- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 11 mai 2017
Decizia nr. 758/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Decizia nr. 758/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 martie 2017, petenții A. și B. au solicitat strămutarea Dosarului nr. x/193/2017 al Judecătoriei Botoșani, pentru motive de bănuială legitimă. Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc.
civ., se constată că, în speță, instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia urmează a se dispune declinarea competenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenții A. și B. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. x/193/2017 al Judecătoriei Botoșani, în favoarea Curții de Apel Suceava. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.