ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1396/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 6 aprilie 2016, reclamanta Enel Distribuție Muntenia S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 601.483,53 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului provocat prin avarierea LES (linie electrica subterane) 110 kV Fundeni - Obor circ. 2, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1151 din 3 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în garanție a Administrației Domeniului Public Sector 2 București, formulată de pârâta A. S.R.L.; în baza art. 339 alin. (2) din C. proc. civ., a majorat onorariul pentru expertiza tehnică întocmită de expert B. cu suma de 1.290 RON, în sarcina pârâtei; a admis cererea formulată de reclamanta Enel Distribuție Muntenia S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloare prejudiciu și a sumei de 9.619,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1342 din 8 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1151/03.04.2017 și a încheierilor din 11.05.2016, 31.01.2017 și 20.03.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 2339 din 5 decembrie 2019, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1342 din 8 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu referire la critica privind respingerea probei testimoniale, invocată prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că instanța de apel a respectat prevederile legale referitoare la admisibilitatea probei cu martori și i-a garantat, în mod concret și efectiv, dreptul constituțional la apărare recurentei-pârâte.

S-a constatat că în raport de teza probatorie și de situația de fapt reținută pe baza înscrisurilor dosarului, instanța de apel a apreciat în mod corect incidența regulii restrictive prevăzute de art. 309 alin. (5) din C. proc. civ. care reglementează interdicția de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

S-a reținut că potrivit motivelor de recurs, obiectul probei testimoniale îl constituia "situația locului efectuării lucrării, a traseului la momentul efectuării săpăturii, respectiv faptul că traseul nu era bornat, semnalizat", teză probatorie care a determinat inadmisibilitatea mijlocului de probă, în condițiile în care părțile au încheiat și asumat, fără obiecțiuni, procesul-verbal de constatare din data de 17.03.2013, în care au fost descrise în detaliu circumstanțele în care s-a produs fapta ilicită comisă de angajații recurentei-pârâte.

În concluzie, s-a reținut că, nefiind îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a probei cu martori nu poate fi susținută în mod valabil nici vreo nesocotire a dreptului la apărare ori a caracterului devolutiv al apelului, așa cum pretinde, vădit nefondat, recurenta-pârâtă.

Cu referire la pretinsa încălcare a principiului rolului activ al instanței de apel cu prilejul administrării noii expertize tehnice, Înalta Curte a reținut că sunt nefondate criticile axate pe omisiunea solicitării de lămuriri suplimentare ori a ascultării expertului tehnic la judecata în apel. Rolul activ al instanței de apel în probațiune s-a manifestat pe deplin, câtă vreme în această fază procesuală a fost încuviințată și administrată o nouă expertiză tehnică, fiind cunoscut caracterul facultativ al dispozițiilor art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. în materie de probe noi.

În concluzie, instanța a reținut că, în realitate, nemulțumirile recurentei-pârâte vizează forța probantă pe care instanța de apel a acordat-o expertizei tehnice efectuate de expertul C., lucrare științifică pe care a înlăturat-o, argumentat, pe baza unei evaluări individuale a mijlocului de probă și, respectiv, globale a întregului probatoriu din dosar.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunțarea deciziei instanței de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349, 1371 și 1533 din C. civ., Înalta Curte a reținut că recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulțumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de antrenarea răspunderii civile delictuale, în componentele care vizează vinovăția și certitudinea prejudiciului, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect și detaliat, fiind stabilită situația de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat și aplicate normele de drept substanțial incidente, cu consecința antrenării răspunderii delictuale a recurentei-pârâte și obligării la plata sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului.

S-a reținut că instanța de apel a analizat susținerile și apărările referitoare la nerespectarea proiectului de realizare a capacității energetice, la lipsa procesului-verbal de punere în funcțiune ori la nemarcarea traseului, din perspectiva normativelor în vigoare la epoca realizării capacităților energetice (cabluri electrice subterane), respectiv anii 1976-1977, și a concluzionat, pe baza coroborării înscrisurilor dosarului și a lucrării științifice administrate la judecata în primă instanță, în sensul că nu poate fi reținută aplicabilitatea prevederilor art. 1371 din C. civ. - ipoteza contribuției victimei la cauzarea prejudiciului.

De asemenea, s-a reținut că instanța de apel a justificat reținerea condiției legale a certitudinii prejudiciului, întemeindu-se pe înscrisurile administrate (procesul-verbal de constatare din 17.07.2013, procesul-verbal de terminarea lucrărilor nr. x/14.08.2013, procesul-verbal privind realizarea manșoanelor, documentul intitulat "consemnări de lucrări accidentale", procesul-verbal nr. x/12.08.2013 și devizele din 31.07.2013 și 09.08.2013) și înlăturând, totodată, concluziile expertizei din apel, în cadrul procedeului judiciar de evaluare a forței doveditoare a celor două lucrări de specialitate, ce prezentau concluzii contradictorii în privința existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin avarierea liniei electrice subterane.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 iunie 2020, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2339 din 5 decembrie 2019 a acestei instanțe.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatoarea a susținut că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale ce-i poate produce grave prejudicii până la deschiderea procedurii insolvenței având în vedere obligarea sa la plata sumei de 601.483,53 RON. Legat de acest aspect, susține că în ceea ce privește critica ce viza respingerea probei testimoniale instanța de recurs a arătat că în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 309 pct. 5 C. proc. civ. raportat la teza probatorie, procesul-verbal fiind semnat fără obiecțiuni. Susține că nu a negat niciodată ci, dimpotrivă, a recunoscut că a agățat un cablu, însă acest fapt nu înseamnă sancționarea societății prin a nu i se permite dovedirea situației de fapt. Mai arată că instanța de recurs a reținut, tot eronat, că rolul activ al judecătorului a fost exercitat pe deplin de vreme ce i-a fost încuviințată o nouă expertiză, contestatoarea fiind de fapt nemulțumiți de forța probantă pe care instanța a acordat-o lucrării efectuate.

Referitor la cel de al doilea motiv, contestatoarea susține că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, susține că instanța de recurs, rezumându-se, arată că în motivele de recurs au fost reiterate apărările din apel, a omis să analizeze critica referitoare la motivarea curții de apel repectiv aceea că pentru acoperirea prejudiciului nu este necesar a se prezenta contractul de prestări servicii sau a fi respectată procedura de reparații, respectarea dispozițiilor legale în realizarea lucrărilor ținând de răspunderea intimatei față de autoritățile statului, neconstituind o cauză exoneratoare.

Examinând contestația în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 503-508 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1- 4 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat ca temei de drept al contestației sale dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare, o reapreciere a probelor administrate în cauză (cum se pretinde în prezenta contestație) sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, așa cum solicită contestatoarea.

În cadrul contestației în anulare, contestatoarea nu a indicat care sunt greșelile de fapt în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a referit numai la evenutale greșeli de judecată, criticând modul în care instanța de recurs a soluționat critica ce viza respingerea probei testimoniale, în sensul că a apreciat că instanța de apel în mod corect a reținut incidența dispozițiilor art. 309 pct. 5 C. proc. civ. raportat la teza probatorie și că, tot eronat, a reținut că rolul activ al judecătorului a fost exercitat pe deplin de vreme ce i-a fost încuviințată o nouă expertiză. Aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greșeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare și care au în vedere exclusiv erorile materiale ce țin de judecata formală a recursului.

Greșelile la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt greșeli de fapt, nicidecum eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a faptelor din dosar, deoarece contestația în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin, iar împrejurarea că instanța de recurs a menținut soluția, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanța nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susține contestatoarea.

Contestatoarea a susținut că instanța de recurs, din eroare, nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci rezumându-se în a arata că în motivele de recurs au fost reiterate apărările din apel, a omis să analizeze critica referitoare la motivarea curții de apel, în sensul că, pentru acoperirea prejudiciului nu este necesar a se prezenta contractul de prestări servicii sau a fi respectată procedura de reparații, respectarea dispozițiilor legale în realizarea lucrărilor ținând de răspunderea intimatei față de autoritățile statului, neconstituind o cauză exoneratoare.

Or, analizând decizia contestată, se constată că instanța de recurs a analizând motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținând că recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulțumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de antrenare a răspunderii civile delictuale, în componentele care vizează vinovăția și certitudinea prejudiciului, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect și detaliat, fiind stabilită situația de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat și aplicate normele de drept substanțial incidente, cu consecința antrenării răspunderii delictuale a recurentei-pârâte și obligării la plata sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Instanța de recurs a concluzionat că motivele de recurs ale pârâtei tind, în realitate, la reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt, aspecte care prezintă valențele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Faptul că instanța de recurs nu a analizat criticile referitoare la probele administrate și modul de evaluare a acestora, considerând că nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei atacate, nu înseamnă că a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs, dimpotrivă, s-a pronunțat asupra acestuia, apreciind că aspectele învederare de recurentă țin de temeinicia și nu de legalitatea soluției recurate. Or, a critica o astfel de calificare, însemnă a contesta legalitatea aprecierii, operațiune incompatibilă cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

În consecință, constatând că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2339 din 5 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.