ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3184/2018

Ședința publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 5.10.2016 pe rolul Judecătoriei Fălticeni, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele E. S.A. și E. S.A. Sucursala Fălticeni, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 9 lit. c) din convenția de credit nr. x/27.03.2007, condiții speciale, cu privire la instituirea comisionului de administrare de 4,08 euro lunar; obligarea pârâtelor să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestor clauze; obligarea pârâtelor să-i restituie echivalentul în RON la data plății a sumei de 465,12 EUR, care a fost percepută în perioada 22.04.2007 - 22.09.2016 în temeiul art. 9 lit. c) din convenția de credit nr. x/27.03.2007 condiții speciale cu titlu de comision de administrare si în continuare până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului constând în comision de administrare, calculată de la data plății fiecărei rate lunare cu acest titlu și până la data achitării efective a creditului; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 din Contractul de credit nrx/27.03.2007 privind modul de calcul al dobânzii începând cu 27.03.2007 și clauza prevăzută la punctul 2.10 d din Condițiile generale - anexă la contractul de credit bancar, privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda în mod unilateral; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 9 lit. b) din Contractul de credit x/27.03.2007 și art. 3.1 din Condițiile generale privind comisionul de acordare credit; să se constate că aceste clauze sunt nule absolut și să oblige pârâtele la eliminarea clauzelor arătate mai sus și a sumelor aferente din planul de rambursare anexă și în consecință la modificarea planului de rambursare anexă; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 159 euro, în RON la cursul din ziua plății, achitate cu titlu de comision de acordare credit; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume încasate în mod abuziv de la data plății fiecărei sume până la restituirea efectivă; obligarea pârâtelor să stabilească rata dobânzii variabile - Euribor (la 6 luni) + 1,5 puncte procentuale marja fixă, începând cu 27.03.2007 și până la finalizarea contractului; obligarea pârâtelor la recalcularea ratelor și la emiterea de noi grafice de rambursare, cu respectarea formulei de calcul a dobânzii menționate la pct. 10; obligarea pârâtelor la restituirea diferenței dintre dobânda încasată abuziv și dobânda ce trebuia calculată conform formulei indicată la pct. 4 din petit; să se constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 9 lit. f) din convenția de credit nr. x/27.03.2007, condiții particulare si art. 3.8 din convenția de credit condiții generale, cu privire la instituirea comisionului de urmărire riscuri; obligarea pârâtelor să le restituie suma de 2603,76 euro care a fost percepută începând cu data 22.04.2007 si pana în data de 22.09.2016, în temeiul art. 9 lit. f) din convenția de credit nr. credit nr. x/27.03.2007, condiții particulare si art. 3.8 din convenția de credit condiții generale cu titlu de comision de urmărire riscuri si in continuare până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului (constând în comision de urmărire riscuri), calculată de la data plății fiecărei rate lunare cu acest titlu și până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâtelor să le achite cheltuielile de judecata pe care le-au efectuat cu acest proces.

Judecătoria Fălticeni prin sentința civilă nr. 358 din 28.02.2017, a respins excepțiile lipsei calității procesual active a reclamanților, respectiv, prescripției extinctive.; a admis excepțiile nulității capătului de cerere privind restituirea diferenței dintre dobânda încasată abuziv și dobânda ce trebuia calculată conform formulei, respectiv, inadmisibilității.; a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect, acțiune în constatare", formulată de reclamanții A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâta E. S.A. București; a obligat pârâta să plătească reclamanților(în solidaritate), suma de 2603,7 Euro (contravaloarea acesteia în moneda națională, la cursul valutar din data efectuării integrale a plății în RON), reprezentând contravaloare comision de urmărire riscuri, precum și a dobânzii aferente sumei, până la data achitării integrale.

Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 26 din 04 ianuarie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta E. S.A., împotriva sentinței civile nr. 358/2017 din 28 februarie 2017 a Judecătoriei Fălticeni.

Împotriva acestei decizii pârâta E. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Suceava, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 04 mai 2018.

Prin rezoluția completului din data de 14 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Suceava în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Suceava căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 04 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.