ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 30 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. din 14 decembrie 2017, luată de asociatul C., publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 11 ianuarie 2018. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 284/2018 din 27 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., ca fiind introdusă de o persoană care și-a pierdut calitatea procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul anulării hotărârii unilaterale a asociatului S.C. B. S.R.L. din 14 decembrie 2017, ca fiind lovită de nulitate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, Maritimă și Fluvială sub nr. x/2018 la 26 februarie 2019.

La 24 aprilie 2019 petentul A. a formulat cerere de recuzare împotriva unui membru al completului de judecată învestit cu soluționarea apelului.

Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, Maritimă și Fluvială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac, susținând în esență că judecătorul împotriva căruia a formulat cererea de recuzare a soluționat o altă cauză, în care nu s-a ținut cont de probele existente la dosar și a modificat conținutul real al documentelor, context în care recurentul consideră justificat demersul său. Astfel că, pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la o eventuală părtinire la soluționarea cauzei și pentru a beneficia de un proces echitabil, în conformitate cu art. 6 CEDO și art. 6 C. proc. civ., recurentul apreciază că se impune ca judecătorul recuzat să nu ia parte la soluționarea pricinii. 3. Prin întâmpinare, intimata S.C. B. S.R.L. a invocat excepția prematurității recursului, în temeiul art. 53 C. proc. civ., deoarece la momentul promovării recursului împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea de recuzare, apelul nu fusese soluționat. Totodată, s-a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare recurentului pentru încălcarea dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., deoarece recursul a fost promovat cu rea-credință, având în vedere că într-o cauză similară recurentul a susținut prematuritatea recursului declarat de o altă parte, scopul acestuia fiind de a pune presiune asupra completului de judecată sau de prelungirea duratei soluționării cauzelor. 4. Prin cererea înregistrată la dosar la 27 august 2019, recurentul A. a învederat instanței faptul că renunță la judecată, motivat de faptul că a formulat cerere de strămutare a pricinii în care a fost respinsă cererea de recuzare, prin încheierea din 24 aprilie 2019, împotriva căreia a declarat prezentul recurs, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2019. 5. Înalta Curte a luat în examinare cererea de renunțare la judecata recursului formulat în cauză, precum și cererea privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentului, asupra cărora se rețin următoarele: Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. În consecință, văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) din același Cod, potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului de renunțare la judecată. De asemenea, potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ. când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanța va lua act de renunțare, iar potrivit alin. (6) teza a II-a al aceluiași articol, când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă. Cu privire la cererea formulată de intimata S.C. B. S.R.L. privind obligarea recurentului la plata unei amenzi judiciare, în temeiul art. 12 alin. (3) C. proc. civ., se reține că nu se impune măsura aplicării sancțiunii, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele de la art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. sub aspectul relei-credințe în exercitarea recursului promovat în cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de A. și să respingă cererea formulată de intimată privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentului.