ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7153/2013

HOTĂRÂRE
07.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7153/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2345/R-cont din 26 octombrie

2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal a constatat nul recursul formulat de SC M.P. SRL împotriva Deciziei

nr. 838 din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs SC M.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La termenul din 20

septembrie 2012, pentru lipsa nejustificată a părților, Înalta Curte a dispus

suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

Cauza a fost repusă

pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu

s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea,

potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu

perimarea recursului.

Constată perimat

recursul declarat de SC M.P. SRL împotriva Deciziei nr. 2345/R-cont din 26

octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4993/2013
față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. nr. 4149 din 16 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de SC C.E.P. SRL împotriva Deciziei nr. 10 din 5 ianuarie 201
ÎCCJ 2013-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7553/2013
ă următoarele: Prin sentința nr. 7195 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.G.G., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P
ÎCCJ 2015-02-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2015
din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 351/F/Cont din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova. Împotriva a
ÎCCJ 2013-04-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4930/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea form
ÎCCJ 2015-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2015
din 25 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 446/CA din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-
Sursă