ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 499/42/2013 la data de 26 iunie 2013, reclamantul P.V.R. a solicitat obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova să înscrie în Cartea Funciară a imobilului situat în Ploiești, a dreptului real afectat de modalitate (art. 882 Noul C. civ.), în speță dreptul de preempțiune la cumpărare al reclamantului, asupra etajului 1 al imobilului în litigiu, deținut de A.S., reclamantul fiind proprietarul parterului.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 882 Noul C. civ., privind înscrierea provizorie a drepturilor reale afectate de modalități, în speță dreptul de preempțiune și art. 1730 din Noul C. civ., raportat la art. 1737 din Noul C. civ., ambele articole raportate la Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamantul, printr-o acțiune în contencios administrativ, a solicitat ca instanța să dispună întabularea dreptului de proprietate, mai exact a dreptului de preempțiune ce l-ar deține asupra imobilului situat în Ploiești și unde reclamantul este proprietar asupra parterului acestui imobil.

Prin Sentința nr. 206 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.V.R., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, ca inadmisibilă. Împotriva Sentinței nr. 206 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.V.R., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința atacată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, având în vedere faptul că instanța de fond a judecat cauza și a constatat că este inadmisibilă, în condițiile în care a motivat inadmisibilitatea cauzei pe faptul că reclamantul se putea adresa pentru soluționarea eventualelor nemulțumiri instanței de drept comun și nu instanței de contencios administrativ, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (3) C. proc. civ. Apreciază recurentul că era legal ca instanța de contencios administrativ să decline cauza în favoarea instanței de drept comun, competentă în opinia acesteia să judece cauza și nu să se substituie "instanței competente" respingând acțiunea ca inadmisibilă.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei instanței competente de drept comun. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Astfel, în cauza dedusă judecății, reclamantul P.V.R. a solicitat obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova să înscrie în Cartea Funciară a imobilului situat în Ploiești, al cărui proprietar este, a dreptului real afectat de modalitate, respectiv dreptul de preempțiune la cumpărare în favoarea reclamantului asupra etajului 1 al imobilului, etaj deținut de A.S.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 882 din Noul C. civ., privind înscrierea provizorie a drepturilor reale afectate de modalități, în speță dreptul de preempțiune și art. 1730, raportat la art. 1737 din Noul C. civ., ambele articole raportate la Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ. De asemenea, reclamantul P.V.R. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, arătând că acțiunea nu este inadmisibilă în temeiul Legii nr. 554/2004, deoarece era vorba de interesul său legitim, pârâtul era o autoritate publică, admiterea acțiunii însemnând obligarea pârâtului a-i recunoaște dreptul pretins, acela de preempțiune.

Soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 3 C. proc. civ. Astfel, potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Înalta Curte apreciază că motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat, Curtea de Apel Ploiești fiind competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată a reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte are în vedere faptul că, în raport de dispozițiile art. 131, coroborate cu art. 96 alin. (1) C. proc. civ., precum și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploiești și-a verificat competența și a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea cu care a fost învestită de către reclamantul P.V.R. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., invocarea excepției de necompetență materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe.

Or, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamantul P.V.R. nu a invocat în fața instanței de fond necompetența materială a acesteia, solicitând atât prin cererea introductivă, cât și prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimată, ca acțiunea să fie judecată în conformitate cu motivele de fapt și de drept pe care le-a invocat, prin raportare la dispozițiile legii contenciosului administrativ. Astfel, Înalta Curte reține, pe de o parte, că necompetența trebuia "invocată în condițiile legii", în fața primei instanțe, iar, pe de altă parte, că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii contenciosului administrativ. Practic, motivul de recurs invocat de recurent putea fi primit doar dacă s-ar fi invocat excepția necompetenței materiale sau teritoriale de ordine publică în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, invocarea să se fi făcut în condițiile legii, respectiv conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc.

civ., adică la primul termen la care părțile au fost legal citate, iar instanța să fi respins în mod greșit excepția ori să fi omis să se pronunțe asupra acesteia. Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.V.R. împotriva Sentinței nr. 206 din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL