ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1183/2016

Decizia nr. 1183/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 octombrie 2015, sub nr. x/1/2015, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Înalta Curte de Casație și Justiție și B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție:

1.

anularea, în parte, a Hotărârii B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

16 din 2 iulie 2015 (comunicată la data de 17 septembrie 2015), în ceea ce privește soluția de respingere a contestației pe care a formulat-o împotriva Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție;

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că este judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că prin Ordinul nr. 211 din 29 august 2014 s-a stabilit o indemnizație de încadrare lunară brută diminuată față de cea stabilită prin Ordinul nr. 268 din 18 iunie 2013, ambele emise de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În susținerea petitului de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casați și Justiție, contestatoarea a invocat, în esență, următoarele:

a) Încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și a principiului securității raporturilor juridice și a protecției încrederii legitime, garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât, deși a fost emis la data de 29 august 2014, se aplică și pentru perioada anterioară, respectiv începând cu data de 26 iunie 2013.

Susține că jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este unitară în a considera că actele administrative individuale emise cu încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție sunt nelegale.

b) Pentru perioada 15 iunie 2013 - 29 august 2014 ordinul contestat se aplică în același timp cu Ordinul nr. 168 din 18 iunie 2013 emis de președintele Înaltei Curți de Casați și Justiție (având același obiect de reglementare), intrat în circuitul civil și producător de efecte juridice, ordin care nu mai poate fi nici revocat (termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 fiind împlinit) și nici nu a fost anulat de instanța de contencios administrativ competentă. Se încalcă astfel prevederile art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

c) Deși în preambulul ordinului contestat sunt menționate o serie de acte normative, din conținutul acestuia nu rezultă în ce constă pretinsa eroare a cuantumului indemnizației de încadrare brută lunară stabilită prin ordinul anterior (Ordinul nr. 168 din 18 iunie 2013) și nici ce norme legale au fost nesocotite.

În condițiile în care promovarea contestatoarei în funcție a avut loc începând cu data de 15 iunie 2013, la stabilirea drepturilor salariale sunt incidente prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 și ale legilor anuale de salarizare aplicabile pentru perioada 2011-2014.

Contestatoarea susține că drepturile salariale trebuiau stabilite la nivelul maxim al indemnizației lunare a judecătorilor încadrați la Înalta Curte de Casație și Justiție, care beneficiază de aceeași vechime în funcție și în muncă, începând cu data promovării sale la Înalta Curte de Casație și Justiție și nicidecum diminuate, cum în mod vădit nelegal s-a dispus prin Ordinul nr. 211 din 29 august 2014 a cărui anulare se impune.

De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, conform art. 1385 alin. (1) C. civ., solicită ca plata diferențelor salariale să fie actualizată cu rata inflației iar intimata să fie obligată la plata dobânzii legale.

Pentru aceleași considerente solicită și anularea, în parte, a Hotărârii B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 2 iulie 2015 în ceea ce privește soluția de respingere a contestației formulate împotriva Ordinului nr. 211/2014.

2.1. Intimatul B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată, hotărârea B. fiind legală și temeinică

.;

2.2. Intimata

Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, ordinul a cărui anulare se solicită fiind dat cu respectarea legii în vigoare la momentul emiterii sale.

Totodată, intimata

Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar o cerere prin care a invocat autoritatea de lucru judecat întrucât, prin Decizia nr. 10 din 19 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, a fost respinsă contestația formulată de contestatoare împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceleași acte ca în prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației;

Examinând Hotărârea nr. 16 din 2 iulie 2015 a B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Ordinul nr. 211 din 29 august 2014 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, ale apărărilor intimaților și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1)

C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că autoritatea de lucru judecat provizorie, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită, în temeiul art. 7 alin. (2) din Anexa VI, cap. VIII din Legea nr. 284/2010, cu o plângere ce are ca obiect Hotărârea nr. 16 din 2 iulie 2015 a B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de doamna judecător A. împotriva Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea depusă la dosar, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de decizia nr. 10 din 19 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosar nr. x/1/2015, arătând că în speță, există identitate de obiect, cauză și părți.

Prin decizia nr. 10 din 19 ianuarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, contestația, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații Înalta Curte de Casație și Justiție și B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., republicat „

(1)

Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2)

Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(…) (4)

Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(…)

“

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., republicat „

(1)

Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2)

Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

“

Analizând excepția invocată, în raport cu hotărârea judecătorească pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, se constată că în speță, este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 431

C. proc. civ.

, republicat.

Astfel, sub aspectul identității de părți, atât contestatoarea cât și intimații din prezentul dosar se regăsesc în aceeași calitate și în cadrul Dosarului nr. x/1/2015, soluționat definitiv prin Decizia nr. 10 din 19 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrative și fiscal.

Cu privire la identitatea de obiect, se reține că în cadrul Dosarului nr. x/1/2015, în raport de care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, la fel ca în prezentul dosar, contestatoarea a solicitat (i) anularea Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și obligarea intimatei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1 septembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat, până la data încetării efectelor juridice ale acestuia, actualizate atât cu dobânda legală, cât și cu rata inflației, de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective; (ii)

anularea, în parte, a Hotărârii B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

16 din 2 iulie 2015, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere a contestației formulate împotriva Ordinului nr. 211/2014; (iii) obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Or, din analiza celor două acțiuni formulate de contestatoare, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect și de părți.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.

Întrucât toate capetele de cerere ale prezentei acțiuni au fost soluționate definitiv în cadrul Dosarului nr. x/1/2015, Înalta Curte apreciază că operează efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, care presupune ca o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior într-un alt proces, să nu fie contrazisă într-o judecată ulterioară.

Astfel, reținându-se îndeplinirea în cauză a triplei identități cerute de

dispozițiile art. 431

C. proc. civ.

, republicat, Înalta Curte constată că în cauză există autoritatea de lucru judecat invocată prin întâmpinare de intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea formulată de contestatoare având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și acțiunea formulată anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/1/2015.

Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat nu este legată exclusiv de hotărârile definitive, ci, așa cum prevede art. 430 alin. (1) C. proc. civ., republicat, acest efect se produce din momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Cum hotărârea judecătorească pronunțată în cadrul Dosarului nr. x/1/2015 este supusă recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția autorității de lucru judecat provizorie și va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru autoritate de lucru judecat provizorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția autorității de lucru judecat provizorie.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 16 din 2 iulie 2015 a B. al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Ordinului nr. 211 din 29 august 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru autoritate de lucru judecat provizorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.