ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 16 iulie 2020
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 271 din 30 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 6 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 973 din 28 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva deciziei nr. 271 din 30 ianuarie 2020 a aceleiași instanțe.
La 16 iunie 2020, petentul A. a atacat cu revizuire decizia nr. 973 din 28 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, invocând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, petentul a susținut, în esență, că decizia atacată, care i-a fost comunicată la 15 iunie 2020, nu este semnată de cei angajați în înfăptuirea actului de justiție, fiind astfel incidente dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 C. proc. civ. și ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menționat.
Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".
Dispozițiile art. 513 alin. (5) din același act normativ stipulează că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
În cauză, obiectul cererii de revizuire pendinte este reprezentat de decizia nr. 973 din 28 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost soluționată o altă cerere de revizuire, prin decizia nr. 271 din 30 ianuarie 2020 a aceleiași instanțe.
Prin această din urmă decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 6 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2019, în procedura de filtru, reglementată de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a constatat că nu au fost invocate critici care să poată fi încadrate în art. 488 din acest act normativ.
Înalta Curte reține că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. Ca atare, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de revizuire, aspect ce a fost reținut și prin decizia nr. 973 din 28 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care face obiectul cererii de revizuire pendinte.
Față de această stipulație legală, precum și în raport de dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., este inamisibilă revizuirea formulată împotriva deciziei nr. 973 din 28 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire a unei decizii pronunțate în procedura de filtru, care nu este supusă, de asemenea, niciunei căi de atac, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată vreo cale de atac (ordinară sau extraordinară).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 973 din 28 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 973 din 28 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.