- Dosarul nr.
- 1765/1/2016
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 26 septembrie 2016
Decizia nr. 24/2016 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1765/1/2016
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 24 Dosar nr. 1765/1/2016 Ședința din 26 septembrie 2016
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, în dosarul nr. 4929/236/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, se aplică promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare privind terenuri agricole situate în extravilan, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanței.
Instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților în vederea obținerii avizelor prevăzute la art. 3 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritățile competente și parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 din același act normativ, în cursul judecății. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2016.