ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2016

Obiectul cauzei La data de 13 februarie 2014, reclamantele A., B., C. și D. au solicitat Tribunalului Dolj obligarea pârâtei SC E. SA la plata sumei 1.251.600 RON, respectiv câte 312.900 RON pentru fiecare reclamantă, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului rutier produs în data de 17 februarie 2011, soldat cu decesul numitei F., fiica și respectiv sora reclamantelor și rănirea gravă a nepoatei reclamantelor - numita F. 2 .Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Prin sentința nr. 263 din data de 14 octombrie 2014, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel Curtea de Apei Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia n. 259 din 1 aprilie 2015, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentințe nr. 263 din 14 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a Il-a civilă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticiie reclamantelor cu privire la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active, arătând că invocarea unui prejudiciu moral suferit ca urmare a decesului unui membru al familiei într-un accident auto, conferă apelantelor calitate procesuală activă, urmând a se stabili condițiile legale pentru stabilirea existenței prejudiciului și cuantificarea acestuia. Faptul că prin art. 1391 alin. (2) C. civ., s-a stabilit expres posibilitatea acordării de despăgubirii ascendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar dovedi existența unui asemenea prejudiciu, reprezintă un argument în plus pentru a concluziona în sensul includerii în categoria persoanelor prejudiciate ce pot formula o cerere în despăgubiri a ascendenților și colateralilor persoanei decedate în urma producerii unui eveniment rutier.

Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțată de instanței de apel, pârâta a declarat recurs, invocând ca temei de drept dispozițiile art 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamantele au calitate procesuală activă în cauză, întrucât fac parte din categoria persoanelor prejudiciate ca urmare a producerii unui eveniment asigurat potrivit Ordinului C.S.A. nr. 5/2010. Susține că, potrivit art. 35 din Ordinul C.S.A. menționat, pot primi despăgubiri doar persoanele prejudiciate prin accident, arătând că, în cauză, moștenitorii direcți ai persoanei decedate (soțul și cei doi copii) au primit despăgubiri în baza hotărârii pronunțată în Dosarul nr. x/63/2012*.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este suspus căii de atac a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 7 octombrie 2016, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmtsibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv”. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte”. Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte. Împrejurarea că reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară și a principiului disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de pârâtă, nu poate justifîca, în mod legal, adiționarea valorii pretențiilor lor. În cauză, prin cererea de chemare în judecată, fiecare dintre reclamante a solicitat obligarea pârâtei SC E. SA la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului rutier produs în data de 17 februarie 2011, soldat cu decesul uneia dintre rudei acestora și cu rănirea gravă a alteia. Din conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la Dosarul nr. x/3/2014 a Tribunalului Dolj, rezultă că suma solicitată de fiecare dintre reclamante în parte este de 3.12,900 RON, sub pragul de 1.000.000 RON stabilită drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului. De asemenea, se constată că reclamantele nu se află într-o situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre acestea fiind îndreptățită să se adreseze instanței, în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a decesului și rănirii grave a rudelor lor, soluția pronunțată în oricare dintre cererile de chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor pronunțate în celelalte cereri. Împrejurarea că același eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea drept consecință determinarea valorii obiectului dedus judecății prin cumularea tuturor pretențiilor reclamantelor, devreme ce raportul juridic dintre fiecare reclamantă în parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a despăgubirilor morale întemeindu-se pe legătura de rudenie pe care fiecare a avut-o cu victimele accidentului. Analizând legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chîar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată, instanța competentă se determină în funcție de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt, se constată ca din conținutul cererii de chemare în judecată niciuna dintre reclamante nu a solicitat despăgubiri morale care să depășească valoarea prag de 1.000.000 RON. În consecință, decizia nr. 259 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare a recursului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.