ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4549/2018

Ședința publică din data de 19 octombrie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea (acțiune revocatorie) înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 27 august 2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând instanței să declare inopozabile față de reclamantă contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 28 septembrie 2012 și nr. 3926 din 29 noiembrie 2012 încheiate de BNP E..

Prin sentința nr. 52 din 9 februarie 2016, Tribunalul Argeș, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

La Tribunalul Specializat Argeș cauza a fost înregistrată la data de 23 februarie 2016.

Prin sentința nr. 394 din 4 aprilie 2016, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția de necompetență materială-funcțională, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția Civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Pitești cu pronunțarea regulatorului de competență.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 251/F din 18 mai 2016, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. în favoarea Tribunalului Argeș, secția Civilă.

Prin sentința nr. 45 din 7 februarie 2017, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. și în consecință:

A declarat inopozabile față de reclamantă contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 28 septembrie 2012 și nr. 3926 din 29 noiembrie 2012 încheiate la BNP E. între pârâții din prezenta cauză, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 46.964,30 RON către reclamantă.

Prin decizia nr. 687/A-COM din 23 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții B., C. și D., cu obligarea, în solidar, a apelanților la plata sumei de 21.828,88 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Recurenții-pârâți B., C. și D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 687/A-COM din 23 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 ianuarie 2018.

Prin motivele de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că motivarea deciziei recurate este contradictorie în raport de probatoriul administrat în cauză, în analiza condițiilor de admisibilitate impuse de o cerere pauliană.

Astfel, se arată că în cauză nu există un probatoriu administrat, în afara înscrisurilor anexate la cererea de chemare în judecată, respectiv contractele a căror anulare se solicită, singura probă cerută fiind cea a interogatoriului, care de fapt nici nu a fost administrată. Consideră recurenții că judecarea cauzei fără administrarea unui minim probatoriu nu a făcut decât ca instanța anterioară să pronunțe o hotărâre nelegală și care nu se întemeiază pe nicio probă.

În ce privește condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene formulată de reclamantă, recurenții susțin că prima instanță nu a analizat în spiritul și litera legii acțiunea reclamantei, pretinsa sărăcirea a patrimoniului debitorului, actele cu titlu oneros în care valoarea prestațiilor este dezechilibrată, cum ar fi vânzarea bunului la un preț lezionar.

Recurenții precizează că dovada primirii prețului de către B. și C. s-a făcut prin menționarea în conținutul actelor autentice a primirii banilor. Or, se arată, mențiunile efectuate de notar în cuprinsul unui act autentic relevă faptul că prețul celor două acte de vânzare - cumpărare a fost achitat, fapt ce se bucură de prezumția de adevăr, care nu a fost răsturnată cu probe.

În continuare, recurenții expun aspecte teoretice cu privire la acțiunea revocatorie, precum și condițiile de admisibilitate a unei astfel de acțiuni și arată că din analiza actelor de înstrăinare se poate constata că actele întocmite au fost cu titlu oneros, în urma cărora în patrimoniul vânzătorilor a intrat suma de 1.280.000 RON, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată unde se cuantifică valoarea totală a prețului încasat de către pârâți în urma înstrăinării.

Recurenții învederează că, în afara de pârâtul B., în calitate de garant al creditului, mai sunt alte persoane juridice asupra cărora nu s-a început executarea silită, deși acestea sunt apte de a fi executate silit.

În opinia recurenților, actul atacat pe calea acțiunii revocatorii trebuie în mod esențial să provoace o sărăcire a debitorului cum ar fi donațiile, închirierile pe sume derizorii, în timp ce în prezenta cauză în urma înstrăinării s-a primit ca preț suma totală de 1.280.000 RON.

Recurenții susțin că nu a fost analizată de către instanța de fond chestiunea referitoare la faptul că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în data de 28 septembrie 2012 și 29 noiembrie 2012, date anterioare deschiderii procedurii de executare silită a contractului de credit, executarea silită începând cu data de 14 februarie 2013.

Precizează recurenții că, în cauza de față, nu s-a făcut dovada stării de insolvabilitate astfel că, nefiind îndeplinită condiția creării insolvabilității totale sau parțiale, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, așa încât nu se mai impune a se mai analiza în mod concret celelalte condiții solicitate de lege pentru promovarea acestei acțiuni, atâta timp cât condițiile acțiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ și nu independent una de alta.

Prin întâmpinarea înregistrată la 5 martie 2018, intimata-reclamantă a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, excepția inadmisibilității în parte a recursului, în ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare nr. x din 29 noiembrie 2012, raportat la valoarea indicată și necontestată a contractului în valoare de 492.000 RON.

Pe fondul recursului, intimata solicită respingerea recursului, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepția nulității recursului, intimata susține că acesta este nul conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile vizează aspecte de netemeinicie, referindu-se la probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității parțiale a recursului, intimata precizează că, se impune a se avea în vedere că, raportat la valoarea cererii de chemare în judecată pentru contractul nr. x din 29 noiembrie 2012 (492.000 RON), nu este deschisă calea recursului, în considerarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că este o valoare sub pragul sumei de 500.000 RON.

Pe fondul recursului, intimata răspunde punctual criticilor formulate de recurenți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenții-pârâți au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității și respingerea inadmisibilității recursului.

Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității parțiale a recursului, invocată de intimata-reclamantă, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În speță este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul este admisibil, întrucât valoarea obiectului acțiunii, cea dată de valoarea contractului nr. x din 28 septembrie 2012, respectiv 1.280.000 RON, se află peste plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

De asemenea, soluția de respingere a acestei excepții este impusă și de caracterul unitar al căii de atac a recursului, incompatibil cu o admitere în parte a recursului, sau cu respingerea recursului, pe de o parte ca inadmisibil și, în raport cu alte motive de recurs, ca nefondat.

Înalta Curte va admite însă excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele motive.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Deși recurenții-pârâți își întemeiază recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu argumentează punctual și nu formulează critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de control judiciar din perspectiva interpretării și aplicării dispozițiilor legale.

Prin criticile formulate recurenții invocă, generic, faptul că instanța de apel a făcut o greșită analiză a condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii, însă argumentația adusă în susținere se constituie în simple afirmații și aprecieri personale cu privire la interpretarea de către instanță a probatoriilor administrate și la situațiile de fapt pe care le consideră greșit reținute prin decizia atacată (sub aspectul lipsei dovezii primirii prețului de către vânzător, crearea unei stări de insolvabilitate, respectiv însărăcirea debitorului).

În aceste condiții, lipsa unei motivări care să situeze criticile în sfera temeiului de casare indicat, face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs, din cuprinsul argumentației neputându-se desprinde elemente relevante care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului recurenților-reclamanți, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că în speță sunt întrunite cerințele art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatei S.C. A. S.A. suma de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenții-pârâți C., B. și D. împotriva deciziei nr. 687/A-COM din 23 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Obligă recurenții să plătească intimatei A. S.A. suma de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 octombrie 2018.