ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2016

Decizia nr. 1855/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 13 februarie 2014,

reclamantele A., B., C. și D. au solicitat

Tribunalului Dolj obligarea pârâtei SC E. SA la plata sumei 1.251.600 RON, respectiv

câte 312.900 RON pentru fiecare reclamantă, reprezentând despăgubiri morale

ca urmare a accidentului rutier produs în data de 17 februarie 2011, soldat cu decesul

numitei F., fiica și respectiv sora reclamantelor și rănirea gravă

a nepoatei reclamantelor - numita F.

2 .Hotărârea pronunțată

de tribunal în primă instanță

Prin sentința nr. 263 din

data de 14 octombrie 2014, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a respins

acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală

activă.

de curtea de apel

Curtea de Apei Craiova, secția

a II-a civilă, prin decizia n. 259 din 1 aprilie 2015, a admis apelul declarat

de reclamante împotriva sentințe nr. 263 din 14 octombrie 2014 pronunțată

de Tribunalul Dolj, secția a Il-a civilă, a anulat sentința apelată

și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Instanța de apel a reținut

că sunt întemeiate criticiie reclamantelor cu privire la greșita soluționare

de către instanța de fond a excepției lipsei calității

procesuale active, arătând că invocarea unui prejudiciu moral suferit

ca urmare a decesului unui membru al familiei într-un accident auto, conferă

apelantelor calitate procesuală activă, urmând a se stabili condițiile

legale pentru stabilirea existenței prejudiciului și cuantificarea acestuia.

Faptul că prin art. 1391

alin. (2) C. civ., s-a stabilit expres posibilitatea acordării de despăgubirii

ascendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea

încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane

care, la rândul ei, ar dovedi existența unui asemenea prejudiciu, reprezintă

un argument în plus pentru a concluziona în sensul includerii în categoria persoanelor

prejudiciate ce pot formula o cerere în despăgubiri a ascendenților și

colateralilor persoanei decedate în urma producerii unui eveniment rutier.

Împotriva deciziei pronunțată

de instanței de apel, pârâta a declarat recurs, invocând ca temei de drept

dispozițiile art 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța de

apel a reținut în mod greșit că reclamantele au calitate procesuală

activă în cauză, întrucât fac parte din categoria persoanelor prejudiciate

ca urmare a producerii unui eveniment asigurat potrivit Ordinului C.S.A. nr. 5/2010.

Susține că, potrivit art. 35 din Ordinul C.S.A. menționat, pot primi

despăgubiri doar persoanele prejudiciate prin accident, arătând că,

în cauză, moștenitorii direcți ai persoanei decedate (soțul

și cei doi copii) au primit despăgubiri în baza hotărârii pronunțată

în Dosarul nr. x/63/2012*.

În temeiul art. 493 alin. (2) C.

proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității

în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată

nu este suspus căii de atac a recursului.

Raportul întocmit în cauză,

în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de

filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile

art. 493 alin. (4) din același cod.

Părțile nu au depus puncte

de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura

de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen

pentru soluționarea căii de atac la data de 7 octombrie 2016, fără

citarea părților.

asupra recursului

Analizând recursul, în condițiile

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmtsibilitate,

reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin

O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ. „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a

prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de

muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile

privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în

alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv”.

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 100 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă mai mulți reclamanți, prin

aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții

proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și

neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea

lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea

valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții

în parte”.

Prin urmare, din interpretarea

sistematică a dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că

în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură

cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor

raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă

necesară judecarea lor împreună, stabilirea instanței competente

nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor,

ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte. Împrejurarea

că reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează

coparticiparea procesuală activă voluntară și a principiului

disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună

cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia fiecare a solicitat pretenții

proprii față de pârâtă, nu poate justifîca, în mod legal, adiționarea

valorii pretențiilor lor.

În cauză, prin cererea de

chemare în judecată, fiecare dintre reclamante a solicitat obligarea pârâtei

SC E. SA la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului

rutier produs în data de 17 februarie 2011, soldat cu decesul uneia dintre rudei

acestora și cu rănirea gravă a alteia.

Din conținutul cererii de

chemare în judecată, aflată la Dosarul nr. x/3/2014 a Tribunalului Dolj,

rezultă că suma solicitată de fiecare dintre reclamante în parte

este de 3.12,900 RON, sub pragul de 1.000.000 RON stabilită drept criteriu

pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

De asemenea, se constată că

reclamantele nu se află într-o situație de coparticipare procesuală

activă obligatorie, fiecare dintre acestea fiind îndreptățită

să se adreseze instanței, în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri

ca urmare a decesului și rănirii grave a rudelor lor, soluția pronunțată

în oricare dintre cererile de chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra

soluțiilor pronunțate în celelalte cereri. Împrejurarea că același

eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru formularea

aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea drept consecință

determinarea valorii obiectului dedus judecății prin cumularea tuturor

pretențiilor reclamantelor, devreme ce raportul juridic dintre fiecare reclamantă

în parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a despăgubirilor

morale întemeindu-se pe legătura de rudenie pe care fiecare a avut-o cu victimele

accidentului.

Analizând legalitatea căii

de atac și din perspectiva dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., potrivit cărora când reclamantul a sesizat instanța

cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite,

competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu

natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar în situația

existenței mai multor capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun

ori având aceeași cauză sau chîar cauze diferite, dar aflate în strânsă

legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de chemare

în judecată, instanța competentă se determină în funcție

de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt,

se constată ca din conținutul cererii de chemare în judecată niciuna

dintre reclamante nu a solicitat despăgubiri morale care să depășească

valoarea prag de 1.000.000 RON.

În consecință, decizia

nr. 259 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă,

nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare

a recursului.

Legalitatea căilor de atac

presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile

de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul

de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare

de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea

acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Așa fiind, pentru considerentele

prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta SC E. SA împotriva deciziei nr. 259 din 1 aprilie 2015 a Curții

de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 octombrie 2016.