ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 946/2015

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 318 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a fost respinsă, ca nefondată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 653 1 din H.G. nr. 707/2006, invocată de reclamanta SC K.T.C.S. SRO în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. Iași și Guvernul României. Excepția de nelegalitate a fost invocată de SC K.T.C.S. SRO, recurentă în Dosarul nr. 684/297/2012 al Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recurs declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.054 din 24 august 2012, pronunțată de Judecătoria Săveni.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a constatat că excepția inadmisibilității este nefondată, având în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat în sensul că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza I, II și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, rezultă că este admisibilă excepția de nelegalitate și cu privire la un act administrativ cu caracter normativ. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că redactarea textului art. 653 1 din H.G. nr. 707/2006 pune în evidență rațiunea pentru care a fost instituită măsura confiscării, aspect care însă nu este prezumat de lege, ci trebuie dovedit. Prima instanță a constatat că aplicarea sancțiunilor contravenționale, inclusiv a măsurii complementare a confiscării mijloacelor de transport, în condițiile art. 653 1 din H.G.

nr. 707/2006, nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, reglementat de Constituție și de C. proc. pen., întrucât același act normativ reglementează și o serie de remedii pe care le pune la dispoziția persoanelor lezate, în vederea restabilirii drepturilor sau intereselor legitime încălcate.

Diferit de aceste remedii puse la dispoziția persoanelor care se pretind lezate, în transpunerea principiului proporționalității, organele constatatoare și instanțele de judecată au o marjă de apreciere, în virtutea căreia pot stabili, dacă în cazul săvârșirii unei contravenții, se impun sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, individualizate de așa natură încât să asigure justul echilibru între protejarea obiectivului general mai sus-menționat și protejarea drepturilor și intereselor legitime ale particularilor, printre care și dreptul de proprietate la care a făcut trimitere reclamanta. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 318 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC K.T.C.S.

SRO, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării nelegalității prevederilor art. 653 1 din H.G. nr. 707/2006, pentru următoarele motive: Din analiza considerentelor hotărârii recurate nu rezultă clar raționamentul pentru care instanța de judecată a concluzionat că se impune respingerea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 653 1 din H.G. nr. 707/2006. Instanța de fond, în unele părți ale considerentelor, a invocat argumente care susțin admiterea excepției de nelegalitate, din conținutul acestora desprinzându-se clar concluzia că excepția este fondată, pentru ca ulterior, să dispună respingerea acesteia ca nefondată.

Hotărârile din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citate de către instanța de judecată, vin în susținerea argumentelor invocate pentru admiterea excepției de nelegalitate. Faptul că actul normativ reglementează o serie de remedii pe care le pune la dispoziția persoanei lezate, în vederea restabilirii drepturilor sau intereselor legitime încălcate, nu poate conduce la concluzia că nu există o încălcare a garanțiilor conferite de Convenție. Drept urmare, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și există contradicții în considerentele sentinței. Dreptul contravențional are un caracter de subsidiaritate în raport cu dreptul penal, însă, din punct de vedere al dreptului substanțial, între dreptul penal și dreptul contravențional nu există deosebiri de natură juridică.

În materie contravențională, cu privire la sancțiunea complementară a confiscării văzute de art. 653 1 din H.G. nr. 707/2006, legiuitorul nu a făcut nicio distincție între persoana care a săvârșit contravenția și proprietarul bunului supus confiscării, prevăzând doar că "autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancțiuni contravenționale prevăzute, și confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate". Astfel, se ajunge în situația ca, în materie contravențională, să se dispună măsura confiscării bunurilor, indiferent dacă acestea aparțin contravenientului și indiferent dacă, fiind proprietatea altei persoane, aceasta a cunoscut sau nu scopul folosirii acestora. Art. 653 1 din H.G.

nr. 707/2006 nu conține nicio prevedere de natură să asigure respectarea dreptului de proprietate sau a prezumției de nevinovăție, mijloacele de transport modificate fiind supuse confiscării, indiferent de proprietarul acestora și independent de cunoașterea sau necunoașterea de către acesta a intervenirii acestor modificări asupra bunului proprietatea sa. Mai mult decât atât, dreptul contravențional este guvernat de principiul proporționalității, prevăzut în mod expres de art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, principiu ce își are originea în art. 53 din Constituție. La stabilirea proporționalității măsurii confiscării mijlocului de transport, se impun a fi luate în considerare, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2001, și cuantumul amenzii contravenționale aplicate, contravaloarea mărfurilor confiscate dar și valoarea mijlocului de transport utilizat în scopul săvârșirii contravenției. 3. Apărările formulate de intimata D.G.R.F.P. Iași Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâta D.G.R.F.P. Iași (înființată prin fuziunea prin absorbție a D.R.A.O.V. Iași, potrivit H.G. nr. 520/2013), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările prezentate în fața instanței de fond. 4. Apărările formulate de intimatul Guvernul României Intimatul-pârât Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că, raportat la motivele pe care se întemeiază calea de atac, acestea sunt nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească "se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." În cauza dedusă judecății, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți. Astfel, prima instanță și-a expus în mod corespunzător argumentele, mai întâi asupra excepției inadmisibilității invocată de către pârâți și ulterior, asupra fondului cauzei, procedând la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți. Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare.

De asemenea, susținerile recurentei-reclamante în sensul că sentința atacată cuprinde motive contradictorii, nu pot fi reținute. Hotărârile din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, la care face trimitere instanța de fond în considerentele sentinței, stabilesc cadrul și limitele în care au fost analizate motivele invocate de reclamantă în susținerea excepției de nelegalitate și nu conduc la concluzia admiterii acesteia. Procedând la examinarea motivelor de nelegalitate, în mod corect prima instanță a reținut că aplicarea sancțiunilor contravenționale, inclusiv a măsurii complementare a confiscării mijlocului de transport, în condițiile prevăzute de art. 653 1 din H.G.

nr. 707/2006, nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu aduce atingere prezumției de nevinovăție reglementată de Constituție și de C. proc. pen., cu motivarea că H.G. nr. 707/2006, prin dispozițiile pe care le conține, este de natură să asigure un just echilibru între scopul general urmărit, respectiv, promovarea măsurilor economice de întărire a controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene și reglementarea unui sistem de sancțiuni contravenționale, în vederea prevenirii săvârșirii unor fapte ilicite care pun în pericol acest obiectiv general și asigurării apărării drepturilor și intereselor legitime ale particularilor.

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că textul art. 653 1 din H.G. nr. 707/2006 nu face distincție între persoana care a săvârșit contravenția și proprietarul bunului supus confiscării, cu referire la dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, în raport de prevederile art. 44 alin. (9) din Constituție, conform cărora "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii". În contextul în care legea fundamentală prevede posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, în condițiile legii, fără a distinge după calitatea proprietarului, nu se poate reține că dispozițiile art. 653 1 din H.G.

nr. 707/2006 nu corespund exigențelor instituite de principiul constituțional al respectării dreptului de proprietate privată. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC K.T.C.S. SRO, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de SC K.T.C.S. SRO împotriva Sentinței nr. 318 din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015. Procesat de GGC - MI