ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2018

Ședința publică din data de 19 aprilie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 24.08.2016 sub nr3556/263/2016 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. București, C. S.A. -Agenția Motru și D., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a art. 4, pct. 4.10, lit. a),b) din Contractul de Credit nr. x din 05.07.2007; art. 5, pct. 5.1 din același contract, ca fiind clauze abuzive, iar pe cale de consecință să se dispună eliminarea acestora din contract urmând să se dispună obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare pentru perioada 05.07.2007-29.11.2010, actualizate la data plății cu rata inflației și dobânda legală aferentă; stabilizarea(înghețarea) cursului de schimb CHF-LEU, la cursul existent la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plaților;obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare și comision de administrare, actualizate la data plății, cu rata inflației și dobânda legală aferentă; obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate, în urma fluctuației cursului valutar ca diferență de la cursul de schimb de la semnarea contactului și până în prezent, actualizate la data plății, cu rata inflației și dobânda legală aferentă; obligarea pârâtelor la întocmirea și eliberarea unui grafic de rambursare a împrumutului acordat, conținând sumele reprezentând rate lunare, calculate după înghețarea cursului de schimb CHF - LEU și denominarea în moneda națională a plăților; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 858/06.04.2017, Judecătoria Motru a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea C. S.A invocată de aceasta.

A admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., C. S.A. - Agenția Motru și D.. .

A constatat nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 4.10 lit. a) din contractul de credit nr. x/05.07.2007, respectiv clauza cu privire la comisionul de acordare credit de 1,00 % calculat la valoarea creditului, ca fiind abuzivă și, în consecință, dispune eliminarea acesteia din contract.

A obligat pârâta Societatea C. S.A. la restituirea către reclamanți a sumei de 370 CHF încasată cu titlu de comision de acordare și la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 24.08.2016 și până la data plății integrale.

A obligat pârâta Societatea C. S.A. la plata către reclamanți a sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată. A respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea apelului, și modificarea sentinței de fond, cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în apel.

Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 768/2017 din 28 noiembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta pârâtă C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 858 pronunțată la data de 06.04.2017 de Judecătoria MOTRU în dosarul nr. x/2016.

A admis apelul declarat de apelanții reclamanți A., B., împotriva sentinței civile nr. 858 pronunțată la data de 06.04.2017 de Judecătoria MOTRU în dosarul nr. x/2016.

A schimbaz sentința în sensul că a admis cererea.

A constatat nulitatea parțială a clauzei de la art. 5.11 prin care riscul valutar este lăsat în sarcina exclusivă a împrumutaților, cu consecința recalculării și plății ratelor în moneda contractată la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului.

A dispus restituirea sumelor reprezentând diferențe de curs valutar, actualizate la data plății cu rata inflației și dobânda legală aferentă.

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

A obligat intimata pârâtă la plata sumei de 4.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a Civilă.

Prin adresa emisă la 12 februarie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 768/2017 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilă către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 februarie 2018.

La termenul de judecată din 19 aprilie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

In absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj.

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B. și intimatele-pârâte S.C. C. SA-AGENȚIA MOTRU și D.. împotriva deciziei nr. 768/2017 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2018.