-clauza 13.7 Actualizări generate de modificări ale legilor, din Condițiile generale ale contractului precum și în situațiile prevăzute de sub-clauza 13.8, respectiv situații care se referă la actualizări ale prețului generate de modificarea prețurilor de referință utilizate pentru stabilirea prețului total al contractului, ipoteze care nu se confirmă în cauză, raportat la situația care a generat încheierea actului adițional, modificator al contractului inițial.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale este nerelevantă prin prisma normelor naționale și europene în materie.

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:

"abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale, printr-o sumă plătită necuvenit."

Este adevărat că toate aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Ultima critică a recurentei vizează încălcarea principiul proporționalității prin cuantumul corecției stabilite, de 25%. Pentru argumentele deja pe larg înfățișate mai sus, în cauză fiind în mod judicios menținute actele administrative atacate care au constatat existența unei nereguli, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante vizând greșita interpretare dată dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 privind principiul proporționalității. Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor și sancțiunilor administrative pe care le consideră necesare și adecvate scopului propus, în funcție de variate elemente, precum, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei, nu se poate reține că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporționalității, consacrat în legislația națională și europeană și în jurisprudența C.J.U.E. .

Din această perspectivă se apreciază că în mod just s-a dispus aplicarea unei corecții de 25% din valoarea actului adițional nr. x/27.11.2015 la contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, în condițiile în care cuantumul maxim al corecției era de 100%.

În consecință, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 109 din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 109 din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.