ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 406/2015

Decizia nr. 406/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

La data de 11 februarie 2013, pe rolul Tribunalului Botoșani a fost înregistrat Dosarul nr. x/40/2013, având ca obiect „anulare act administrativ fiscal” în care reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A. și B.B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.C. Botoșani, D.D. și E.E., să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate, a deciziilor prin care au fost stabilite salariile reclamanților în anii 2011, 2012 și 2013.

Având în vedere complexitatea obiectului cauzei, instanța, prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2013, a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant în parte și formarea de noi dosare.

Dosarul nr. x/40/2013, ce face obiectul prezentei cauze, s-a format ca urmare a disjungerii Dosarului nr. x/40/2013 cu privire la acțiunea formulată de către reclamanta L.

în contradictoriu cu pârâții:

C.C. Botoșani, D.D. București și E.E. București prin care se solicită:

- să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate, a deciziilor prin care au fost stabilite salariile reclamantei în anii 2011, 2012, respectiv a Deciziilor nr. 29 din 28 ianuarie 2011, nr. 69 din 02 mai 2011, nr. 56 din 12 aprilie 2012 și nr. 102 din 14 iunie 2012;

- să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 57 din 05 mai 2009, prin care pârâta a dispus diminuarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare de la 10% la 1 %;

- anularea ca nelegală a Deciziei nr. 212 din 18 decembrie 2012 prin care pârâta a stabilit salariul reclamantei începând cu luna decembrie 2012 și respectiv ianuarie 2013;

- obligarea pârâtei să emită o nouă Decizie de stabilire a salariului reclamantei, începând cu data de 18 decembrie 2012, prin care, pe de o parte, să introducă în salariul de bază drepturile bănești acordate din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003, O.G. nr. 29/2004 și Legii nr. 116/2004, urmând ca sporurile de care beneficiază reclamanta să fie calculate în funcție de salariul de bază astfel stabilit, pe de altă parte, salariile de bază să fie calculate cu respectarea disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la salariul din luna octombrie 2010 și, în al treilea rând, să acorde sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază;

- obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariul calculat potrivit solicitării de la punctul 4 și salariul efectiv plătit începând cu luna decembrie 2012;

- obligarea pârâtei la plata de daune interese corespunzătoare devalorizării drepturilor salariale neîncasate, începând cu luna decembrie 2012, daune ce urmează a fi calculate de la data scadenței și până la plata efectivă a diferenței de drepturi salariale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 3 iulie 2013, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emis de primul pârât și prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 emis de al doilea pârât și excepția de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de prim-pârât și respectiv a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77 din 30 aprilie 2009 emis de al doilea pârât și, s-a solicitat ca, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, forma aplicabilă la data introducerii acțiunii, să se dispună sesizarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepțiilor, iar până la soluționarea excepțiilor invocate să se dispună suspendarea judecății.

Având în vedere cererile formulate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a sesizat Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării asupra acestor excepții, suspendând judecarea cauzei prin încheierea din data de 9 octombrie 2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Prin întâmpinare, E.E. a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

A. Prin sentința nr. 296 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de

E.E., prin întâmpinare, ca nefondată.

Instanța a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d), și e) din Ordinul comun al E.E. și F.F. nr. 42/77/2011, art. 1 pct. 3 din Ordinul E.E. nr. 605/2009 și art. 1 pct. 3 din Ordinul E.E. nr. 77/2009, invocate de către reclamanta L. în contradictoriu cu pârâții C.C. Botoșani, C.C. București, E.E. București și F.F. București.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a fost modificată prin Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar aceste modificări aduse Legii contenciosului administrativ au intrat în vigoare

la data de 15 februarie 2013.

A reținut instanța sesizată faptul că, la data de

11 februarie 2013, când Tribunalul Botoșani a fost învestit cu soluționarea acțiunii introductive, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 aveau următorul conținut:

„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale”.

Pe baza textului legal arătat s-a concluzionat că instanța de contencios administrativ este competentă general, material și teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral, indiferent dacă este individual sau normativ.

A reținut instanța de fond că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actele administrative unilaterale fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual.

S-a arătat că actele administrative unilaterale normative pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar și pe calea acțiunii directe, reținând instanța de fond că în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiției, motiv pentru care a

constatat că excepția de inadmisibilitate invocată este nefondată.

Analizând fondul excepției de nelegalitate, respectiv a Ordinului nr. 42/77/2011 emis de E.E. și de F.F., instanța a constatat că nu este întemeiată.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M. Of. nr. 441 din 30 iunie 2010, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situația în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 lei.

Prin art. 16 s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, așadar în intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul și celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.

Prin art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010.

Conform art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Același act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi bănești în baza O.G. nr. 92/2003 și O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.

În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun în litigiu, care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, cât și formula corectă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011.

Astfel, așa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. a) alin. (1) și (2)).

De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. b) alin. (1)).

Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd la litera C situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stabilit potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010, la suma de 600 lei, la lit. d) situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. e) stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege.

Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordin comun conțin exemple de calcul în care se pornește de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, tocmai pentru a se evidenția că, majorarea de 15% acordată se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.

Referitor la excepția de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009 emis de E.E. și a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77/2009 emis de D.D., instanța de fond a constatat, de asemenea, că nu este întemeiată.

Instanța a reținut că, deși cu privire la Ordinul nr. 77/2009 emis de D.D. s-a indicat alin. (1) pct. 3, în realitate este vorba de pct. 4, întrucât acesta reglementează sporul pentru condiții vătămătoare.

Argumentele esențiale ale reclamantei sunt acelea că diminuarea sporului a fost făcută discreționar, prin abuz de putere, cu încălcarea art. 16 din O.G. nr. 6/2007.

Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, sporul este de „până la 10%”, iar cuantumul concret se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal precizate în bugetul aprobat (alin. 2 art. 16).

Așadar, a concluzionat instanța că ordinele contestate pe calea excepției de nelegalitate au fost emise cu respectarea acestor texte de lege, cuantumul fiind stabilit în marja de până la 10%, iar la baza emiterii ordinelor contestate se află atât O.G. nr. 6/2007, cât și Legea nr. 188/1999, O.G. nr. 10/2008, O.G. nr. 119/1999, O.G. nr. 35/2009.

Art. 9 din O.U.G. nr. 35/2009 stipulează că ordonatorii principali de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personal, așa cum acestea sunt prevăzute în legea bugetară anuală.

Din preambulul O.U.G. nr. 35/2009 a rezultat că această măsură s-a impus luând în considerare „presiunile și riscurile determinate de evoluțiile economice interne și externe, necesitatea susținerii economice și reducerii inflației”.

În același preambul instanța reține că se precizează faptul că „pentru evitarea riscurilor semnalate și, implicit, a riscului declanșării procedurii de deficit excesiv, este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a deficitului bugetar”.

Așadar, a concluzionat instanța că în raport cu intenția legiuitorului, măsura luată prin ordinele contestate nu a fost una discreționară și abuzivă, fiind determinată de constrângeri bugetare.

Prin motivele formulate, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, susținând că instanța de fond a făcut o analiză insuficientă a motivelor de nelegalitate invocate și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

S-a arătat că nelegalitatea dispozițiilor atacate constă în aceea că ele contravin dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, act normativ cu forță juridică superioară.

A invocat practica judiciară în dosare similare, arătând că această excepție de nelegalitate a fost admisă, constatându-se nelegalitatea dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin cele două ordine emise de pârâți.

Recurenta a explicat pe larg dispozițiile criticate ca nelegale, arătându-se că prin aceste dispoziții se impune ordonatorului de credite să efectueze calculul salariului de bază printr-o modalitate care adaugă la lege.

De asemenea, s-a arătat faptul că dispozițiile din art. 1 pct. 3 și art. 1 pct. 4 din ordinele atacate, prin care a fost diminuat sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare, contravin dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 6/2007, acest din urmă act normativ având forță legislativă superioară.

II. Decizia instanței de recurs;

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată de recurentă, având în vedere practica constantă a acestei instanțe, motiv pentru care va fi menținută în totalitate hotărârea instanței de fond, ca legală și temeinică.

Înalta Curte reține că prevederile art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din ordinul contestat nu sunt contrare dispozițiilor legii în executarea cărora au fost emise.

În cauza dedusă judecății, excepția de nelegalitate a fost invocată pentru mențiunea cuprinsă în ordinul comun privind diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat la venitul brut pe luna iunie 2010.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situația în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 lei.

Prin art. 16 s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, așadar în intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul și celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.

Prin art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010.

Conform art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Același act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi bănești în baza O.G. nr. 92/2003 și O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.

În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun în litigiu, care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, cât și formula concretă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011.

Conținutul acestor norme este conform prevederilor legii, instanța de fond reținând în mod corect că dispozițiile art. 2 privind „Stabilirea salariilor brute în anul 2011” - lit. a), b), c), d) și e) - nu contravin actului normativ în aplicarea căruia au fost emise.

Astfel, așa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. a) alin. (1) și (2)).

De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. b) alin. (1)).

Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd la lit. c) situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stability, potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010, la suma de 600 lei, la lit. d) situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. e) se stabilește că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege.

Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordin comun conțin exemple de calcul în care se pornește de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, tocmai pentru a se evidenția că, majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.

De asemenea, Înalta Curte reține corecta soluționare de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009 emis de E.E. și a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77/2009 emis de D.D.

Instanța de control judiciar a constatat că stabilirea cuantumului

sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare

de muncă este atributul ordonatorului principal de credite, întrucât dispozițiile din O.G. nr. 6/2007 nu prevăd prin dispozițiile art. 16 alin. (1) un cuantum fix pentru acest spor, impunând numai respectarea limitei maxime de 10% din salariul de bază,

cu încadrarea în cheltuielile de personal precizate în bugetul aprobat

.

În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte a constatat că prevederile contestate sunt legale și conforme dispozițiilor din Legea nr. 285/2010, în executarea cărora au fost emise, astfel încât, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate invocată.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de L. împotriva sentinței nr. 296 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.