ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1260/2019

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 556/2017 din 31 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, atât acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., având ca obiect constatarea validității convenției de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x de către BNP B., în valoare de 65.000 Euro, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. cât și cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, între părți, a intervenit promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 30 iunie 2013, prin care pârâta S.C. C. S.R.L. se obliga să vândă, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. să cumpere imobilele clădiri, fără teren aferent, ce fac parte din activul "D.", situate în comuna Șopârlita, județul Olt, la baza contractului stând procesul-verbal de licitație din 29 aprilie 2005, încheiat de către lichidatorul judiciar S.C. E. S.R.L..

Tribunalul a reținut că, pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru un bun imobil, motivat de refuzul promitentului-vânzător de a-și executa obligațiile asumate prin promisiune, este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate ale vânzării, așa cum ele sunt reglementate de art. 1179 C. civ., printre care și prețul contractului.

În cauză, instanța a constatat că prețul contractului nu a fost achitat în totalitate, chiar dacă acesta a fost prevăzut în rate anuale. Din valoarea totală a contractului de 65.000 euro, s-a achitat suma de 19.500 euro, la semnarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și prima rată de 6.500 euro, la data de 30 mai 2014.

Tribunalul a reținut că, următoarea rată, de 13.000 euro, scadentă la 30 mai 2015, nu a fost achitată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în considerarea faptului expus în acțiune, că pârâta S.C. C. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile impuse prin contract, la punctul 7.3.4. și anume să depună toate diligențele, în vederea înscrierii cât mai urgente a imobilelor în cartea funciară, acest fapt conducând, de altfel, și la imposibilitatea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

Instanța de fond a constatat că a fost sesizată cu cerere din partea reclamantei S.C. A. S.R.L., privind constatarea valabilității promisiunii de vânzare-cumpărare din 30 mai 2013, referitoare la imobilele clădiri fără teren aferent, ce fac parte din activul "D.", situate în comuna Șopârlita, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, însă tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile de validitate ale vânzării, așa cum s-a arătat anterior, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. A. S.R.L., la data de 29 iunie 2017, a depus la dosar cerere de modificare a cererii introductive, în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată, prin care înțelege să investească instanța de judecată, cu următoarele capete de cerere: să se constate intervenită clauza penală, stipulată la art. 7.3.4 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 30 mai 2013; să se constate că, în cauză, prețul contractului a fost integral achitat, prin compensația intervenită între sumele datorate de către reclamantă, cu titlu de diferență de preț și sumele datorate acesteia de către pârâtă, cu titlu de daune-interese și penalități, conform aceleiași clauze penale; în temeiul art. 1669 C. civ., să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având în vedere refuzul nejustificat al pârâtei S.C. C. S.R.L., de a perfecta contractul în formă autentică, în condițiile promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/2013, fiind decăzută din termenul de depunere, potrivit art. 204 C. proc. civ., astfel că tribunalul a considerat că nu mai poate analiza cererea reclamantei, în actualul cadru procesual.

Prima instanță a mai reținut că pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 7.575,28 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate conform contractului, pentru neexecutarea obligației de plată a ratei de 13.000 euro, ce avea scadența la data de 30 mai 2015 și ulterior, o cerere precizatoare, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 84.799 RON, devenită scadentă, compusă din: 22.783 RON majorarea cuantumului penalităților de întârziere; 3.515,77 RON, penalități de întârziere ca urmare a neachitării ratei scadente la 30 mai 2016 în cuantum de 26.000 euro, cât și suma de 58.500 RON, echivalentul sumei de 13.000 euro, reprezentând rata a II-a scadentă la aceeași dată.

Tribunalul a constatat că, potrivit clauzei 7.3.4. din promisiunea de vânzare-cumpărare, pârâtul în calitate de vânzător, se obligă să depună toate diligențele și eforturile, în vederea înscrierii cât mai urgente a imobilelor, ce fac obiectul contractului, în cartea funciară, iar ulterior, să se prezinte în fața notarului pentru întocmirea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Prima instanță a considerat că, deoarece, în speță, au fost vândute numai imobile construcții, fără teren, pentru intabularea dreptului de proprietate a acestora, era necesară clarificarea regimului juridic al terenului aferent acestor construcții, în sensul că, potrivit art. 24 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, s-a prevăzut obligativitatea încheierii în formă autentică a promisiunii de a încheia un contract, având ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil sau alt drept real în legătură cu aceasta, terenul în cauză având destinația agricolă și aflându-se în administrarea Agenției Domeniilor Statului, așa cum rezultă din actul de adjudecare întocmit de lichidatorul judiciar.

A constatat tribunalul că pârâta S.C. C. S.R.L. a făcut demersuri, cu privire transmiterea spre folosință a terenurilor aferente construcțiilor de către ADS, însă, în timpul derulării procesului, după introducerea acțiunii reclamantei S.C. A. S.R.L., iar ADS, prin răspunsul transmis la solicitarea instanței, a menționat că, încă de la data de 09 martie 2006, a notificat societatea pârâtă, privind încheierea contractului de locațiune, ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 5/2007, iar prin adresa din 05 aprilie 2007, s-a comunicat acesteia valoarea redevenței, cuantumul și termenul de semnare a contractului și s-a arătat că, până în prezent, această societate nu a încheiat cu ADS niciun fel de contract pentru activul "D.".

Tribunalul a considerat că, pentru a putea înscrie imobilele construcții în cartea funciară, pârâta S.C. C. S.R.L. trebuia să dețină un titlu valabil privind folosința terenului, care, în speță, se află în proprietatea statului, prin ADS și, deși a fost notificată în anii 2006-2007, de către această autoritate, să încheie contractul de concesiune, pârâta nu a dat curs.

Prin urmare, prima instanță a reținut că pârâta S.C. C. S.R.L. nu a respectat clauza contractuală sus-menționată și, prin atitudinea pasivă, în raport cu instituția statului, demonstrează culpa procesuală, astfel că nu poate pretinde vreun drept.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Olt au declarat apel principal - pârâta - reclamantă S.C. C. S.R.L. și apel incident - reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 433 din 28 martie 2018 a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că apelul incident, formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., este nefondat, întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor legale, pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare.

De asemenea, Curtea a constatat că sunt nefondate și criticile formulate de către apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L., vizând faptul că s-a apreciat eronat că nu și-a îndeplinit obligația contractuală, că această obligație este una de diligență, iar nu de rezultat și că a făcut dovada dreptului său de a pretinde despăgubiri, ca urmare a faptului că apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. nu și-a executat obligația de plată a prețului prevăzut în contract, la termenele stipulate.

În speță, Curtea a reținut că apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. nu și-a executat obligația contractuală, aceea de a încheia cu apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. un contract de vânzare-cumpărare perfect, deși a trecut o perioadă îndelungată de timp, de aproape 5 ani de la perfectarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aceasta menținând o stare de incertitudine privind regimul juridic al imobilului, ce a făcut obiectul înstrăinării.

Curtea a apreciat că apelanta pârâtă S.C. C. S.R.L. nu numai că nu și-a executat obligația contractuală, însă este departe de a o putea executa în viitorul apropiat, întrucât aceasta nu are, ea însăși, intabulat în Cartea funciară, dreptul de proprietate asupra construcțiilor înstrăinate "D.", condiție esențială pentru a putea încheia, cu apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., contract de vânzare-cumpărare autentic.

În ceea ce privește caracterul obligației contractuale, ce trebuia executată de apelanta pârâtă, Curtea a considerat că aceasta este una de rezultat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1481 alin. (1) Noul C. civ., conform cărora în cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis, iar nu una de mijloace (de diligență), reglementate de alin. (2) al aceluiași text de lege, care prevede că în cazul obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L..

Ambele recurente au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului celeilalte părți.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018, pronunțată în complet de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 07 iunie 2019 pronunțată în complet de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., invocată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

S-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433 din 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 17 ianuarie 2020, cu citarea părților.

La termenul de astăzi Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului recurentei-reclamante, invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei, admiterea apelului incident, astfel cum acesta a fost declarat, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și ulterior modificată.

Recurenta-reclamantă își întemeiază în drept cererea pe dispozițiile art. 483 C. proc. civ. iar critica sa vizează dezlegarea pe care atât instanța de apel cât și cea de fond au dat-o cererii de a se constata că a intervenit clauza penală stipulată la art. 7.3.4 din Promisiunea Bilaterală de Vânzare-Cumpărare autentificată sub nr. x de către Biroul Notarilor Publici Asociați B., F. și G. la data de 30 mai 2013.

În argumentarea acestei critici recurenta arată că din prețul total al imobilelor, urmare a neexecutării obligațiilor esențiale de către intimată și a intervenției clauzei penale nu a achitat suma de 39.000 EURO (13.000 Euro, rata de plată până la data de 30 mai 2015; 13.000 Euro, rata de plată la data de 30 mai 2016, respectiv 13.000 Euro, rata de plată până la data de 30 mai 2017), anterior achitând pârâtei suma de 26.000 EURO (respectiv 19.500 Euro, la semnarea Promisiunii Bilaterale de Vânzare-Cumpărare și 6.500 Euro, reprezentând rata scadentă la data de 30 mai 2014), această sumă constituind daunele-interese pe care intimata le datorează conform art. 7.3.4. din Promisiunea Bilaterală de Vânzare - Cumpărare, iar dublul acestei sume, adică 52.000 EURO (26.000x2) constituie penalități.

Concluzionând, pentru detalierea condițiilor de aplicare a clauzei penale stipulate la punctul 7.3.4 din Promisiunea Bilaterală de Vânzare-Cumpărare autentificată, recurenta arată că intimata îi datorează suma de 78.000 Euro.

Recurenta solicită instanței să constate că prețul a fost achitat integral și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, considerând că sunt îndeplinite cumulativ și celelalte condiții impuse de dispozițiile art. 1179 și art. 1244 C. civ., precum și de art. 1669 alin. (1) C. civ., invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Consideră recurenta că, dacă instanțele de apel, respectiv de fond ar fi făcut o corectă interpretare a probatoriului administrat în cauză, raportat la textele de lege incidente și la situația de fapt concretă, dedusă judecății, soluția cu privire la cererea introductivă de instanță ar fi trebuit să fie aceea de admitere, nicidecum de respingere.

Arată recurenta că din înscrisurile existente la dosar rezultă fără de tăgadă, neîndeplinirea culpabilă de către intimata C. S.R.L. a obligațiilor contractuale asumate prin Convenția autentificată sub nr. x din 30 mai 2013, prin care aceasta se obliga să vândă recurentei, imobilele clădiri, fără terenul aferent, ce fac parte din activul "D.".

Precizează recurenta că intimata nu a făcut niciun demers concret în vederea respectării obligațiilor contractuale prevăzute la punctele 7.3.3 și 7.3.4. din Convenție, dovada acestei situații de fapt reprezentând-o chiar înscrisurile depuse de către ADS că intimata a fost notificată de 3 ori cu privire la necesitatea încheierii unui contract de locațiune cu privire la teren.

Revenind la aserțiunea referitoare la înscrisurile depuse de către ADS, și la relevanța acestora în dezlegarea pricinii deduse judecății, recurenta arată următoarele:

- în 2005, intimata dobândește imobilul "D.", astfel cum acesta este individualizat în actul de proprietate;

- în 09 martie 2006, prin adresa nr. x, ADS o notifică pentru prima dată cu privire la necesitatea încheierii unui contract de locațiune, solicitându-i acesteia să se prezinte în termen de 15 zile la sediul ADS cu dovada achitării chiriei aferente anului 2006;

- în 05 aprilie 2007, prin adresa nr. x, ADS o notifica pentru a II-a oară pe pârâtă, cu privire la necesitatea încheierii unui contract de locațiune, solicitându-i acesteia să procedeze la plata unei chirii în cuantum de 400 euro/ha/an;

- în mai 2013, este încheiată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, în cadrul căreia intimata își asuma obligația de a înscrie în cartea funciară imobilul care face obiectul convenției;

- în august 2013, se presupune că a fost încheiat contractul de prestări servicii dintre pârâtă și d-na H., fără ca acesta să aibă data certă;

- în iulie 2014, după cum apare modificat contractul de asistență juridică, se presupune că a fost angajat de către pârâtă, un avocat, în vederea efectuării nu știm căror demersuri, în vederea înscrierii imobilelor, în Cartea Funciară;

- în data de 07 mai 2015, recurenta a solicitat imperativ prezența la notar în vederea perfectării contractului autentic de vânzare-cumpărare;

- în mai 2015, pârâta emite adresa din 15 mai 2015 prin care solicita ADS, acordul de folosință cu privire la terenul aferent celor trei obiective;

- în ianuarie 2016, d-na H. a întocmit o adresă către OCPI, cel mai probabil în încercarea de a produce o dovadă a efectuării unor demersuri, în temeiul unui contract, presupus încheiat cu trei ani în urmă, timp în care, evident nu a fost întreprins niciun alt demers;

- în martie 2016, intimata emite două adrese, către primăriile comunelor Șopârlița și Dobrun, prin care, deși știa răspunsul, le solicita acestora informații cu privire la datele de identificare ale proprietarilor terenurilor aferente celor două ferme. Cu privire la acest aspect, se arată că era de domeniul bunului simț și al logicii elementare, că intimata avea cunoștință despre faptul că ADS era proprietara terenurilor, încă de la momentul preluării celor trei obiective, respectiv anul 2006;

- în ianuarie 2017, pârâta formulează o cerere de chemare în judecată a ADS, cerere pe care în mod deliberat o înregistrează pe rolul Judecătoriei Sector 1, deși competent să soluționeze cererea este Tribunalul București. Prin această cerere de chemare în judecată, pârâta urmărește obligarea ADS la efectuarea tuturor demersurilor necesare întocmirii documentației cadastrale necesare înscrierii în Cartea Funciară a celor două ferme.

Arată recurenta că toate celelalte presupuse demersuri invocate de către intimată, chiar și în ipoteza efectuării lor la momentul la care se susține că ar fi fost efectuate, sunt lipsite de relevanță, niciunul dintre ele nefiind dovedit a fi fost realmente util scopului urmărit, respectiv înscrierea în Cartea Funciară, a imobilelor, în condițiile în care intimata a cunoscut încă din 2006 că nu poate înscrie în cartea funciară cele două imobile decât dacă încheie un contract de locațiune cu ADS.

Consideră recurenta că, după cum rezultă atât din înscrisurile depuse de către ADS cât și din cele întocmite pro causa de către intimată și depuse de către aceasta la dosarul cauzei, toate apărările acesteia, privitoare la diligențele efectuate sunt simple afirmații nesusținute de probe concrete, al căror unic scop este acela de inducere în eroare a instanței.

Față de aspectele învederate recurenta precizează că, în prezent, intimata datorează ADS, cu titlul de redevență, suma totală de 56.188 euro.

Excepția este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate nu fac referiri explicite la soluția dată de către instanța de apel și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei atacate.

Astfel, deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 1179 și art. 1244 C. civ., precum și a art. 1669 alin. (1) C. civ., argumentația adusă de recurenta-reclamantă în susținerea criticii invocate vizează exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat, precum și dinamica raporturilor dintre părți.

Astfel, prin argumentele formulate recurenta își propune să repună în discuție clarificarea situației de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, în dovedirea incidenței în speță a clauzei penale stipulată la art. 7.3.4 din Promisiunea Bilaterală de Vânzare-Cumpărare, determinată de neîndeplinirea de către intimata S.C. C. S.R.L. a obligațiilor înscrise la punctele 7.3.3 și 7.3.4. din convenție.

Criticile astfel formulate situează analiza în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate, configurat expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nelegalitatea deciziei atacate a fost invocată strict formal, în contextul în care nu este susținută de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului recurentei-reclamante, invocată de recurenta-pârâtă și va constata nul recursul recurentei-reclamante în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Constată nul recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 433 din 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2019.