ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3496/2016

HOTĂRÂRE
08.12.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3496/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 3496/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.09.2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestuia la emiterea ordinelor de încadrare salarială, în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în instanță, precum și obligarea la diferența salarială rezultată din aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015.

Hotărârea curții de apel

Prin sentința nr. 3152 din data de 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pe pârât să emită pentru fiecare reclamant noi ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Au fost invocate, cu titlu general, dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Recurentul a combătut hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014; textul indicat nu se aplică judecătorilor, pentru că este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile menționate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici și personalul contractual; instanța are atribuții în ceea ce privește aplicarea legii iar nu completarea acesteia prin interpretarea intenției legiuitorului în ce privește înlăturarea discriminării;

- în mod greșit s-a stabilit în sarcina sa obligația de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate; raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu angajatorul tribunal sau curte de apel, astfel că drepturile lor salariale sunt calculate și plătite direct de instanță, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale.

Apărările intimaților

Prin întâmpinarea înregistrată la 29.01.2016, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații au arătat că eroarea de interpretare a normei aplicabile nu aparține instanței de fond, ci chiar recurentului, pentru că prin expresia „salarizat la același nivel” legiuitorul se referă la personalul plătit din fonduri publice prevăzut la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, și nu la personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, cum se susține de către recurent.

Interpretarea gramaticală conduce, de asemenea, la aceeași concluzie: există un singur subiect în propoziția principală, iar acela este personalul, iar nu personalul din aparatul de lucru.

Particulele din „aparatul de lucru” și „din celelalte instituții și autorități publice” sunt atribute substantivale distincte, pe lângă unicul subiect „personalul”, aceasta rezultând din dubla utilizare a prepoziției „din”, respectiv a conjuncției copulative „și”.

Procedura derulată în recurs

Prin încheierea completului de filtru din data de 20 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul Ministerului Justiției, s-a constatat că criticile pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, dispunându-se soluționarea cauzei în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Prin concluziile înregistrate la data de 21 noiembrie 2016 recurentul a dezvoltat cel de-al doilea motiv de recurs, subliniind că nu poate avea calitate procesuală pasivă în privința obligației de a plăti drepturile salariale, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune casarea parțială a acesteia, în limitele și pentru motivele care urmează.

Intimații-reclamanți, judecători la Judecătoria Brăila, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015. Totodată s-a mai solicitat și obligarea aceluiași pârât la plata diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 9.04.2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins: „(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Curtea de apel a reținut că sintagma „salarizat la același nivel” nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de „același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014”, utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „salarizat la același nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice”.

Ca urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme și, deci, primul motiv de recurs are caracter nefondat.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat pe pârât să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ. va fi admis recursul Ministerului Justiției în sensul preconizat.

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3152 din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale rezultate, pentru lipsa calității procesuale pasive pentru acest capăt de cerere.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2018-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2018
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
ÎCCJ 2019-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4648/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2016, reclamanții
ÎCCJ 2021-06-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3439/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la da
ÎCCJ 2018-03-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1373/2018
Ședința publică din data de 28 martie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
Sursă