ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1688/2017 Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 octombrie 2017, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/259/2017 al Judecătoriei Mizil, cu termen de judecată la 5 decembrie 2017. De asemenea, a solicitat suspendarea judecății procesului civil care face obiectul acestui dosar, până la soluționarea cererii de strămutare. Din verificările efectuate în sistemul informatic de evidență informatizată a instanțelor s-a constatat că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Mizil la 24 iulie 2017, dată la care erau aplicabile dispozițiile C. proc.
civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013. Față de acest aspect, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat, potrivit cărora „cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia”. În cauză, cererea de strămutare este întemeiată pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar care a fost înregistrat ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, pe rolul Judecătoriei Mizil, instanță care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești.
În acest context, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, coroborate cu cele ale art. 131 alin. (1) C. proc. civ., precum și de faptul că cererea de strămutare vizează un dosar aflat pe rolul unei judecătorii, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Ploiești, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de strămutare a Dosarului nr. x/259/2017 al Judecătoriei Mizil, formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel Ploiești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.