ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta Asociația Revoluționarilor Ștefan cel Mare 89 Piatra-Neamț, în nume propriu și în numele membrilor săi A., B., C., D., E., F., G., H. și I., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 - 1989, repunerea în termenul de depunere a cererilor privind dobândirea calității de luptător cu rol determinant, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 341/2004 prin O.U.G. nr. 95/2014, obligarea pârâtului la primirea și înregistrarea cererilor membrilor asociației în vederea preschimbării certificatelor și dobândirii calității de luptător cu rol determinant, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 30 martie 2017 Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.
Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că pârâtul este autoritate publică centrală și, în contextul în care părțile nu au invocat temeiuri juridice care să atragă competența materială a tribunalului, s-a constatat incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin Sentința nr. 79 din data de 18 mai 2017 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat în favoarea Tribunalului Neamț competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația Revoluționarilor Ștefan cel Mare 89 Piatra-Neamț, în nume propriu și în numele membrilor săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 - 1989, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 341/2004, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2014, iar în raport de obiectul acțiunii și de dispozițiile art. 26 din actul normativ menționat, competența materială aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
Prin acțiunea dedusă judecății Asociația Revoluționarilor Ștefan cel Mare 89 Piatra-Neamț, în nume propriu și în numele membrilor săi A., B., C., D., E., F., G., H. și I., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 - 1989, repunerea în termenul de depunere a cererilor privind dobândirea calității de luptător cu rol determinant, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 341/2004 prin O.U.G. nr. 95/2014 și obligarea pârâtului la primirea și înregistrarea cererilor membrilor asociației, în vederea preschimbării certificatelor și dobândirii calității de luptător cu rol determinant.
Temeiul de drept invocat, dispozițiile Legii nr. 341/2004, împreună cu normele sale metodologice de aplicare, reprezintă cadrul normativ special ce reglementează procedura administrativă, în baza căreia persoanele îndreptățite pot obține documentele specifice care atestă calitatea de revoluționar, precum și atribuțiile autorităților implicate în emiterea acestor acte, drepturile pretinse de reclamanți făcând obiectul unui raport de drept administrativ.
Art. 26 din Legea nr. 341/2004 statuează că "prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel".
Având în vedere aceste dispoziții derogatorii de la cele ale Legii nr. 554/2004 - dreptul comun în materie, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar din punct de vedere teritorial se constată că reclamanta a ales tribunalul de la sediul său, prin introducerea acțiunii conform art. 10 alin. (3) teza I din legea contenciosului administrativ .
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația Revoluționarilor Ștefan cel Mare 89 Piatra-Neamț, în nume propriu și în numele membrilor A., B., C., D., E., F., G., H., I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 - 1989, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.
Procesat de GGC - LM