ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3390/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3390/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 3390/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul Sindicatul A. Satu Mare, în numele membrului de sindicat B. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 663 din 02.08.2013 de eliberare din funcția publică consilier clasa I, grad profesional superior, reintegrarea sa pe funcția publică deținută anterior sau pe o funcție similară în cadrul noii structuri, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, cu toate drepturile de care ar fi beneficiat în exercitarea funcției publice.
Prin sentința civilă nr. 443/CA din 19 iunie 2015, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamant, ca fiind neîntemeiată; luând și act de renunțarea la judecata excepției de nelegalitate a H.G. nr. 520/2013 invocată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Împotriva soluției dată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta B., recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/83/CA/2013.
La termenul de judecată din data de 09.10.2015 reprezentantul recurentei-reclamante B. formulează în scris cerere de suspendare a recursului până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 520/2013, cu privire la prevederile art. 9, 10 și 14, ce fac obiectul Dosarului nr. x/35/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, susținând că, în măsura în care ar fi dispusă anularea normelor instituite prin prevederile art. 9, 10 și 13 din H.G. nr. 520/2013, s-ar ajunge în situația în care organigrama și statul de funcții la nivelul D.G.R.F.P. Cluj Napoca, așa cum au fost aprobate prin Ordinele Președintelui A.N.A.F. să nu mai aibă temei legal; soluția din dosarul de față urmând să se dea prin raportare la anularea parțială a H.G. nr. 520/2013.
Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus, în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei având ca obiect recursul promovat de recurenta-reclamantă B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 443/CA din 19.06.2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. x/83/2013, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce face obiectul Dosarului nr. x/35/2015 al Curții de Apel Oradea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că dezlegarea prezentei cauze atârnă de soluția ce se va pronunța în Dosarul nr. x/35/CA/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, dosar ce are ca obiect anularea parțială a dispozițiilor prevăzute de art. 9, 10 și 14 din H.G. nr. 520/2013, ce au stat la baza emiterii deciziei contestate în prezentul litigiu.
Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs intimata-pârâtă pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea acestuia și modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare a judecății.
În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă, fără a încadra în drept recursul, arată că, în opinia sa, judecarea prezentei cauze nu depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, respectiv de soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 520/2013, cu privire la prevederile art. 9, 10 și 14.
Mai mult decât atât, susține în continuare recurenta-pârâtă, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății, în condițiile în care litigiile privind funcționarii publici se soluționează cu celeritate.
Solicită astfel, raportat la natura litigiului, admiterea recursului, modificarea încheierii civile, în sensul respingerii cererii de suspendare facultativă a judecării cauzei.
Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 413 C. proc. civ. „Instanța poate suspenda judecata:
când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”.
Studiind actele și lucrările dosarului de față prin raportare și la obiectul Dosarului nr. x/35/2015 înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, constată următoarele:
Dosarul de față nr. x/83/2013 privește cererea formulată de Sindicatul A. Satu Mare în numele membrului de sindicat B., având ca obiect anularea Deciziei nr. 663 din 02.08.2013 de eliberare din funcția publică consilier clasa I, grad profesional superior, reintegrarea sa pe funcția publică deținută anterior sau pe o funcție similară în cadrul noii structuri, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, cu toate drepturile de care ar fi beneficiat în exercitarea funcției publice.
Urmare a adoptării și publicării O.U.G. nr. 74/2013 s-a procedat la reorganizarea A.N.A.F. prin înființarea direcțiilor generale regionale a finanțelor publice care au preluat prin fuziune prin absorbție direcțiile generale județene ale finanțelor publice.
Organizarea și funcționarea A.N.A.F. a fost reglementată prin H.G. nr. 520/2013, care a stabilit cadrul și condițiile în care se va realiza fuziunea prin absorbție, inclusiv la competențele în ceea ce privește întocmirea organigramei și statului de funcții în cadrul instituțiilor create prin fuziunea prin absorbție.
Deci acest act normativ H.G. nr. 520/2013 instituie cadrul reorganizării A.N.A.F., fiind cel ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 663 din 02.08.2013, a cărei anulare o solicită intimata-reclamantă pe fondul litigiului ce face obiectul prezentei judecăți.
Dosarul nr. x/35/2015 are ca obiect tocmai anularea parțială a H.G. nr. 520/2013, în ceea ce privește prevederile art. 9, 10 și 14, pe motiv că aceasta contravine prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 74/2013, delegând competența de aprobare a numărului posturilor pe fiecare structură, numărului posturilor de conducere și numărului posturilor de execuție președintelui Agenției.
Înalta Curte constată, în raport de cele mai sus menționate, că ambele cerințe impuse de dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze „obiect al unei alte judecăți”, respectiv să fie cercetat de o altă instanță, sunt îndeplinite in speță, instanța de fond în mod corect reținând că între prezenta cauză și Dosarul nr. x/35/2015 există o strânsă legătură - soluția din prezenta cauză depinzând de cea care urmează a fi pronunțată în dosarul mai sus menționat.
Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva încheierii din 20 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2016.