Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6799/2013

HOTĂRÂRE
18.10.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6799/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5732 din 14 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de Agenția Domeniilor Statului și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței civile nr. 4739 din 15 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Ulterior, prin cererea formulată la data de 9 septembrie 2013, intimatul-reclamant Sindicatul Salariaților din Agenția Domeniilor Statului - Afiliat A. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 5732 din 14 iunie 2013, în sensul obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În motivarea cererii, petentul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, deși solicitarea sa a avut un caracter expres și s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată. Având în vedere această situație, petentul a solicitat instanței să se pronunțe și asupra cererii sale privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, dispunând completarea în acest sens a dispozitivului Deciziei nr. 5732 din 14 iunie 2013. Examinând cererea formulată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 5732 din 14 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, este întemeiată și o va admite ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 281 2 alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”. Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimatul-reclamant Sindicatul Salariaților din Agenția Domeniilor Statului - Afiliat A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor atașate.

Având în vedere soluția pronunțată și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele ale art. 281 2 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea și va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 5732 din 14 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va obliga recurenții Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată către intimatul Sindicatul Salariaților din Agenția Domeniilor Statului - Afiliat A. Instanța va face, însă, aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv va proceda la reducerea onorariului de avocat la suma de 3.000 lei.

D E C I D E Admite cererea formulată de Sindicatul Salariaților din Agenția Domeniilor Statului - Afiliat A. Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 5732 din 14 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă recurenții Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata către intimatul Sindicatul Salariaților din Agenția Domeniilor Statului - afiliat A. a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată. Cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2014
Asupra cererii de completare dispozitiv de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1638 din 28 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respi
ÎCCJ 2014-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2014
Asupra cererii de completare dispozitiv de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1638 din 28 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respi
ÎCCJ 2013-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2016
Decizia nr. 2932/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2014-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4306/2014
Decizia nr. 4306/2014 Asupra cererii de completare a dispozitivului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3853 din 16 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios admi
ÎCCJ 2015-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3350/2015
Curte va obliga pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata cheltuielilor de judecată către reclamata SC A. SRL, în cuantum de 2.250 lei. Totodată, în raport de soluția pronunțată, văzând prevederile art. 453 C. proc. civ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă