ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2016

Decizia nr. 1961/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 10308/G/II din 12 martie 2014, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 236 din 29 septembrie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., dispunând anularea Raportului de evaluare nr. 10308/G/II din 12 martie 2014 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Integritate, încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă faptul că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 21 - 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, a disp. art. 131 pct. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a disp. art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Din documentația primită de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă că intimatul-reclamant figurează că a deținut funcția de administrator la SC B. SRL în perioada 13 octombrie 2006 - 23 octombrie 2013, la SC B. SRL în perioada 13 octombrie 2006 - 12 septembrie 2013 și la SC C. SRL în perioada 19 martie 2004 - 8 mai 2013.

Aceste informații au fost comunicate, susține recurenta, în urma notificărilor actelor prin care se aduc modificări înregistrate în registrul comerțului, ce sunt opozabile terților la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în M. Of. al României.

Recurenta invocă și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, conform cărora, persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia.

Susținerile recurentei sunt întărite, în opinia acesteia și de prevederile art. 21 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 26/1990, conform cărora orice act prin care se aduce modificări înregistrărilor în registrul comerțului trebuie să fie notificat și înregistrat în registru, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.

Față de aceste dispoziții legale, recurenta susține teza conform căreia renunțarea la calitatea de administrator, neurmată de modificarea mențiunilor de la registrul comerțului nu este valabilă, iar simpla procedură prin care se depune demisia, nu este suficientă dacă ulterior nu se duc la îndeplinire procedurile legale de publicitate și opozabilitate.

În acest sens, arată recurenta, este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție materializată prin Decizia nr. 553/2013.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II. Analiza motivelor de casare

Recurenta, pornind de la prevederile art. 21 - 22 din Legea nr. 26/1990, art. 131 pct. 4 din Legea nr. 31/1990 și art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1161/2003 și coroborându-le, consideră că simpla procedură prin care se depune demisia din funcția de administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, fără a se aduce la îndeplinire ulterior, și procedurile legale de publicitate și opozabilitate, nu produce efecte în sensul respectării obligației intimatului de a nu se afla în stare de incompatibilitate.

Prima instanță a apreciat, dimpotrivă, că încetarea calității de administrator se produce la data la care reclamantul a depus cererea de demisie din funcție, anterior validării mandatului de senator, indiferent dacă s-au îndeplinit formalitățile de publicitate la Registrul Comerțului.

Aceasta din urmă este și jurisprudența Înaltei Curți stabilită în urma procesului-verbal de unificare a practicii în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, în prezenta cauză, urmând jurisprudența secției, consideră relevante pentru adoptarea soluției, disp. art. 72 din Legea nr. 31/1990 și ale Codului civil în vigoare la data obținerii calității de administrator, referitoare la mandat, conform cărora mandatul de administrator se stinge prin „renunțarea mandatarului la mandat”.

Renunțarea la mandat se face prin act juridic unilateral, astfel încât nu este nevoie de acordul societății sau al altei persoane.

Într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, societatea nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, de unde rezultă că numai societatea comercială are calitatea să ceară la Registrul Comerțului înregistrarea mențiunilor și doar aceasta nu se poate prevala de neînregistrare în raport cu terții.

În acest context, recurenta-pârâtă se întemeiază în mod greșit pe disp. art. 21 - 22 din Legea nr. 26/1990, având în vedere că administratorul nu este comerciantul care are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute de lege, printre care și modificarea administratorului societății.

Un alt argument în susținerea soluției este faptul că disp. art. 131 pct. 4 din Legea nr. 31/1990 se referă la opozabilitatea față de terți a hotărârii adunării generale ale societăților comerciale, or, prin hotărârea adunării generale se ia act de renunțarea la mandatul de administrator și nu se aprobă cererea de renunțare formulată unilateral de către administrator.

Prin dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, se stabilește un caz de incompatibilitate între calitatea de deputat/senator și funcția de administrator, în schimb disp. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor impun ca într-un termen de 30 zile de la expirarea termenului prevăzut de alin. (1), deputatul sau senatorul să opteze între mandatul de deputat sau de senator și funcția ori funcțiile incompatibile.

Textele legale sus-menționate nu condiționează opțiunea renunțării funcției incompatibile de efectuarea unor formalități ulterioare opțiunii propriu-zise, care de altfel, nici nu pot fi îndeplinite în termenul scurt stipulat de lege.

În speță, intimatul-reclamant a renunțat la funcția de administrator la cele trei societăți comerciale anterior validării mandatului de senator, cererile fiind înregistrate la acestea, neexistând nicio cerere din partea pârâtei la instanța de fond, prin care să se conteste veridicitatea înscrisurilor.

Aceeași mențiune a fost făcută și de către judecătorul fondului, care a consemnat la pag.26 din hotărârea pronunțată, că pârâta a susținut numai că demisia ar deveni operantă de la data încheierii judecătorului delegat, concluzie nesusținută de textele legale incidente sus-menționate.

Ținând seama și că prin motivele de casare s-a susținut aceeași teză a obligativității înregistrării demisiei la Registrul Comerțului, se va constata că disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite, urmând ca în baza art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 236 din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM