ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3006/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3006/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința nr. 209 din 16 februarie 2017, Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind prescrisă.

Prin Decizia nr. 802/A din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a anulat-o și, evocând fondul, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. A admis acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 204.000 RON reprezentând prețul de piață al apartamentului situat în București, precum și la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (fond - onorariu avocat și onorariu expertiză).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București

Potrivit rezoluției din 13 aprilie 2018, s-au comunicat motivele de recurs intimaților - reclamanți, iar la 16 mai 2018, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de aceștia.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 3 iulie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la 3 iulie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 19 septembrie 2018, în camera de consiliu, tară citare părți, în vederea soluționării căii de atac.

La data de 13 iulie 2018, a fost înregistrat punctul de vedere la raport al recurentului, prin care s-a opinat în sensul admisibilității recursului, față de Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 și Decizia Înaltei Curți nr. 52/2018, având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată ulterior datei de 20 iulie 2017.

Prin punctul de vedere la raport depus de intimații - reclamanți s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, față de criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății și data formulării acțiunii.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2038 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarele conexate nr. x/2018 și nr. y/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018), s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Având în vedere că decizia Curții de Apel București este pronunțată într-un litigiu început anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță se va stabili potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional, și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Se reține, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 28 aprilie 2016, s-a solicitat de către reclamanți obligarea pârâtului la plata sumei de 221.000 RON reprezentând prețul de piață al apartamentului situat în București.

Cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație față de care Decizia nr. 802/A din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Nu pot fi primite astfel susținerile recurentului din punctul de vedere la raport referitoare la admisibilitatea recursului, observându-se că acesta s-a raportat la data pronunțării deciziei atacate, contrar celor reținute prin decizia Înaltei Curți nr. 52/2018, din a cărei minuta a citat incomplet.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Deciziei nr. 802/A din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3434/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10828/14.06.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis, în parte, cererea reclamantului A. și a fost obligată pârâta Administrația Sectorului 6 a Fi
ÎCCJ 2019-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 81/2019
a dispus obligarea reclamanților la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B.. Prin Decizia civilă nr. 178
ÎCCJ 2019-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2424/2019
legările date prin decizia intermediară, prin decizia nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert și
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3004/2018
râta S.C. A. S.A. la plata către reclamanta E. a sumei de 434,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond (taxă judiciară de timbru aferentă pretenției admise) sub condiția dovedirii achitării acestei sume de către reclamantă la buge
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2732/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28.12.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman Prin Ministerul Finanțelo
Sursă