ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.01.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității, în ceea ce-l privește pe pârâtul A.

Prin sentința nr. 2117 din data de 03 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului CNSAS și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul a semnat angajamentul depus la fila 22 dosar, prin care s-a obligat să sprijine în secret și organizat organul de securitate, prin punerea la dispoziție a locuinței sale pentru rezolvarea unor probleme de serviciu.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin "colaborator al Securității" se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Așadar, prima ipoteză a articolului citat presupune dovada existenței legăturii cu organele de securitate, furnizarea de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și consecința încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ca urmare a activității desfășurate de colaborator.

În schimb, potrivit penultimei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al Securității este necesară și suficientă dovedirea înlesnirii culegerii de informații, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței, necondiționat de proba consecințelor acestei activități și o atare necondiționare este firească, din moment ce gazda nu participa la întâlnirile organizate în casele conspirative dintre ofițer și surse.

În cauza de față, punerea locuinței pârâtului la dispoziția organului de securitate este probată de reclamant, prin atașarea angajamentului menționat mai sus, înscris ce nu a fost contestat de pârât.

Nu are relevanță faptul că pârâtul nu a avut domiciliul înscris formal în evidența populației, ci faptul că deși locuința în discuție era proprietatea surorii pârâtului, acesta avea totuși acces în acea locuință, ceea ce poate justifica legătura dintre pârât și acest spațiu, precum și facilitarea punerii la dispoziția Securității.

Cât privește faptul că pârâtul nu a conștientizat scopul în care urma să fie folosită garsoniera sa de către organele de securitate, o atare afirmație este în primul rând neverosimilă, dat fiind faptul semnării angajamentului de punere la dispoziție a locuinței și apoi irelevantă, nefiind necesar, din perspectiva dispozițiilor art. 2 lit. b) teza finală a O.U.G. nr. 24/2008, ca gazda locuinței conspirative să cunoască în amănunt activitățile desfășurate de Securitate în acel spațiu.

Nu în ultimul rând și în considerarea celor mai sus menționate se impune a fi subliniat că înscrisul depus de pârât la dosarul cauzei, prin care dorește să probeze lipsa de identitate dintre garsoniera identificată în arhivele fostei Securități și locuința pârâtului din acea perioadă, este irelevant, în condițiile în care pârâtul recunoaște că a întocmit și semnat angajamentul din 3 mai 1984, prin care a pus la dispoziția organelor de securitate locuința aflată în folosința sa la acel moment.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul A., pentru următoarele motive de casare:

- excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008, prevalându-se de Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, prin care Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstitutionalitate ridicată de B. în dosar nr. x/2006 al Curții de Apel București statuând că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și art. V din această din urmă ordonanță sunt neconstituționale.

Atât O.U.G. nr. 24/2008, cât și Legea nr. 293/2008, copiază aceleași prevederi ale actelor declarate neconstituționale în întregul lor, păstrând, atât motivele de neconstituționalitate constatate prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale, cât și pe cele existente în conținutul acelor acte și asupra cărora Curtea Constituțională nu s-a pronunțat. Acest lucru se poate observa din simpla analiza a conceptului de colaborator prezent în cele doua acte normative, respectiv cel declarat neconstituțional și cel prezent în legea aflată în vigoare (Legea nr. 293/2008).

Conceptul astfel definit, constatat inițial ca fiind neconstituțional, este și în noua formă a legii, neconstituțional, fiind în totală contradicție cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

- excepția inadmisibilitătii, deoarece la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cercetările privind constatarea calității de colaborator a recurentului nu mai puteau să înceapă, din cel puțin două considerente de drept:

a. Potrivit art. 8 din Legea nr. 341/2004, de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției.

În temeiul normei de drept menționate, au fost formulate către SSPR mai multe cereri pentru a i se răspunde dacă respectivii revolutionari au făcut sau nu politie politică, iar după data când acest concept a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale (decizie ce a dus la înlocuirea Legii nr. 187/1999 cu O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008), SSPR nu a mai revenit la cererile respective să solicite înlocuirea obiectului cererii (în condițiile în care art. 8 din Legea nr. 341/2004 nu a fost modificat), astfel că reclamantul nu avea temei juridic pentru a demara cercetările de verificare a statutului de colaborator al securității finalizat cu introducerea acțiunii.

A invocat recurentul în acest context faptul că, în cauzele privind pe numiții C., D., E., F., G., instanța supremă ar fi admis recursurile, respingând cererile CNSAS.

b. În speță, in definirea conceptului de politie politică, norma de drept necuprinzând acea teză privind punerea la dispoziția Securității a locuinței pentru întâlniri conspirative, este evident că cererea SSPR nu îi era opozabilă pentru că prevederea din ordonanță exceda art. 8 din Legea nr. 341/2004.

O dată cu declararea conceptului de politie politică ca neconstituțional și înlocuirea acestuia cu cel de colaborator, Colegiul CNSAS nu mai putea să stabilească statutul de colaborator al recurentului în baza cererii nr. P/7031/10 din 25 mai 2010, prin care SSPR solicitase să se precizeze dacă recurentul a fost implicat în activitățile fostei Securități ca poliție politică, precum și dacă a organizat, a acționat, a instigat sau a luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției, motiv pentru care acțiunea pârâtului CNSAS este inadmisibilă.

În dovedirea acestei susțineri, a invocat recurentul și modificările aduse ulterior art. 8 din Legea nr. 341/2004 prin O.U.G. nr. 95/2014, care reprezintă ultima intenție a legiuitorului.

- art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

Angajamentul la care se referă intimatul reclamant nu este semnat de recurent, presupusa semnătură de pe acest angajament nesemănând cu alte documente semnate de acesta. De asemenea, chitanța prin care se presupune că ar fi primit suma de două sute RON nu este semnată de el, ci de un anume H..

Datele cuprinse în raportul de recrutare pentru calitatea de gazdă sunt simple invenții, susțineri nereale ale ofițerului de securitate, de vreme ce recurentul nu a lucrat niciodată ca instructor al Corpului de Pază Militarizată, conform carnetului de muncă în toată perioada respectivă lucrând ca prelucrător prin așchiere la I. din Târgoviște și făcând naveta din comuna Gemenea, unde locuia împreună cu părinții.

Nu a avut niciodată proprietatea, locațiunea sau deținerea locuinței din mun. Târgoviște, str. Melodiilor, jud. Dâmbovița, și nici nu a încheiat nicio convenție privind punerea la dispoziția organelor de Securitate a acestei locuințe, care aparținea surorii sale, J. A menționat recurentul că, în aceeași perioadă, mai rămânea uneori în oraș și folosea acea locuință și sora cumnatului său, care era elevă.

Este adevărat că a fost coleg de liceu cu Lt. K., cu care s-a întâlnit de mai multe ori și care i-a propus să devină colaborator, dar l-a refuzat, pe motiv că nu deține la locul de muncă informații care ar putea interesa securitatea.

De asemenea, l-a informat că nu deține o locuință proprie în municipiul Târgoviște, făcând în general naveta la țară, dar dacă se întâmplă să piardă mașina rămâne în garsoniera surorii sale din str. Melodiilor.

În această din urmă locuință l-a și primit într-o după-amiază, cu o ocazie oarecare, dar nu a fost de acord să îi dea respectivului (la rugămintea acestuia) cheia de la acea garsonieră, întrucât nu dorea să creeze probleme în familie surorii sale.

A precizat că nu a primit niciodată vreo sumă de bani sau alt favor de la vreun ofițer de securitate și în mod deosebit de la Lt. K., fostul său coleg, nici nu a oferit locuința, pe care nu o deținea, pentru a fi folosită în vederea unor întâlniri ale acestuia cu colaboratorii din rețea.

Reclamantul CNSAS, într-un caz similar - L. - unde au existat indicii potrivit cărora una din încăperile spitalului unde acesta era director a fost folosită pentru întâlniri la nivel de rețea, s-a pronunțat în sensul că persoana respectivă nu ar avea calitatea de colaborator, deoarece nu se poate face dovada deținerii acestui spațiu sau a proprietății lui.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material):

Instanța de fond preia în totalitate susținerile nefondate ale reclamantului CNSAS, eliminând sau combătând susținerile pârâtului, reale, pertinente și care ar fi putut fi probate.

Nu i-a fost admisă nicio probă, nu i s-a permis să dovedească: faptul că nu a avut proprietatea, deținerea sau posesia acelei locuințe, nedeținând niciodată cheia mai mult de 12-14 ore (doar în cazul în care era nevoit să rămână în oraș), faptul că nu a făcut parte din Corpul de Pază Militarizată, precum și modul său de comportare în societate, convingerile sale civice ce nu i-ar fi permis să facă un astfel de act murdar, dar mai ales relațiile încordate cu cumnatul său, care nu i-ar fi permis să pună la dispoziția securității un spațiu care în urma căsătoriei devenise proprietatea familiei.

Recurentul a arătat că a solicitat expertiză grafoscopică pentru a demonstra că niciunul dintre actele ce îl încriminează (angajamentul și chitanța) nu sunt semnate de el, dar instanța a considerat că excedează cauzei, deoarece nu este în discuție comiterea unei fapte penale.

A susținut că activitățile desfășurate de el, întregul context al acestora se subsumează conceptului relevat de instanța supremă și de Curtea Constituțională, în sensul că este vorba de o informație distorsionată, scoasă din contextul ei real și interpretată de reclamantul CNSAS ca fiind determinantă în stabilirea statutului de colaborator, fără a exista o dovadă clară a faptului că recurentul a pus la dispoziția securității o locuință pe care nu o avea, iar fapta nefiind aptă să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau să denunțe activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Pentru ca punerea la dispoziție a locuinței în mod voluntar pentru întâlniri conspirative, consideră că este obligatoriu ca CNSAS să dovedească faptul că informațiile obținute în cadrul locuinței au lezat efectiv drepturi și libertăți. Or, deși a cerut instanței numele persoanelor care au avut de suferit de pe urma presupusei sale fapte de punere la dispoziție a locuinței, în mod voluntar pentru întâlniri conspirative, această cerere a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Instanța de fond reia doar susținerile reclamantului, care nu s-a referit sub niciun motiv la aceste probleme de drept, și afirma doar că "apreciază caă aceste informații îndeplinesc condiția de a dezvălui atitudini potrivnice regimului comunist, deci sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008".

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul reclamant CNSAS a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat și reiterând principalele argumente din acțiunea introductivă.

Prin încheierea de ședință din 28.03.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul pârâtului a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri noi, respectiv Certificatul nr. x eliberat de Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și adresa din 29 ianuarie 2014, emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.

Prin încheierea de ședință din 08.01.2017, instanța de recurs a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurent în cuprinsul recursului și a respins cererea de suspendare a judecății până la pronunțarea instanței constituționale.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii se constată că aceasta nu este întemeiată.

În speță, sunt incidente prevederile art. 33 și art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată prin Legea nr. 293/2008, iar nu dispozițiile invocate de recurent din Legea nr. 341/2004.

În acest sens, trebuie observat că încă din preambulul ordonanței legiuitorul precizează ca aceasta a fost adoptată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008, dar și faptul că reglementarea este menită să asigure "continuarea (…) exercitării activității de deconspirare a Securității", context în care la Cap. 6 "Dispoziții finale și tranzitorii", în cuprinsul art. 33 alin. (1) s-a prevăzut expres că verificările aflate în curs de desfășurare la CNSAS la data intrării în vigoare a ordonanței vor continua potrivit acestei noi reglementări.

De asemenea, practica judiciară invocată de recurent (deciziile ICCJ - SCAF nr. 4277/2010, nr. 1581/2012 etc.) nu prezintă relevanță în raport cu excepția pe care acesta a invocat-o, nefiind vorba de situații similare de punere la dispoziție a unei locuințe, ci de furnizarea de informații, pentru care legiuitorul a impus în mod expres condiția suplimentară privind aptitudinea de a vătăma drepturi și libertăți fundamentale.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentul pârât.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, majoritatea susținerilor recurentului de la acest punct al cererii de recurs se subsumează, de fapt, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând aplicarea normelor de drept material în raport cu aprecierea dovezilor de la dosar.

Or, Înalta Curte constată că prima instanță a examinat și valorificat în mod corect materialul probator (propus prin întâmpinare și încuviințat în ședința publică din 29.04.2014, cu respectarea art. 258 din C. proc. civ.), raportându-l la prevederile legale incidente (în speță, art. 2 lit. b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității).

Potrivit acestor prevederi legale, "colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea".

Rezultă, din textul legal citat, că - pentru reținerea calității de colaborator al Securității în temeiul art. 2 lit. b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 - este necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații să se realizeze prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut, iar această punere la dispoziție să fie voluntară.

În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv, din înscrisurile din dosarul de rețea nr. R 214058, al cărui titular este recurentul (angajamentul semnat la data de 28.07.1980 și necontestat în fața primei instanțe), coroborate cu declarația martorului audiat M., în sensul că în perioada de referință recurentul "a împrumutat cheia de la garsoniera surorii sale", și chiar cu unele susțineri ale recurentului-pârât, care a arătat în cererea de recurs că, în aceeași perioadă, s-a întâlnit de mai multe ori cu Lt. K. (revenind asupra afirmației din întâmpinarea de la fond potrivit căreia l-a întâlnit "o singură dată, pe stradă"), acesta propunându-i să devină colaborator al Securității și pe care l-a primit în locuința în discuție, acesta solicitându-i și cheia casei.

În mod temeinic judecătorul fondului a reținut aceste împrejurări ca argumente mai puternice în favoarea acordului de colaborare decât apărările recurentului pârât în sensul că l-a refuzat pe fostul său coleg de liceu, pe motiv că nu deține la locul de muncă informații care ar putea interesa Securitatea sau că nu era casa sa și nu dorea să creeze probleme în familie surorii sale.

Într-adevăr, aceste apărări, ca și contestarea pur formală a angajamentului (necontestat în fața instanței de fond, ci doar formal în faza recursului, fără depunerea vreunui înscris semnat olograf din perioada respectivă, spre comparare) nu pot explica în mod rezonabil formarea dosarului de rețea, Raportul din 28.07.1980 privind stabilirea numelui conspirativ al recurentului "H." și mențiunile privind instruirea sa, angajamentul olograf, existența în dosar a schiței garsonierei și a Notei de analiză privind gazda casă de întâlniri "H." din 5.10.1981 care menționează utilizarea efectivă a acestei case etc.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu are relevanță pentru constatarea calității de colaborator în sensul acestei teze a art. 2 lit. b) din ordonanță titlul cu care spațiul pus la dispoziția Securității era deținut de către persoana în discuție (proprietar, locatar etc.), relevante fiind împrejurările din care rezultă acordul dat de către colaborator pentru utilizarea spațiului deținut cu orice titlu.

Neîntemeiate sunt și celelalte critici, referitoare la lipsa dovezilor privind natura și caracterul informațiilor eventual culese în urma punerii la dispoziție a spațiului.

Astfel, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b), care se referă la persoanele care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informații (situație în care, pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității, informațiile furnizate trebuie să aibă un anumit tip de conținut și să fie apte să producă efectele stipulate de lege), în penultima teză (înlesnirea activității Securității prin punerea la dispoziție a unui spațiu), legiuitorul nu a considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

În mod corect a apreciat, așadar, instanța de fond că sunt întrunite condițiile legale pentru reținerea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât, normele de drept incidente fiind aplicate corect la situația de fapt rezultată din probele administrate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2117 din data de 03 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2017.