ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2809/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 noiembrie 2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherăseni a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând: obligarea pârâtului A. la plata sumei de 11.550,28 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 15.06.2012-30.08.2014, cu nerespectarea prevederilor referitoare la depășirea normativului privind consumul de carburanți pentru autoturismele din dotarea Primăriei Gherăseni, precum și la plata dobânzii legale aferente până la data reparării integrale și efective a prejudiciului cauzat primăriei; obligarea pârâtului B. la plata sumei de 6.872 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 2011-15.06.2012, cu nerespectarea prevederilor referitoare la depășirea normativului privind consumul de carburanți pentru autoturismele din dotarea Primăriei Gherăseni, precum și ia plata dobânzii legale aferente până la data reparării integrale și efective a prejudiciului cauzat: obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată,

Prin încheierea din 9 ianuarie 2017, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Buzău a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile, a aceluiași tribunal, reținând că raporturile juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială nu sunt de natura contenciosului administrativ, indiferent de titularul acțiunii, fiind vorba despre raporturi de muncă, în temeiul Deciziei nr. 16/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

Prin sentința nr. 358 din 26 aprilie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă, complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune, invocată de pârâtul B., și a lipsei de interes, invocată de pârâtul A., și a admis acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 11.550,28 RON, contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada 15.06.2012-30.08.2014 cu depășirea normativului privind consumul de carburanți, dobânda legală aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor și 750 RON cheltuieli de judecată și pe pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 6.872 RON, contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada 2011-15.06.20 32 cu depășirea normativului privind consumul de carburanți, dobânda legală aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor, și 750 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, pârâții au declarat apel.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin încheierea de ședință din data de 1 noiembrie 2017, a dispus suspendarea judecății apelului până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că măsura suspendării judecării cauzei dispusă de către instanța de apel nu este motivată, fapt ce atrage incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Susține că instanța de apel nu a arătat care este dreptul a cărui existență sau inexistență face obiectul Dosarului nr. x/2017 și de care depinde în tot sau în parte dezlegarea pricinii prezente. Mai susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că dispoziția de imputare nr. x din 29.12.2016 a fost emisă în temeiul art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, dispoziții legale aplicabile numai raportului de serviciu desfășurat de funcționarul public. Susține că raportului dintre unitatea administrativ teritorială și primar îi sunt aplicabile prevederile Codului muncii, astfel cum a hotărât Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/2016 pronunțată în recurs în interesul legii.

Recurenta susține că, întrucât între Unitatea Administrativ Teritorială Gherăseni și pârâtul A. nu s-a încheiat un acord de recuperare a pagubei, iar cuantumul prejudiciului depășește echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie, sunt aplicabile prevederile art. 169

3

alin. (2) din Codul muncii, conform cărora:

"Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă". Susține că Dosarul nr. x/2017 nu privește existența sau inexistența unui drept, iar dezlegarea prezentei cauze nu depinde de modul în care se va soluționa Dosarul nr. x/2017.

În concluzie, solicită casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la curtea de apel în vederea continuării judecății. Procedura derulată în recurs învestit cu soluționarea recursului, prin repartizare computerizată aleatorie, completul de filtru nr. 7 a dispus comunicarea cererii de recurs către intimații-pârâți.

În termen legal, intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată recurentei-reclamante și intimatul pârât B., aceștia neformulând răspuns la întâmpinare.

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Intimatul-pârât A. a depus a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea măsurii suspendării judecății apelului până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 15 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul ca fiind admisibil în principiu, fixând termen de judecată, în ședință publică, la data de 12 iulie 2018, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe art. , 488 pct. 6 C. proc. civ. prevede situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești.

Din dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens. lit. b) din acest text normativ se referă ia necesitatea arătării în considerente a obiectului cererii, a expunerii situației de fapt pe baza probelor administrate, precum și a motivelor de fapt si de drept ce au format convingerea instanței arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii trebuie sa fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Pe de alta parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În cauză, din examinarea încheierii recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă măsura suspendării soluționării cauzei este justificată.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Din dispozițiile legale sus-menționate se desprinde concluzia că acest caz de suspendare facultativă legală a judecății poate interveni atunci când soluționarea cauzei supuse suspendării depinde de soluționarea alteia în care se tranșează un drept, ce influențează soluția în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat. Este esențial așadar ca celălalt litigiu să întrunească două condiții: să tranșeze un drept și nu un fapt; dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a limitat a reține că soluționarea cauzei având ca obiect apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherăseni împotriva sentinței nr. 358 din 26 aprilie 2017 a Tribunalului Buzău, secția I civilă, complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, depinde de soluționarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal, fără a oferi un minim de argumentație în acest sens, fără a arăta în concret în raport de obiectul dosarelor în discuție, de ce dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care formează obiectul Dosarului nr. x/2017, cu atât mai mult cu cât suspendarea întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este obligatorie.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a încălcat obligația stabilită de 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceea de a arata în scris, de ce a ajuns la soluția adoptată, motiv pentru care se impune casarea încheierii recurate, eu reluarea judecății, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ea o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hilrk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dalaurans împotriva Franței - Hotărârea din 21 martie 2000).

Față de acest aspect al nemotivării hotărârii, care s-a impus cu prioritate analizei instanței de recurs, celelalte critici formulate prin cererea de recurs nu se mai impun a fi cercetate, urmând a fi avute în vedere în rejudecare.

În raport de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca instanța de trimitere să pronunțe o hotărâre care să respecte prevederile art. 425 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., asigurând astfel atât dreptul părților la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.

Pentru considerentele prezentate, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 din același cod va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel în vederea rejudecării cererii de suspendare a judecății.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va avea in vedere și celelalte critici din recurs referitoare la fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherăseni împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează încheierea recurată și trimite cauza la aceeași instanță de apel în vederea rejudecării cererii de suspendarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.07.2018.