ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1923/2019

HOTĂRÂRE

24.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1923/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Decizia nr. 1923

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tribunalului Vâlcea, secția I civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți solicitând obligarea pârâților la reîncadrarea reclamantei și recalcularea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

La termenul de judecată din 20.05.2019, instanța a procedat la verificarea competenței, în baza art. 130 C. proc. civ. și a analizat, cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale a instanței, raportat la dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Potrivit Deciziei nr. 145/MH/18.11.2016 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova și Deciziei nr. 173106/17.02.2017 emisă de Casa teritorială/sectorială de pensii 251 Mehedinți, depuse de reclamantă și aflate la dosar, acesta, la momentul sesizării instanței - dată în raport de care se verifică competența - era pensionar. În materia conflictelor de muncă, regula în funcție de care este stabilită competența este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform căreia competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliului sau locul de muncă reclamantul. De la această regulă este instituită și o excepție, prin art. 127 C. proc. civ., în sensul că, în cazul în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenta instanței la care își desfășoară activitatea, competența teritorială revine oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Deși reclamantă a avut până la data de 19.11.2016 calitatea de grefier, la momentul formulării cererii de chemare în judecată (06.02.2019) aceasta nu mai avea această calitate, motiv pentru care se constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., ci cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, o condiție impusă de art. 127 C. proc. civ. fiind aceea ca la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul să aibă calitatea de grefier - condiție care nu este îndeplinită.

Întrucât Tribunalul Mehedinți este instanță competentă, raportat la domiciliul reclamantei, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin sentința nr. 671/20.05.2019 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție reîncadrare și recalculare drepturi salariale raportate la VRS 484,18.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție reîncadrare și recalculare drepturi salariale raportate la VRS 484,18 în favoarea Tribunalului Mehedinți, jud. Mehedinți.

Pe rolul Tribunalului Mehedinți cauza a fost înregistrată la data de 05.06.2019 sub nr. x/2019.

Verificând din oficiu conform art. 131 C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei cu care a fost învestită instanța, Tribunalul Mehedinți a reținut următoarele:

În speță, reclamanta, fostă grefieră în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, care a încetat activitatea prin pensionare la data de 19.11.2016, a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la reîncadrarea reclamantei și recalcularea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Este adevărat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt de excepție și reglementează un caz de competență teritorială facultativă determinat de calitatea reclamantei, dispoziții care nu pot fi extinse și la alte categorii de reclamanți, cum este cazul de față, fostul personal auxiliar al instanțelor judecătorești, personal care în speță și-a desfășurat activitatea în cadrul unei judecătorii din circumscripția Curții de apel Craiova și nu în cadrul Tribunalului Mehedinți, la Judecătoria Drobeta - Turnu Severin.

Litigiul de față, este unul de jurisdicție a muncii iar în această materie, dispozițiile speciale din Codul Muncii (art. 269) derogă de la dispozițiile generale ale C. proc. civ., respectiv cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul.

Aceste dispoziții se completează cu dispozițiile art. 210 din legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este adevărat, că reclamanta are domiciliul în Drobeta - Turnu Severin și fostul loc de muncă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, astfel că domiciliul și fostul loc de muncă al reclamantei poate să atragă competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinți, însă intervine excepția de la regula de competență, cazul de competență facultativă determinată de calitatea instanței de judecată ca pârât.

Tribunalul Mehedinți constată însă că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) din C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. (1) pct. 13 din Legea nr. 310/2018: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Ca atare, dispozițiile susmenționate au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care judecătorul își desfășoară activitatea sau, potrivit modificărilor normei, ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile susmenționate se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În ceea ce privește ipoteza în care instanța de judecată, care este competentă cu soluționarea cauzei are și calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanța competentă, chiar dacă este și cea chemată în judecată, în calitate de pârât, fie una dintre instanțele arătate de legiuitor.

Prin urmare, dacă în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a reținut instanța de declinare, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., care reglementează o competență facultativă determinată de calitatea pârâtului și care nu poate justifica învestirea Tribunalului Mehedinți cu judecarea litigiului.

Astfel, Tribunalul Mehedinți având în cauză și calitatea de pârât, dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) din C. proc. civ. permiteau reclamantei să sesizeze fie această instanță, competentă după domiciliul reclamantei, chiar dacă are și calitatea de pârât, fie vreuna din instanțele arătate de legiuitor, respectiv o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, cum este Tribunal Vâlcea, întrucât în acest caz norma reglementează o competență teritorială facultativă.

Ca atare, întrucât reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Vâlcea și întrucât sunt respectate normele de competență materială a instanței, instanța respectivă este competentă sub toate aspectele în soluționarea prezentului litigiu.

Ca atare, reclamanta a învestit în mod legal Tribunalul Vâlcea prin depunerea cererii de chemare în judecată și odată ce reclamanta și-a manifestat opțiunea și fixată competența definitivă, aceasta nu mai poate fi pusă în discuție, nici prin revenirea reclamantei asupra ei, nici instanța din oficiu sau la cererea părților.

Ca atare reclamanta și-a exercitat dreptul procesual de opțiune între instanțele deopotrivă competente în soluționarea cauzei, alegând prin introducerea cererii de chemare în judecată să investească Tribunalul Vâlcea, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de același grad din raza unei curți de apel învecinate Curții de Apel Craiova.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 671/2019 din 20 mai 2019 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

A constatat că există conflict de competență negativ între Tribunalul Mehedinți si Tribunalul Vâlcea.

A suspendat judecarea cauzei și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație si Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâților la reîncadrarea reclamantei și recalcularea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În speță, reclamanta a deținut calitatea de fostă grefieră în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, din circumscripția Curții de Apel Craiova.

Înalta Curte reține că în raport de calitatea reclamantei nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată nemaiavând calitatea de grefier.

Față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la domiciliul reclamantei, competența de soluționare a cererii aparținea Tribunalului Mehedinți.

În raport de calitatea de pârât a Tribunalului Mehedinți, în speță devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., care reglementează cazul de competență facultativă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. (1) pct. 13 din Legea nr. 310/2018: (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Cu alte cuvinte, aceste dispoziții permiteau reclamantei să sesizeze fie această instanță, fie o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, iar nu și părții pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepției de necompetență opțiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenței s-ar putea obține pe calea unui alt mecanism, și anume, cererea de strămutare).

Odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la instanța care are și calitatea de pârât în cauză, instanță care este competentă teritorial conform regulii generale de competență, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, partea pârâtă neavând dreptul de a cenzura opțiunea procesuală manifestată de reclamant în această chestiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție (pct. 50), iar "art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu".

Calitatea de parte în proces a Tribunalului Mehedinți, determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă, respectiv art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamanta s-a adresat Tribunalului Vâlcea, aceasta fiind opțiunea cu privire la instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Craiova, în arondarea căreia se află Tribunalul Mehedinți, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea acțiunii.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2)

raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I Civilă.