ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2148/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.03.2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 384/18.12.2014 și a Deciziei de impunere nr. F-MC 1672/18.12.2014 până la soluționarea definitivă a contestației și a acțiunii în contencios administrativ privind anularea acestor acte.

Soluția primei instanțe

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 10.000 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de instanță.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 91 din 26 mai 2015, a admis cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 384/18.12.2014, respectiv a Deciziei de impunere nr. F-MC/18.12.2014 emise de pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecție Fiscală până la pronunțarea instanței de fond, și a obligat pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.020 lei, cheltuieli de judecată parțiale.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința respingerii cererii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a reținut în mod greșit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.

Referitor la cazul bine justificat, prima condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, se arată că intimata-reclamantă nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept, ci doar o serie de motive de nelegalitate a actului administrativ, aspecte ce țin de fondul dreptului dedus judecății prin acțiunea în anulare.

Pentru a fi îndeplinită ipoteza dispusă de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actului administrativ trebuie să apară cu evidență și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității, nefiind necesară analizarea pe fond a legalității actelor, ci doar o "pipăire a fondului".

În speță, susține recurenta-pârâtă, nu s-a răsturnat prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative, prima instanță doar a apreciat că în privința sumei în cuantum de 3.455.490 lei TVA, a intervenit prescripția.

Cu privire la cea d-ea doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - prevenirea unei pagube iminente, se susține că nu a fost probat faptul că executarea sumei înscrise în actele administrative atacate ar produce societății prejudicii, iar valoarea creanței nu poate conduce la constatarea existenței acestora.

Recurenta-pârâtă critică soluția primei instanțe și pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu sunt întrunite disp. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea nu se află în culpă și nu au fost dovedite reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2017, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Potrivit disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

" în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cazul bine justificat este definit de către disp. art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca:

" împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", iar paguba iminentă de către disp. art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca "prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Jurisprudența în materie a dezvoltat și aplicat în concret cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, astfel că în prezent aceasta este unanimă în a considera că pentru existența cazului bine justificat nu se analizează pe fond legalitatea actului administrativ atacat, ci se realizează doar o "pipăire a fondului", prin invocarea unor împrejurări de fapt sau de drept care, în urma unei cercetări sumare, să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului, constatată însă cu ușurință, având în vedere că măsura suspendării este una provizorie.

De asemenea, în jurisprudență s-a apreciat că este îndeplinită condiția pagubei iminente, dacă aceasta este dovedită, iar simpla executare a actului administrativ nu conduce per se la admiterea cererii.

În speță, judecătorul fondului a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, prin invocarea faptului că pentru TVA în sumă de 3.455.490 lei aferentă livrărilor către B. GmbH, în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008, a intervenit prescripția obligațiilor fiscale, raportat la prevederile art. 93 C. proc. fisc.

Instanța de fond nu a indicat, în urma unei cercetări sumare, îndoiala serioasă asupra legalității actului.

Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a invocat împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, iar pârâta a susținut aplicarea disp. art. 92 C. proc. fisc. , cu privire la întreruperea și/ sau suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale.

Prescripția este apărare ce ține de fondul pretențiilor deduse judecății și nu se poate analiza în procedura sumară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu totul excepțional, în ipoteza unei îndoieli evidente ce poate fi considerată cu ușurință, prescripția poate constitui acea împrejurare de drept ce ar conduce la îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Judecătorul fondului, pe de o parte, nu a analizat în niciun mod prescripția și, pe de altă parte, prin existența unor cauze de suspendare/ întrerupere a termenului, nu poate fi realizată o "pipăire" a fondului, astfel încât din această perspectivă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost aplicat greșit.

Cu privire la existența pagubei iminente, prima instanță a arătat că este îndeplinită condiția datorată cuantumului ridicat al obligațiilor fiscale, prin executarea silită există riscul unei prejudicieri a patrimoniului societății care se află în derularea unor contracte de credit în valoare de 12 milioane euro, cu rate lunare scadente și având în derulare contracte cu furnizorii care presupun plăți lunare.

Înalta Curte constată că este într-adevăr, îndeplinită ce-a de-a doua condiție impusă de disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă nu este suficient deoarece prevederile legale incidente impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată și se va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

În aceste condiții recurenta-pârâtă nu datorează cheltuieli de judecată la fond, nefiind îndeplinite prevederile art. 453 C. proc. civ.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante de a se constata că recursul este fără obiect, deoarece s-a achitat suma datorată, se va reține netemeinicia acesteia, în raport de faptul că obiectul cererii de recurs este hotărârea pronunțată de prima instanță conform disp. art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, intimata-reclamantă nu a făcut dovada achitării debitului pentru a se da eficiență cererii subsidiare de a se constata că însăși cererea de suspendare este lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, continuatoare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 91 din 26 mai 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2017.