ÎCCJ, decizie (scj.ro #148832)

Decizie a Curții Constituționale dată în cadrul controlului aprioric. Revizuire întemeiată pe dispozițiile art.509 punctul 11 din Codul de procedură civilă. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic : admisibilitate

excepție de neconstituționalitate

Constituția României, art. 129, art. 147, art. 457

C.proc.civ., art. 509 alin. (1) pct. 11

O decizie prin care Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate ridicată într-un litigiu, ci a fost dată în cadrul unui control aprioric, în soluționarea unei obiecții de neconstituționalitate privind unele dispoziții dintr-o lege pentru modificarea și completarea unor acte normative, nu poate fi invocată pentru promovarea cererii de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă. Consecința și efectul admiterii unei asemenea obiecții rezultă din prevederile  art. 147 alin. (2) din Constituție, text conform căruia „în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale”.

Secția I civilă, decizia nr. 156 din 30 ianuarie 2019

Prin cererea înregistrată la 3.12.2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, revizuenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, revizuirea deciziei nr. 2385 din 04.09.2018 a aceleiași instanțe, pe temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ., coroborat cu art. 513 alin. (4) C.pr.civ.

În motivarea căii de atac promovate s-a arătat că, potrivit deciziei ce face obiect al revizuirii, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către reclamanții-revizuenți împotriva deciziei curții de apel prin care, admițându-se apelul declarat de către pârâtul Municipiul București, a fost modificată sentința de primă instanță, respingându-se acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive.

Această soluție a admisibilității, raportată la valoarea obiectului pricinii  a fost pronunțată  în contextul în care, prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2017, s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei „precum și alte cereri evaluabile în bani de până la 1 milion lei inclusiv”, iar prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedura hotărârii prealabile, s-a statuat că efectele deciziei instanței constituționale se produc doar cu privire la hotărârile pronunțate în litigiile patrimoniale menționate pornite după data publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial.

Or, la data de 1.10.2018 s-a publicat în Monitorul Oficial, P. I, nr. 836, Decizia nr. 454 a Curții Constituționale, în ale cărei considerente s-a reținut că aplicarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție nu poate fi condiționată de data la care a pornit procesul civil și totodată, că Înalta Curte  nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care să contravină deciziilor instanței constituționale.

S-a arătat că, față de elementele prezentate, în speță este incident art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ. și cu toate că în cauză nu este vorba despre o excepție de neconstituționalitate care să fi fost admisă, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 454/2018  sunt pe deplin aplicabile, această cale de atac promovată fiind singurul remediu procedural  la dispoziția părții.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte  constată că revizuirea nu poate fi primită, față de următoarele considerente:

Fundamentul juridic al căii extraordinare de atac promovate este dat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ., text potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă „după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol (509), pot fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul  pentru motivele de revizuire prevăzute de alin. (1) pct. 3, 4, 7 – 10 C.pr.civ., iar în urma Deciziei Curții Constituționale nr.  866/2015, și pentru motivul prevăzut de pct.11.

Deși îndeplinită condiția referitoare la obiectul căii de atac, față de modalitatea de reglementare a motivului de revizuire pe care s-a întemeiat prezenta cale extraordinară de atac, se constată că există mai multe aspecte care atrag inadmisibilitatea demersului procedural.

Astfel, nu se regăsește ipoteza textului art. 509 pct. 11 C.pr.civ., aceea a invocării în cadrul procesului a unei excepții de neconstituționalitate asupra căreia Curtea Constituțională să se fi pronunțat ulterior rămânerii definitive a hotărârii,  în sensul admiterii acesteia.

Pe de o parte, pentru că așa cum revizuenții înșiși recunosc, „în cazul de față nu este vorba despre o excepție de neconstituționalitate invocată” și pe de altă parte, întrucât decizia la care se face referire (nr. 454/2018 a Curții Constituționale) nu este una care să se fi pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate.

Decizia instanței de contencios constituțional menționată anterior a fost dată în cadrul unui control aprioric, în soluționarea unei obiecții de neconstituționalitate privind unele dispoziții din Legea  pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și a altor acte normative și nu în legătură cu vreo excepție de neconstituționalitate  invocată în cadrul unui litigiu.

Or, consecința și efectul admiterii unei asemenea obiecții rezultă din prevederile  art. 147 alin. (2) din Constituție, text conform căruia „în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale”.

Așadar, nici din acest punct de vedere nu poate fi atrasă incidența art. 509 pct. 11 C.pr.civ., decizia invocată nefiind una care să fi tranșat asupra unei excepții de neconstituționalitate.

Susținerea revizuenților conform căreia calea de atac promovată ar fi singurul remediul procedural la îndemâna lor pentru a obține o rejudecare a cauzei nu poate fi primită întrucât căi de atac nu pot fi deschise și recunoscute părților în afara dispozițiilor legale.

Astfel, conform art. 129 din Constituție „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”, iar potrivit art. 457 alin. (1) C.pr.civ. „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta”.

Totodată, este lipsită de fundament  susținerea revizuenților în legătură cu admisibilitatea căii de atac întrucât s-ar constitui într-un veritabil remediu procedural deoarece, fiind exercitată în afara cadrului normativ, se constituie în realitate, în opusul unui remediu pentru cealaltă parte a procesului care considera încheiată procedura judiciară, fără posibilitatea de a fi expusă reluării judecății.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că nu sunt întrunite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ., cererea de revizuirea a fost respinsă.