ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3805/2018

HOTĂRÂRE
27.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3805/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 22 septembrie 2016, contestatoarea A. arată că înțelege să conteste executarea silită încuviințată prin încheierea civilă nr. 1703 din 11 august 2016 a Judecătoriei Sighetu Marmației în dosarul execuțional nr. x/2016 al BEJ B., solicitând anularea titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 366 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Maramureș, încheierea civilă nr. 1703 din 11 august 2016 a Judecătoriei Sighetu Marmației de încuviințare a executării silite, precum și încheierea din data de 21 septembrie 2016 a BEJ B. de stabilire a cheltuielilor de executare și, pe cale de consecință, încetarea executării însăși, pe motiv că aceasta se îndreaptă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 650, art. 712, art. 714. art. 715 alin. (1), art. 716 și art. 717 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2342 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Sighetu Marmației a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului C., a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea A. împotriva actelor de executare silită din dosarul execuțional 19/2016 al BEJ B., totodată a respins ca nefondată contestația la executare formulată împotriva încheierii civile nr. 1703 din 11 august 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sighetu-Marmației, precum și împotriva încheierii BEJ B. din 1 septembrie 2016 prin care a stabilit cheltuielile de executare silită. A respins ca inadmisibilă cererea contestatoarei de anulare a titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 366/A/15.06.2016 a Tribunalului Maramureș.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii C. și A., solicitând totodată și suspendarea executării hotărâri atacate.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2017 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. x/2016 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2016 al BEJ B., formulată de contestatorii A. și C., în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel contestatorul C..

Prin decizia civilă nr. 13/A/2018 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost respins apelul declarat de contestatorul C. împotriva încheierii civile din 28 noiembrie 2017 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2016.

Împotriva deciziei civile nr. 13/A/2018 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs contestatorii C. și A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 5 martie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenții-contestatori C. și A. au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenții-contestatori susțin că prin soluția pronunțată de instanța de apel li s-a îngrădit exercitarea unui drept consfințit de Constituția României, respectiv art. 21 alin. (2), în sensul că nici o lege nu poate îngrădi accesul părților la un proces echitabil și la o soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil.

În continuare, recurenții fac o amplă expunere cu privire la fondul cauzei dedus judecății, cu referire la soluțiile pronunțate în cauzele în care s-au judecat cu intimații din prezenta cauză, ocazie cu care își exprimă nemulțumirile față de împrejurarea că în cauză nu au fost efectuate expertize care să lămurească aspectele invocate de aceștia pe parcursul derulării proceselor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26 aprilie 2018, intimații au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțate de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaților, depus la 11 mai 2018, recurenții-contestatori au solicitat înlăturarea susținerilor acestora ca nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 20 iunie 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este admisibil în principiu, însă este tardiv formulat.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 2 iulie 2018, recurenții depunând punct de vedere la raportul întocmit.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și C., pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 13/A/2018 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prezentul litigiu are ca obiect cererea prin care contestatorii C. și A. au contestat executarea silită încuviințată prin încheierea civilă nr. 1703 din 11 august 2016 a Judecătoriei Sighetu Marmației în dosarul execuțional nr. x/2016 al BEJ B. și au solicitat anularea titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 366 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Maramureș, precum și încheierea din data de 21 septembrie 2016 a BEJ B. de stabilire a cheltuielilor de executare și, pe cale de consecință, încetarea executării însăși, pe motiv că aceasta se îndreaptă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Potrivit dispozițiilor art. 718. alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) C. proc. civ. și art. 715 alin. (4) C. proc. civ. care pot fi atacate în condițiile dreptului comun".

Potrivit art. 712 alin. (4) C. proc. civ. "împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare", iar potrivit art. 715 alin. (4) C. proc. civ., "dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului".

În raport de dispozițiile legale evocate, se apreciază că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și C. împotriva deciziei civile nr. 13/A/2018 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții A. și C. împotriva deciziei civile nr. 13/A/2018 din 31 ianuarie

2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1888/2019
Asupra cauzei de față, Înalta Curte constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 22 septembrie 2016, contestatoarea A., în contradictoriu cu B., în calitate de debitor,
ÎCCJ 2018-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2018
Ședința publică din data de 16 mai 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2342/20.09.2017 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a respins excepția li
ÎCCJ 2018-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2582/2018
Ședința publică din data de 7 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația la executare formulată în data de 20.09.2016, și înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș sub nr. x/2016, contestatorii A. și B
ÎCCJ 2019-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 548/2019
Ședința publică din data de 19 martie 2019 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la 5 mai 2016 pe rolul Judecătoriei Brașov, s
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3715/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 391 din 30 mai 2017, Judecătoria Târnăveni a admis contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul B., a admis excepția prescripție
Sursă