Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1857/2018

HOTĂRÂRE
15.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1857/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 666 din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 587/2018
Ședința publică din data de 28 februarie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15553 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B
ÎCCJ 2018-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2263/2018
Ședința publică din data de 29 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 noiembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradicto
ÎCCJ 2018-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3184/2018
2603,76 euro care a fost percepută începând cu data 22.04.2007 si pana în data de 22.09.2016, în temeiul art. 9 lit. f) din convenția de credit nr. credit nr. x/27.03.2007, condiții particulare si art. 3.8 din convenția de credit condiții g
ÎCCJ 2019-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1447/2019
Ședința publică din data de 24 septembrie 2019 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 25 noiembrie
ÎCCJ 2018-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3159/2018
Ședința publică din data de 27 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 09.12.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A., constatarea car
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă