ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2018

Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7657 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă în Dosarul nr. x/2015, a a fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și în consecință:

A constatat nulitatea absoluta a următoarelor clauze contractuale:

- clauza de la art. 5 lit. a) - condiții speciale - din convenția de credit din 15.05.2008 încheiată de părți și art. 3.5. din aceeași convenție de credit - condiții generale - privitoare la comisionul de risc;

- clauza de la art. 3 pct. 5 lit. a) privitoare la comisionul de administrare credit, inserată la actul adițional din 17.08.2011;

- clauza de la art. 5 lit. d) - condiții speciale - din convenția de credit din 15.05.2008, încheiată între părți, privitoare la comisionul de administrare garanții.

A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității clauzei prevăzute la art. 5 lit. b) - condiții speciale - din convenția de credit din 15.05.2008, încheiată de părți, cu privire la comisionul de analiză dosar și capătul de cerere privind restituirea sumei de 60 CHF, achitată cu acest titlu.

A fost obligată pârâta S.C. D. S.A. să restituie reclamanților suma de 1.932,57 CHF, achitată cu titlu de comision de risc în perioada 20 iunie 2008 - 20 august 2010, suma de 850,06 CHF, achitată cu titlu de comision de administrare pentru perioada 20 septembrie 2010 - 12 decembrie 2011 și suma de 733,56 RON cu titlu de comision de administrare garanții, la care se adaugă dobânda legală de la data plății fiecărui comision, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

A fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanții și a fost obligată pârâta să achite reclamanților suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel pârâta S.C. C. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 668/A din 13.06.2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a fost respins apelul pârâtei S.C. C. S.A. și a fost obligată apelanta să plătească intimaților-reclamanți suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A. (succesoare a D. S.A.).

Prin Decizia nr. 190/R - COM din 25.01.2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. (succesoare a D. S.A.) împotriva Deciziei civile nr. 668/A din 13 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă în Dosarul nr. x/2015.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.

Procesat de GGC - NN