ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 946/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 946/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 318 din 27 noiembrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției

de nelegalitate și a fost respinsă, ca nefondată, excepția de nelegalitate a

prevederilor art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006, invocată de reclamanta

SC K.T.C.S. SRO în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor -

D.R.A.O.V. Iași și Guvernul României.

Excepția de

nelegalitate a fost invocată de SC K.T.C.S. SRO, recurentă în Dosarul nr.

684/297/2012 al Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, având ca obiect recurs declarat împotriva Sentinței

civile nr. 1.054 din 24 august 2012, pronunțată de Judecătoria Săveni.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a constatat că excepția inadmisibilității este

nefondată, având în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care a statuat în sensul că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 4

alin. (1) teza I, II și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, rezultă că

este admisibilă excepția de nelegalitate și cu privire la un act administrativ

cu caracter normativ.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că redactarea textului art. 653

1

din H.G. nr.

707/2006 pune în evidență rațiunea pentru care a fost instituită măsura

confiscării, aspect care însă nu este prezumat de lege, ci trebuie dovedit.

Prima instanță a

constatat că aplicarea sancțiunilor contravenționale, inclusiv a măsurii

complementare a confiscării mijloacelor de transport, în condițiile art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006, nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu aduce atingere principiului

prezumției de nevinovăție, reglementat de Constituție și de C. proc. pen.,

întrucât același act normativ reglementează și o serie de remedii pe care le

pune la dispoziția persoanelor lezate, în vederea restabilirii drepturilor sau

intereselor legitime încălcate.

Diferit de aceste

remedii puse la dispoziția persoanelor care se pretind lezate, în transpunerea

principiului proporționalității, organele constatatoare și instanțele de

judecată au o marjă de apreciere, în virtutea căreia pot stabili, dacă în cazul

săvârșirii unei contravenții, se impun sancțiunile contravenționale prevăzute

de lege, individualizate de așa natură încât să asigure justul echilibru între

protejarea obiectivului general mai sus-menționat și protejarea drepturilor și

intereselor legitime ale particularilor, printre care și dreptul de proprietate

la care a făcut trimitere reclamanta.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 318 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs,

în termen legal, reclamanta SC K.T.C.S. SRO, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul declarat de

reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 304

1

C.

proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în

sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării nelegalității

prevederilor art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006, pentru următoarele

motive:

Din analiza considerentelor

hotărârii recurate nu rezultă clar raționamentul pentru care instanța de

judecată a concluzionat că se impune respingerea excepției de nelegalitate a

prevederilor art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006.

Instanța de fond, în

unele părți ale considerentelor, a invocat argumente care susțin admiterea

excepției de nelegalitate, din conținutul acestora desprinzându-se clar

concluzia că excepția este fondată, pentru ca ulterior, să dispună respingerea

acesteia ca nefondată.

Hotărârile din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citate de către instanța de

judecată, vin în susținerea argumentelor invocate pentru admiterea excepției de

nelegalitate.

Faptul că actul

normativ reglementează o serie de remedii pe care le pune la dispoziția

persoanei lezate, în vederea restabilirii drepturilor sau intereselor legitime

încălcate, nu poate conduce la concluzia că nu există o încălcare a garanțiilor

conferite de Convenție.

Drept urmare,

hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și există contradicții

în considerentele sentinței.

Dreptul

contravențional are un caracter de subsidiaritate în raport cu dreptul penal,

însă, din punct de vedere al dreptului substanțial, între dreptul penal și

dreptul contravențional nu există deosebiri de natură juridică.

În materie

contravențională, cu privire la sancțiunea complementară a confiscării văzute

de art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006, legiuitorul nu a făcut nicio

distincție între persoana care a săvârșit contravenția și proprietarul bunului

supus confiscării, prevăzând doar că "autoritatea vamală dispune, pe lângă

celelalte sancțiuni contravenționale prevăzute, și confiscarea mijloacelor de

transport astfel modificate".

Astfel, se ajunge în

situația ca, în materie contravențională, să se dispună măsura confiscării

bunurilor, indiferent dacă acestea aparțin contravenientului și indiferent

dacă, fiind proprietatea altei persoane, aceasta a cunoscut sau nu scopul

folosirii acestora.

Art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006 nu conține nicio prevedere de natură să asigure

respectarea dreptului de proprietate sau a prezumției de nevinovăție,

mijloacele de transport modificate fiind supuse confiscării, indiferent de

proprietarul acestora și independent de cunoașterea sau necunoașterea de către

acesta a intervenirii acestor modificări asupra bunului proprietatea sa.

Mai mult decât atât,

dreptul contravențional este guvernat de principiul proporționalității,

prevăzut în mod expres de art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor, principiu ce își are originea în art. 53 din

Constituție.

La stabilirea

proporționalității măsurii confiscării mijlocului de transport, se impun a fi

luate în considerare, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 21 alin.

(3) din O.G. nr. 2/2001, și cuantumul amenzii contravenționale aplicate,

contravaloarea mărfurilor confiscate dar și valoarea mijlocului de transport

utilizat în scopul săvârșirii contravenției.

formulate de intimata D.G.R.F.P. Iași

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata-pârâta D.G.R.F.P. Iași (înființată prin fuziunea

prin absorbție a D.R.A.O.V. Iași, potrivit H.G. nr. 520/2013), a solicitat

respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat și menținerea

sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările

prezentate în fața instanței de fond.

formulate de intimatul Guvernul României

Intimatul-pârât

Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii atacate

ca fiind legală și temeinică, apreciind că, raportat la motivele pe care se

întemeiază calea de atac, acestea sunt nefondate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs

formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească "se dă

în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților."

În cauza dedusă

judecății, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele

prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele

acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea

convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale

ridicate de părți.

Astfel, prima

instanță și-a expus în mod corespunzător argumentele, mai întâi asupra

excepției inadmisibilității invocată de către pârâți și ulterior, asupra

fondului cauzei, procedând la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor

invocate de părți.

Motivarea clară și

accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și

motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la

fiecare.

De asemenea,

susținerile recurentei-reclamante în sensul că sentința atacată cuprinde motive

contradictorii, nu pot fi reținute.

Hotărârile din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a

Uniunii Europene, la care face trimitere instanța de fond în considerentele

sentinței, stabilesc cadrul și limitele în care au fost analizate motivele

invocate de reclamantă în susținerea excepției de nelegalitate și nu conduc la concluzia

admiterii acesteia.

Procedând la

examinarea motivelor de nelegalitate, în mod corect prima instanță a reținut că

aplicarea sancțiunilor contravenționale, inclusiv a măsurii complementare a

confiscării mijlocului de transport, în condițiile prevăzute de art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006, nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu aduce atingere prezumției de

nevinovăție reglementată de Constituție și de C. proc. pen., cu motivarea că

H.G. nr. 707/2006, prin dispozițiile pe care le conține, este de natură să

asigure un just echilibru între scopul general urmărit, respectiv, promovarea

măsurilor economice de întărire a controalelor la frontierele externe ale

Uniunii Europene și reglementarea unui sistem de sancțiuni contravenționale, în

vederea prevenirii săvârșirii unor fapte ilicite care pun în pericol acest

obiectiv general și asigurării apărării drepturilor și intereselor legitime ale

particularilor.

Susținerile

recurentei-reclamante referitoare la faptul că textul art. 653

1

din

H.G. nr. 707/2006 nu face distincție între persoana care a săvârșit

contravenția și proprietarul bunului supus confiscării, cu referire la

dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., nu prezintă relevanță în cauza

dedusă judecății, în raport de prevederile art. 44 alin. (9) din Constituție,

conform cărora "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni

ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii".

În contextul în care

legea fundamentală prevede posibilitatea confiscării bunurilor destinate,

folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, în condițiile legii,

fără a distinge după calitatea proprietarului, nu se poate reține că

dispozițiile art. 653

1

din H.G. nr. 707/2006 nu corespund

exigențelor instituite de principiul constituțional al respectării dreptului de

proprietate privată.

Pentru considerentele

expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în

temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de

reclamanta SC K.T.C.S. SRO, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de SC K.T.C.S. SRO împotriva Sentinței nr. 318 din 27 noiembrie 2013 a

Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2015.

Procesat de GGC - MI