ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2050/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2050/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 1 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, O.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1.531 și 1535 C. civ. și art. 166 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 680 din 20 mai 2019, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a constatat că reclamantul deține funcția de agent procedural la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

În continuare, același tribunal a reținut că litigiul este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispozițiilor Codului muncii și altor acte normative aplicabile în materie.

După evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și a deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, Tribunalul Vâlcea a reținut că reclamantul nu face parte din categoria personalului prevăzut de art. 127 C. proc. civ.

În aceste condiții, același tribunal a apreciat că instanța competentă să judece litigiul este cea din circumscripția curții de apel unde reclamantul își desfășoară activitatea.

Reținând că reclamantul își desfășoară activitatea la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova, Tribunalul Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 368 din 5 septembrie 2019, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinți a constatat că reclamantul este încadrat ca agent procedural la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Același tribunal a reținut că art. 127 C. proc. civ. reglementează competența facultativă a instanței, care se determină în raport de calitatea reclamantului/pârâtului de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier și, corelativ, de instanța de judecată, care poate sta în judecată ca reclamantă/pârâtă.

Tribunalul Mehedinți a reținut că relevantă pentru stabilirea instanței competente teritorial nu este funcția reclamantului, încadrat ca agent procedural la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, această funcție nefiind indicată în enumerarea limitativă prevăzută de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci faptul că printre pârâți figurează Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova.

După evocarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

Totodată, a reținut că litigiul vizează un conflict de muncă, de competența materială a tribunalului în primă instanță. Subsecvent acestui aspect, Tribunalul Mehedinți a constatat că are calitatea de pârât și că reclamantul a introdus acțiunea la Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Craiova, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Cum reclamantul și-a exprimat opțiunea în sensul sesizării Tribunalului Vâlcea, conform art. 127 alin. (2) și (2)

1

, raportat la art. 116 C. proc. civ., s-a reținut că acest tribunal este competent teritorial să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 octombrie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Mehedinți - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

Pornind de la aceste de lege, instanța supremă reține că reclamantul este agent procedural la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, iar printre pârâți figurează Tribunalul Mehedinți, fiind dedus judecății un conflict individual de muncă.

Având în vedere că art. 127 alin. (2) și (2)

1

În aceste condiții, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Vâlcea, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Craiova, în circumscripția căreia se află Tribunalul Mehedinți, pârât în prezenta cauză.

Prin urmare, sesizarea Tribunalului Vâlcea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-12
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 2 aprilie 2019,
ÎCCJ 2019-11-12
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2053/2019
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 28 ianuarie 201
ÎCCJ 2019-10-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1783/2019
Ședința publică din data de 16 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data 06.02.2019, sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului V
ÎCCJ 2019-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2167/2019
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data 05.02.2019, sub nr. x/2019, pe rolul Tri
ÎCCJ 2019-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1923/2019
Decizia nr. 1923 Ședința publică din data de 24 octombrie 2019 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tribunalului Vâlcea, secția I civilă sub nr. x/201
Sursă