Decizia nr. 18/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările ulterioare, respectiv dacă "pentru întrunirea…

Prin Încheierea din data de 25 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 37.978/299/2014, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile care să stabilească dacă dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că, pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari, trebuie făcută "prin raportare la numărul de proprietăți sau la numărul de membri ai condominiului".

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 decembrie 2016, sub nr. 3.946/1/2016. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 230/2007) : "(1) Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal. (2) Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată și reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. (3) La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toți membrii asociației de proprietari au fost convocați, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora. (4) Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari." IV. Expunerea succintă a procesului

Prin Acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 37.978/299/2014, reclamanții A, B, C, D și E au formulat, în contradictoriu cu pârâții F, G, H și Asociația de proprietari, contestație împotriva procesului-verbal al Adunării generale a Asociației de proprietari din data de 8 iulie 2014.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta F a convocat Adunarea generală a Asociației de proprietari pentru data de 8 iulie 2014, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, ordinea de zi fiind: 1) alegerea unui nou comitet executiv, a unui nou președinte, precum și a celorlalte organe ale asociației de proprietari și 2) diverse probleme privind administrarea imobilului.

Ca urmare a acestei convocări, la data de 8 iulie 2014, la Adunarea generală au fost prezenți trei membri din totalul de opt, nefiind îndeplinit cvorumul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 și de art. 14 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociaților de proprietari, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.588 din 19 decembrie 2007 (denumite în continuare Normele metodologice).

La data de 16 iulie 2014 s-a întrunit Adunarea generală reconvocată, fiind prezenți fizic și cu împuternicire un număr de cinci membri. Adunarea generală reconvocată a respins, în unanimitate, propunerile de pe ordinea de zi, fiind puse în discuție diverse aspecte legate de administrarea blocului.

Față de această situație de fapt, reclamanții au apreciat că procesul-verbal din 8 iulie 2014 a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 și ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, întrucât numărul de trei membri prezenți la Adunarea generală nu reprezintă jumătate plus unu din totalul membrilor asociației. Mai mult, au fost încălcate și dispozițiile art. 8 din Statutul Asociației, modificat prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 51.766/299/2011, prin care s-a stabilit că fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăți sau spații cu altă destinație deținute în imobil.

Prin Sentința civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 37.978/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea de chemare în judecată și a anulat procesul-verbal al Adunării generale din data de 8 iulie 2014 al Asociației de proprietari, reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 și ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri, ambele texte legale vorbesc despre numărul de membri, nu despre numărul de proprietăți.

Totodată, s-a reținut că, potrivit cap. VIII din Statutul Asociației de proprietari, astfel cum a fost modificat prin Procesul-verbal din data de 14 septembrie 2011, aprobat de instanța de judecată (așa cum reiese din cuprinsul Încheierii din data de 22 mai 2012), fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăți deținute în imobil.

Față de aceste aspecte, prima instanța a apreciat că hotărârea Adunării generale din data de 8 iulie 2014 a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 230/2007 și aleart. 14 alin. (5) din Normele metodologice, nefiind întrunit cvorumul necesar luării hotărârilor, întrucât la această adunare generală au participat doar trei persoane din totalul de opt, așadar mai puțin de jumătate plus unu; au fost înlăturate susținerile formulate de pârâta F conform cărora acesteia îi revin nouă voturi, corespunzător celor nouă proprietăți deținute, având în vedere că textele de lege prevăd expres sintagma de "proprietari membri". Or, pârâta, în ciuda faptului că deține mai multe spații în imobil, are dreptul la un singur vot, în calitate de membru, proprietar al mai multor spații. Acest aspect este confirmat și de prevederile statutului care prevede că fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăți deținute în imobil.

A precizat această instanță că, de altfel, acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat pentru părțile din prezentul dosar, în cadrul Dosarului nr. 33.086/299/2014, prin Încheierea din data de 21 iulie 2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului, la data de 24 septembrie 2014.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta F, iar, în dezvoltarea motivelor de apel, a susținut că instanța de judecată a făcut în mod eronat aplicarea în litigiul pendinte a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, precum și a dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Normele metodologice.

Apelanta-pârâtă a susținut că instanța de judecată trebuia să coroboreze prevederile sus-menționate cu cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: "fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa". Cum textul de lege menționat se referă la câte o proprietate identificată prin act de proprietate separat, având deci și număr diferit în cartea funciară, apelanta-pârâtă a considerat că, în calitate de proprietar al mai multor spații cu destinația de locuință, respectiv cu altă destinație decât aceea de locuință, are dreptul la un vot pentru fiecare proprietate în parte.

Aceasta a făcut referire și la noțiunea de proprietar al spațiului, definită în art. 3 lit. f) din Legea nr. 230/2007 ca fiind: "persoana fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care are în proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu."

A conchis apelanta-pârâtă că, din interpretarea coroborată a art. 25 alin. (1) lit. a din Legea nr. 230/2007 cu art. 3 lit. f) din același act normativ, fiecare apartament dă dreptul la un vot în adunarea generală, astfel că a fost respectat cvorumul necesar adoptării hotărârii în Adunarea generală din data de 8 iulie 2014 a Asociației de proprietari, hotărârea fiind adoptată cu un număr de unsprezece voturi din cele nouăsprezece existente.

În cadrul soluționării acestei căi de atac, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării apelului până la pronunțarea acestei hotărâri prealabile. V. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță și este vorba despre o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a apelului declarat de apelanta-pârâtă în condițiile în care, prin Sentința civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a anulat procesul-verbal al Adunării generale al Asociației de proprietari din data de 8 iulie 2014, cu argumentul că nu au fost respectate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 230/2007 și ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice și că textele de lege mai sus menționate prevăd, în mod expres, sintagma de proprietari membri, iar pârâta-apelantă, în ciuda faptului că deține mai multe spații în imobil, are dreptul la un singur vot în calitate de membru, proprietar al mai multor spații.

Tribunalul a reținut că în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 se face referire la majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari, iar în art. 25 alin. (1) lit. a) nu se face referire la proprietatea individuală a unui proprietar în sensul prevăzut de art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007, ci doar la "proprietatea sa", ceea ce ar însemna că este vorba de toate proprietățile deținute de un membru al condominiului.

Astfel, în art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007 se arată că termenul "proprietatea individuală" are semnificație de apartament sau spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, parte dintr-o clădire, destinată locuirii sau altor activități, care împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună constituie o unitate de proprietate imobiliară; cu excepția unor situații pentru care există alte prevederi exprese în actul normativ anterior menționat sau în acordul de asociere, dreptul de proprietate asupra unei proprietăți individuale dintr-un condominiu trebuie considerat în același mod ca și dreptul de proprietate asupra altor bunuri imobile. În art. 3 lit. f) este definită noțiunea de proprietar al spațiului, respectiv al apartamentului, ca fiind persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care are în proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu, iar în art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007 se arată că fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa, nu pentru fiecare din proprietățile sale individuale. Cum expresia proprietatea sa individuală apare și în alte paragrafe de lege, legiuitorul ar fi scris "proprietatea sa individuală" dacă s-ar fi referit la un singur apartament sau spațiu.

Totuși, sintagma "majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari (jumătate plus unu) " din art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu este suficient de clară și este susceptibilă de interpretări, astfel că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la faptul dacă dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari raportarea trebuie făcută "la numărul de proprietăți sau la numărul de membri ai condominiului".

Tribunalul a reținut, de asemenea, că această chestiune de drept ridicată, a cărei dezlegare se solicită, este nouă și nu a primit o interpretare adecvată, concretizată într-o practică judiciară consacrată. În plus, asupra acestei chestiuni de drept, care nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat. VI. Punctul de vedere al completului de judecată

Deși a constatat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea chestiunii de drept referitoare la faptul dacă dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăți sau la numărul de membri ai condominiului, instanța de trimitere nu a formulat în mod distinct un punct de vedere. VII. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin notele scrise depuse la data de 11 octombrie 2016, apelanta-pârâtă F a susținut că dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăți, nu la numărul de membri. Aceasta a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că soluționarea pe fond a apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 8.793 din 12 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, depinde de lămurirea acestei chestiuni de drept, care este nouă, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat. Apelanta-pârâtă a solicitat ca dezlegarea în drept să privească prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 prin coroborare cu cele ale art. 25 alin. (1) din același act normativ, care prevăd că: "Fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa". În opinia acesteia, art. 25 alin. (1), menționat, se referă la câte o proprietate identificată prin act de proprietate separat, având număr diferit în cartea funciară. În acest sens a făcut referire și la noțiunea de proprietar al spațiului, astfel cum aceasta este definită în art. 3 lit. f) din Legea nr. 230/2007. A susținut apelanta-pârâtă că, pe cale de consecință, din interpretarea coroborată a art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007 cu dispozițiile art. 3 lit. f) din același act normativ, fiecare apartament deținut îi dă dreptul la un vot în adunarea generală. În susținerea cererii de sesizare, s-a apreciat că sintagma "proprietarii membri ai asociației de proprietari" din textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 este imprecisă și poate genera neclarități în aplicarea textului legal mai sus menționat, considerându-se că legiuitorul a dorit, prin raportare la textele de lege mai sus indicate, ca fiecărui proprietar să i se confere "dreptul la voturi egale cu numărul de proprietăți individuale" pe care le deține într-un condominiu. A conchis apelanta-pârâtă că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretate în sensul că acelor membri ai asociației de proprietari care sunt titulari ai mai multor drepturi de proprietate trebuie să li se asigure posibilitatea legală de a-și apăra fiecare drept de proprietate, în mod distinct, exprimat prin câte un vot distinct aferent fiecărei proprietăți.

Intimații-reclamanți C, D și E, precum și intimații-pârâți G, H și Asociația de proprietari nu și-au exprimat poziția față de chestiunea de drept pentru a cărei dezlegare s-a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar intimații- reclamanți A și B au solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. VIII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au comunicat un număr de șaisprezece hotărâri judecătorești pronunțate în cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 230/2007 (având ca obiect cereri de acordare personalitate juridică, modificare acte constitutive și anulare hotărâri ale adunărilor generale ale asociațiilor de proprietari) curțile de apel Brașov, București, Cluj și Ploiești.

Hotărârile judecătorești care pot fi reținute ca fiind relevante în materie în sensul că analizează dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 ori pe cele ale art. 5 alin. (1) din același act normativ relevă o practică judiciară unitară în sensul că la constituirea asociației de proprietari se are în vedere numărul de proprietari ai apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință din condominiu, iar, la verificarea cvorumului necesar pentru întrunirea adunării generale a asociației de proprietari, se are în vedere numărul proprietarilor sus-menționați care au calitatea de membri ai asociației de proprietari.

Instanțele naționale au comunicat, însă, puncte de vedere teoretice, atât în sensul în care a fost identificată practică judiciară, cât și în sensul că la întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari, raportarea trebuie făcută la "numărul de proprietăți".

Deși nu se precizează în mod expres, iar formularea utilizată de instanța de trimitere este deficitară sub acest aspect, pe cale de deducție logică se poate considera că s-a avut în vedere numărul de proprietăți pe care fiecare membru al asociației de proprietari le deține în condominiu.

În argumentarea opiniei conform căreia la verificarea cvorumului necesar pentru întrunirea adunării generale a asociației de proprietari se are în vedere numărul proprietarilor sus-menționați care au calitatea de membri ai asociației de proprietari s-a arătat, în esență, că potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, adunarea generală este alcătuită din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari, iar hotărârile adoptate în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 24 sunt obligatorii, atât pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, cât și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari. Distincția dintre proprietarii membri ai asociației și ceilalți proprietari ai unui condominiu apare în definiția legală dată asociației de proprietari - forma de asociere autonomă și nonprofit a majorității proprietarilor unui condominiu - în capitolul II al legii care reglementează modalitățile de înființare a asociației (acord scris jumătate plus unu din numărul proprietarilor) și cu prilejul reglementării oferite de art. 7 și 8 din Legea nr. 230/2007 referitoare la înscrierea ulterioară a unui membru în asociație. Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 trebuie interpretat în sensul că aprecierea cu privire la întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari trebuie făcută prin raportare la numărul membrilor asociației de proprietari, astfel cum se arată expres în text. Numărul membrilor asociației de proprietari este reprezentat de numărul de proprietari ai cel puțin unui spațiu/apartament din condominiul respectiv, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. f) și h) și art. 1 din Legea nr. 230/2007. Indiferent de numărul spațiilor sau apartamentelor deținute în proprietate de o anume persoană fizică sau juridică, aceasta nu poate avea decât calitatea de proprietar (la singular) în respectivul condominiu. La fel, o persoană fizică sau juridică poate avea doar calitatea de membru (la singular) al asociației de proprietari. Un argument suplimentar este faptul că la întocmirea acordului de asociere se consfințește decizia proprietarilor de a se asocia, ceea ce înseamnă că numărul membrilor este egal cu numărul proprietarilor de spații sau apartamente din condominiu care au întocmit acordul de asociere sau au aderat ulterior la asociație. Prin urmare, pentru ca adunarea generală să fie legal constituită în vederea adoptării unei hotărâri, este necesar să fie prezenți jumătate plus unu din proprietarii membri ai asociației, fiind fără relevanță împrejurarea că vreunul dintre aceștia ar deține mai multe proprietăți în condominiu. În completarea acestor argumente, unele instanțe au arătat că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 face referire la majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari, iar înart. 25 alin. (1) lit. a) nu se face referire la "proprietatea individuală" a unui proprietar în sensul art. 3 lit. b), ci doar la "proprietatea sa", concluzia care se desprinde fiind aceea că este vorba despre toate proprietățile deținute de un membru al condominiului; dacă legiuitorul ar fi dorit să atribuie unui proprietar câte un vot pentru fiecare dintre proprietățile sale individuale, ar fi inserat sintagma "proprietate individuală" în art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007, având în vedere că această sintagmă apare și în alte paragrafe din lege [spre exemplu, în art. 14 și art. 56 alin. (1) lit. c) ]. Ținând seama de faptul că textele de lege mai sus menționate prevăd în mod expres sintagma "majoritatea proprietarilor membri ai asociației" și în eventualitatea în care un membru al condominiului ar deține mai multe spații într-un imobil, acesta va avea dreptul la un singur vot în calitate de membru al asociației, iar nu voturi distincte, aferente fiecărei proprietăți individuale. Altfel spus, dacă o persoană este proprietarul mai multor apartamente din cadrul aceluiași condominiu, aceasta va avea un singur drept de vot la adunarea generală a asociației de proprietari. Interpretarea contrară ar însemna că dreptul de vot trebuie corelat inclusiv cu întinderea sau ponderea dreptului de proprietate în ansamblul condominiului, ceea ce legiuitorul nu a urmărit. Atunci când a dorit instituirea unei corelări de genul celei menționate anterior, legiuitorul a prevăzut-o expres. Înart. 25 din lege se prevede că: "Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociației de proprietari, se vor avea în vedere următoarele: a) fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa; b) pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor de investiții pentru consolidare, reabilitare și modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună; c) proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă și semnată de către proprietarul în numele căruia votează; d) un membru al asociației de proprietari poate reprezenta unul sau mai mulți membri absenți, dacă prezintă împuternicire semnată de către proprietarii în numele cărora votează; e) în cazul unui vot paritar, votul președintelui asociației de proprietari este decisiv." Întrucât legea face distincții bazate pe ponderea proprietății în condominiu doar în cazul hotărârilor adoptate în domeniile prevăzute la lit. b) a art. 25, s-a apreciat că regula este aceea că fiecare proprietar membru (chiar dacă acesta are mai multe proprietăți în condominiu) are dreptul la un vot, ponderea acestuia fiind egală.

Instanțele care au opinat în sensul că, la întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari, raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăți, analizează întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari prin coroborarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) cu cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Astfel, s-a arătat că pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari, raportarea trebuie făcută la numărul de proprietăți, deoarece, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007: "pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociației de proprietari, se vor avea în vedere următoarele: fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa", iar, potrivit art. 3 lit. f) din același act normativ, prin proprietar al spațiului, respectiv al apartamentului se înțelege: "persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care are în proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu". Or, din interpretarea acestor dispoziții legale se desprinde ideea că fiecare proprietar, persoană fizică sau juridică, are dreptul la tot atâtea voturi câte proprietăți deține în condominiu. De asemenea, s-a considerat că un mod contrar de interpretare a dispozițiilor legale ar conduce la încălcarea dreptului proprietarului care deține mai multe apartamente de a-și apăra fiecare drept individual de proprietate.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat, cu Adresa nr. 2.446/C/4489/III - 5/2016, că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept care face obiectul sesizării Tribunalului București. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată jurisprudență cu privire la problema de drept care face obiectul prezentei sesizări, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.117 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, și Decizia nr. 427 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 230/2007. Aceste decizii nu conțin elemente relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuție. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a apreciat că dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 se interpretează în sensul că întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri a asociației de proprietari trebuie făcută prin raportare la numărul proprietarilor apartamentelor sau spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință din condominiu care sunt membri ai asociației de proprietari, indiferent de numărul de "proprietăți individuale" în sensul art. 3 lit. b) din același act normativ, deținute de aceștia. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor precizate, "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; și - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se apreciază că, distinct de aceste condiții, este necesar a se verifica, cu prioritate, dacă procesul în legătură cu care s-a solicitat pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este guvernat, din perspectiva legii procesuale, de dispozițiile Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010. În acest sens se reține că, prin Decizia nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în condițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, este admisibilă numai în procesele începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Față de data înregistrării pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 37.978/299/2014 (20 august 2014), se constată că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este îndeplinită condiția premisă privitoare la legea procesuală aplicabilă.

Primele trei condiții de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar tribunalul, care este învestit cu judecarea apelului, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiție distinctă de admisibilitate, în doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanței supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată.

Examenul jurisprudențial efectuat a relevat că practica judiciară identificată este unitară, însă se observă numărul extrem de redus al hotărârilor judecătorești comunicate de instanțele naționale. Trebuie subliniat faptul că instanțele judecătorești au exprimat, de principiu, opinii diferite, divergențele de opinie având însă la bază o corelare a dispozițiilor legale ce se solicită a fi interpretate cu cele art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care, în speță, nu se justifică.

Prin urmare, condiția noutății este îndeplinită.

Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dezlegat problema care constituie obiectul sesizării.

Cu referire la condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reține că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept".

În încercarea de a clarifica conținutul acestei noțiuni, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "problemă de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În același timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerință rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

Pe de altă parte, cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția care va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății.

În privința admisibilității sesizării, Tribunalul București a argumentat că este vorba despre o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a apelului declarat de apelanta-pârâtă în condițiile în care, prin Sentința civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a anulat procesul-verbal al Adunării generale a Asociației de proprietari din data de 8 iulie 2014, cu motivarea că nu au fost respectate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 230/2007 și ale art. 14 alin. (5) din Normele metodologice și că textele de lege mai sus menționate prevăd în mod expres sintagma de proprietari membri, iar pârâta-apelantă, în ciuda faptului că deține mai multe spații în imobil, are dreptul la un singur vot în calitate de membru, proprietar al mai multor spații.

Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 37.978/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București s-a solicitat anularea procesului-verbal întocmit la data de 8 iulie 2014 în Adunarea generală a Asociației de proprietari constituite în prezența pârâților F, G și H, ca fiind întocmit cu încălcarea prevederilor legale în materia asociațiilor de proprietari și, respectiv, a prevederilor statutului asociației de proprietari.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că unul dintre proprietari, membru al asociației, care deține dreptul de proprietate asupra mai multor "proprietăți individuale" din condominiu în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr. 230/2007, a convocat Adunarea generală a Asociației de proprietari pentru data de 8 iulie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, ordinea de zi fiind alegerea unui nou comitet executiv, a unui nou președinte, precum și a celorlalte organe ale asociației de proprietari, dar și diverse probleme privind administrarea imobilului.

Ca urmare a acestei convocări, la adunarea generală din data de 8 iulie 2014 au fost prezenți trei proprietari membri ai asociației, din totalul de opt, care au încheiat în mod nelegal și nestatutar procesul-verbal a cărui anulare se solicită.

Anularea procesului-verbal a fost solicitată exclusiv din perspectiva neîndeplinirii cvorumului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 și de art. 14 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi pentru constituirea cadrului legal în care adunarea generală a asociației de proprietari poate adopta hotărâri.

Prin Sentința civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea de chemare în judecată și a anulat procesul-verbal contestat, reținând că hotărârea Adunării generale a Asociației de proprietari din data de 8 iulie 2014 a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 230/2007 și a dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Normele metodologice, și aceasta deoarece nu a fost întrunit cvorumul necesar adoptării hotărârilor.

Astfel, la această adunare generală au participat doar trei persoane din totalul de opt, așadar mai puțin de jumătate plus unu, conform art. 24 din Legea nr. 230/2007.

Au fost înlăturate apărările pârâtei F, care a susținut că îi revin nouă voturi, corespunzător celor nouă proprietăți deținute, cu motivarea că textele de lege prevăd expres sintagma de proprietari membri. Or, pârâta, în ciuda faptului că deține mai multe spații în imobil, are dreptul la un singur vot, în calitate de membru al asociației, proprietar al mai multor spații.

A reținut Judecătoria Sectorului 1 București că un alt argument pentru care aceste apărări nu pot fi primite este acela că, potrivit cap. VIII din Statutul Asociației de proprietari, astfel cum a fost modificat prin procesul-verbal din data de 14 septembrie 2011, aprobat de instanța de judecată (așa cum reiese din cuprinsul Încheierii din data de 22 mai 2012), fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăți deținute în imobil.

Prin motivele de apel s-au formulat critici prin care s-a susținut că instanța de judecată a făcut în mod eronat aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, precum și a dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Apelanta-pârâtă a susținut că instanța de judecată trebuia să coroboreze prevederile sus-menționate cu cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: "fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa". Cum textul de lege menționat se referă la câte o proprietate identificată prin act de proprietate separat, având deci și număr diferit în cartea funciară, apelanta-pârâtă a considerat că, în calitate de proprietar al mai multor spații cu destinația de locuință, respectiv cu altă destinație decât aceea de locuință, are dreptul la un vot pentru fiecare proprietate în parte.

Aceasta a făcut referire și la noțiunea de proprietar al spațiului, definită în art. 3 lit. f) din Legea nr. 230/2007 ca fiind: "persoana fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care are în proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu."

Este de menționat că nu s-a combătut prin motivele de apel motivarea primei instanțe în ceea privește efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Încheierii din data de 21 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 33.086/299/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului, la data de 24 septembrie 2014, sub aspectul numărului de voturi pe care îl poate exprima un membru al asociației de proprietari (respectiv un vot, indiferent de numărul de proprietăți deținute în condominiu).

Sub aspectul chestiunii de drept a cărei dezlegare de principiu s-a solicitat, se reține că întrebarea instanței de trimitere vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, domeniul de aplicare al Legii nr. 230/2007, soluția pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și motivele de apel, se poate aprecia că există o legătură între dispozițiile legale ce se cer a fi interpretate [art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007] și soluționarea pe fond a cauzei.

Limitele sesizării nu pot fi extinse și la interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: "fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa".

Astfel, se observă că în Dosarul nr. 37.978/299/2014, aflat pe rolul Tribunalului București, problema de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei este interpretarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, contestația fiind motivată de neîndeplinirea cvorumului necesar pentru adoptarea de hotărâri de către adunarea generală.

Ținând seama că dezlegarea în drept a chestiunii prealabile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o poate pronunța este condiționată de îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate (inclusiv aceea privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei), prin raportare la obiectul cererii deduse judecății [contestație împotriva procesului-verbal al adunării generale pentru neîndeplinirea cvorumului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 și de art. 14 alin. (5) din Normele metodologice], interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) lit. a) excedează limitelor învestirii, deoarece analiza modului în care se dă eficiență voturilor exprimate de către proprietarii membri ai asociației de proprietari prezenți la adunarea generală este subsecventă verificării cvorumului necesar pentru adoptarea de hotărâri în adunarea generală, la prima convocare.

Nu prezintă nicio relevanță în speță interpretarea art. 25 alin. (1) lit. a) din același act normativ care, prin ipoteză, ar implica existența unei adunări generale legal constituite. În plus, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, "potrivit cap. VIII din Statutul Asociației de proprietari, astfel cum a fost modificat prin Procesul-verbal din data de 14 septembrie 2011 și aprobat de instanța de judecată, astfel cum reiese din cuprinsul Încheierii din data de 22 mai 2012, fiecărui proprietar îi este alocat un singur vot, indiferent de numărul de proprietăți deținute în imobil".

De altfel, se constată că ipoteza diferită a celor două norme - art. 24 alin. (1) și art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 230/2007 - a fost reținută și de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, care, soluționând prin Decizia nr. 1.285 din 24 septembrie 2014 (pronunțată în Dosarul nr. 33.086/299/2014), apelul declarat împotriva Încheierii date în Camera de consiliu la data de 21 iulie 2014 de Judecătoria Sectorului 1 București (în dosarul cu același număr), prin care a fost respinsă cererea de înregistrare în Registrul persoanelor juridice aflat la grefa acestei instanțe a modificărilor intervenite cu privire la actele constitutive ale asociației prin procesul-verbal al Adunării generale al Asociației de proprietari din data de 8 iulie 2014, a respins calea de atac argumentând că "cvorumul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 230/2007 este unul de prezență, iar nu unul pentru adoptarea hotărârii, la care se referă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 230/2007. În privința prezentei, dispoziția legală nu face nicio referire la calculul cvorumului în funcție de proprietate, așa cum se face în conținutul art. 25 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 230/2007. Apelanta invocă un calcul al cvorumului care să țină seama de numărul de apartamente aflate în proprietatea membrilor asociației, dar în cauză se pune în discuție prezența membrilor asociației, care nu este statutară, față de numărul membrilor - opt și numărul celor prezenți - trei".

Or, cu referire la această hotărâre judecătorească, Judecătoria Sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 8.793 din 12 mai 2015, care face obiectul controlului judiciar în dosarul instanței de trimitere, a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care nu a făcut obiectul criticilor în apel.

Prin urmare, limitele sesizării nu pot fi extinse la interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 prin coroborare cu cele ale art. 25 alin. (1) din același act normativ, deoarece soluționarea fondului cauzei, în Dosarul nr. 37.978/299/2014, depinde exclusiv de interpretarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

Așadar, chestiunea de drept privitoare la interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu îndeplinește, în sesizarea de față, condiția de admisibilitate care impune ca de dezlegarea acesteia să depindă soluționarea în fond a cauzei.

Examinând în continuare admisibilitatea sesizării, Înalta Curte reține că interpretarea chestiunii de drept care vizează dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 nu îndeplinește condiția de admisibilitate potrivit căreia chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de o dificultate reală de interpretare care ar putea izvorî din posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie p