ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 07.03.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtei Ia plata sumei de 6.329 RON despăgubiri materiale plus dobânda legală calculată de la data de 06.02.2017 până la achitarea integrală a despăgubirii, la plata sumei de 20.000 RON despăgubiri morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a condus pe DN 65 Lunca Corbului, unde a accidentat un porc mistreț, rezultând avarierea autoturismului proprietate personală.
În drept, a invocat art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., art. 111 C. proc. civ., art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 453 C. proc. civ. și O.G. nr. 55/2016.
Ulterior, la data de 22 mai 2017, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că a chemat în judecată, ca pârâtă, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș, persoană juridică ce avea paza respectivului animal sălbatic.
Prin Sentința nr. 6708 din 24 octombrie 2017, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.
În motivare, instanța a reținut că prezenta cerere de chemare în judecată este o cerere întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, potrivit art. 113 alin. (9) C. proc. civ., instanța competentă fiind instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul (pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).
Instanța a constatat că accidentul s-a produs în ziua de 30 decembrie 2016, orele 18:00, în timp ce reclamantul conducea autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare X pe DN 65 Lunca Corbului din direcția Pitești - Slatina, în momentul în care, din șanțul din partea dreaptă, în fugă a ieșit un porc mistreț și, în urma impactului, s-a produs moartea acestuia și avarierea autoturismului petentului.
Așadar, instanța a avut în vedere că locul săvârșirii accidentului este în raza teritorială a Judecătoriei Costești.
Învestită prin declinare, Judecătoria Costești a pronunțat Sentința nr. 102 din 5 februarie 2018, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență, în motivare, instanța a reținut că, în raport de obiectul acțiunii, respectiv "pretenții", întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, în materia competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Instanța a explicat că, în prezența unei competențe teritoriale alternative, instituită prin norme juridice de ordine privată, devin incidente dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:
"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".
Pe cale de consecință, a reținut că Judecătoria Slatina, ca instanță inițial învestită, este cea competentă a soluționa prezenta cerere, având ca obiect "pretenții", întrucât în lipsa invocării de către pârâți prin întâmpinare, Judecătoria Slatina nu avea posibilitatea invocării din oficiu a excepției de necompetentă teritorială de ordine privată, în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Conform art. 111 C. proc. civ. "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".
Potrivit art. 113 alin. (1) C. proc. civ. "În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: ... 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".
Potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".
Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate rezultă că, în aplicarea dispozițiilor art. 111 alin. (1) și art. 113 alin. (1) C. proc. civ., instanța de la domiciliul reclamantului, respectiv Judecătoria Slatina, instanța de la sediul pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., respectiv Judecătoria Sectorului 1 București și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită, localitatea Lunca Corbului, respectiv Judecătoria Costești erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei, reclamantul putând sesiza oricare dintre aceste instanțe, conform art. 116 C. proc. civ.
Prin depunerea cererii la Judecătoria Slatina, reclamantul A. a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea sa.
Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea vreunei părți, declinarea competenței, fiind corect raționamentul Judecătoriei Costești pe acest aspect.
Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în baza art. 135 C. proc. civ. raportat ia art. 111, art. 113 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Slatina, ca primă instanță competentă sesizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2018.
Procesat de GGC - CL