ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1988/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor privind plata ratelor în CHF din contractul de credit nr. x din 18 august 2008, încheiat cu pârâta B. S.A., și să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia creditului urmând a se face la data contractării creditului.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin cea din urmă menționată solicitând ca, în ipoteza admiterii solicitării reclamanților, conversia creditului sa se realizeze la cursul CHF-RON de la data acordării creditului, cu luarea în considerare a condițiilor de cost/rambursare a creditului în RON astfel cum acestea existau în oferta băncii la data acordării fiecărui credit.

La data de 6 octombrie 2015, pârâta a depus cerere de renunțare la judecata cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 7329 din data de 22 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea pârâtei la cererea reconvențională și a respins cererea principală, ca neîntemeiată, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 498,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea, în tot, a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 907 din 7 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 7329 din 22 decembrie 2015, pronunțată în dosar de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

La data de 11 iunie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II a civilă la data de 15 iunie 2018.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând instanței de recurs să admită recursul, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, sub un prim aspect, că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., deoarece, din motivarea instanței de apel nu rezultă care sunt argumentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției de respingere a motivelor de apel formulate, astfel încât, în decizia atacată nu se regăsește raționamentul care a condus la soluția instanței de apel.

A mai considerat că instanța de apel a realizat o sumară prezentare a principiului nominalismului, pe care l-a reținut a fi aplicabil în cauză, însă nu a analizat argumentele recurentei, care a susținut că acest principiu nu poate fi incident în cauză, având prioritate legislația specială.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat, sub un al doilea aspect, că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, în privința clauzelor contestate.

A susținut că sunt întrunite cumulativ condițiile cerute de lege pentru ca respectivele clauze să fie considerate abuzive și că aceste clauze nu fac parte din categoria celor care se referă la prețul și obiectul contractului.

Totodată, a precizat că nu există dovezi care să evidențieze faptul că, la momentul încheierii contractului, intimata-pârâtă și-ar fi îndeplinit obligația de informare, aceasta neprezentându-i recurentei-reclamante riscul de creștere semnificativă sau de scădere a cursului de schimb valutar.

Intimata-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, la data de 25 iulie 2018, solicitând, în esență, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, a fost promovat în termenul legal, iar motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 6 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 28 februarie 2019, prin încheiere, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 907 din 7 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a pronunțat încheierea din data de 18 aprilie 2019, prin care a suspendat judecata recursului declarat de reclamanta A., până la soluționarea cauzei C- 81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cauza a fost repusă pe rol, urmare rezoluției din data de 22 iulie 2020, fiind fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 15 octombrie 2020.

La data de 28 septembrie 2020, la dosar a fost înregistrată o cerere prin care recurenta-reclamantă a precizat că renunță la judecata cererii de chemare în judecată, recurenta solicitând, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., ca instanța de recurs să ia act de manifestarea sa de voință și să anuleze atât sentința civilă nr. 7329 din 22 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cât și decizia civilă nr. 907 din 7 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Analizând recursul formulat, în considerarea dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Conform prevederilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.:

"reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă", iar potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (2) din același act normativ, "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".

Dispozițiile art. 406 alin. (4) din C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.

În speță, se constată, pe de o parte, că cererea de renunțare a fost formulată personal de către recurenta-reclamantă, în formă scrisă, sub semnătura acesteia.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă a formulat solicitarea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată la data de 28 septembrie 2020, ulterior primului termen la care părțile au fost legal citate (18 aprilie 2019), astfel că textul art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., anterior evocat, este pe deplin incident.

În acest sens, Înalta Curte reține că, fiind prezentă la acest termen de judecată, intimata-pârâtă a precizat că nu se opune cererii de renunțare formulată de către recurenta-reclamantă A., astfel că, în cauză este îndeplinită cerința acordului intimatei-pârâte, impusă de textul art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., dispoziția legală citată fiind aplicabilă și în situația în care manifestarea de voință, în sensul renunțării la judecata cererii introductive, are loc în căile de atac.

Se mai reține că dispozițiile art. 406 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd soluția ce se va pronunța de către instanță, în situația renunțării la judecată în recurs:

"când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".

În concluzie, în aplicarea textelor de lege menționate anterior, având în vedere împrejurarea că, la acest termen de judecată, intimata-pârâtă, prin consilier juridic, nu s-a opus cererii de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că această poziție procesuală constituie acord al intimatei în privința actului de dispoziție al recurentei-reclamante, condiția impusă de textul art. 406 alin. (4) teza finală din C. proc. civ. fiind îndeplinită.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 406 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei reclamante A. la judecata cererii de chemare în judecată și va anula atât sentința primei instanțe, cât și decizia instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurentei reclamante A. la judecata cererii de chemare în judecată.

Anulează sentința civilă nr. 7329 din 22 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 907 din 7 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.