ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4155/2018

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a fost înregistrat apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea, Ministerul Educației Naționale, C. și Biroul Executorului Judecătoresc D. împotriva Sentinței civile nr. 399 din 3 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/2016.

Petentul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea a formulat cereri de recuzare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 12 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare împotriva membrilor completului imediat următor învestit cu soluționarea cererii de recuzare a membrilor completului C12 A, formulată de petentul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 septembrie 2017, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea de recuzare a judecătorilor E. și F., membrii completului de judecată C12 A, formulată de petentul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea.

Ulterior, la data de 25 ianuarie 2018, prin Decizia civilă nr. 250 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva Sentinței civile nr. 399 din 3 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea, Ministerul Educației Naționale, C. și Biroul Executorului Judecătoresc - D.

A schimbat, în parte, sentința, în sensul că s-a admis, în parte, acțiunea și s-a dispus anularea Deciziei nr. 52/14.08.2014 emisă de intimat și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii cu obligarea intimatului la plata către reclamant a despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

A fost înlăturată dispoziția de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. S-a menținut în rest sentința apelată.

Împotriva acestor încheieri, la data de 12 martie 2018, a declarat recurs petentul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea, solicitând casarea încheierilor atacate și, pe fond, admiterea cererilor de recuzare cu refacerea tuturor actelor procedurale efectuate după pronunțarea încheierilor atacate, inclusiv a Deciziei civile nr. 250 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 martie 2018.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 12.09.2017, pronunțată de judecătorii G. și H., prin care a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului imediat următor învestit cu soluționarea cererii de recuzare a completului C12 A, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 8 și 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 47 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., care reglementează conținutul cererii de recuzare și sancțiunea inadmisibilității cererii de recuzare, întrucât instanța de fond a respins cererea de recuzare a completului învestit cu soluționarea cererii de recuzare a judecătorilor E. și F., pe considerentul că ar fi inadmisibilă, în sensul că nu a fost indicat numele judecătorilor, ci ar fi fost formulată doar o cerere "generică", această motivare fiind total nelegală deoarece introduce distincții acolo unde textul de lege mai sus citat nu face astfel de distincții, cum ar fi indicarea expresă a numelui judecătorilor recuzați.

Nu s-a avut în vedere indicația din cererea de recuzare că "se dorește a fi recuzați magistrații ce anterior au soluționat cererile de abținere formulate în cauză de către magistrații E. și F.", precizare în raport de care judecătorii recuzați erau determinabili.

Acești judecători erau determinabili și prin raportare la încheierile de ședință prin care fuseseră soluționate anterior cererile de abținere ale judecătorilor cauzei din data de 18.05.2017 (a d-lui judecător F., soluționată de completul format din judecătorii I. și E.); cererea de abținere din 18.05.2017 (a d-nei judecător E., soluționată de completul format din judecătorii I. și J.), din 22 iunie 2017 (a d-nei judecător E., soluționată de completul format din judecătorii: F. și K.).

În mod greșit instanța investită cu soluționarea acestei cereri de recuzare a apreciat că ar fi trebuit indicați nominal judecătorii recuzați, pe considerentul că "numele acestora nu ar fi secrete și că partea ar fi avut posibilitatea de a cunoaște persoanele care au soluționat cererile pentru care se invocă incompatibilitatea".

Întrucât procedura de soluționare a cererii de recuzare nu era o procedură publică, ci de cameră de consiliu, fără citarea părților, recurentul nu avea de unde să cunoască care era componența completului învestit cu soluționarea acestei cereri, cunoscut fiind că nu este adusă la cunoștința publicului componența completelor nici pe portalul instanței și nici nu se furnizează astfel de informații la registratura instanței, regulamentul de ordine interioară al instanțelor neprevăzând obligativitatea unei comunicări a componenței completului.

În ceea ce privește identificarea judecătorilor prin raportare la încheierile pronunțate anterior, aceasta nu era posibilă datorită faptului că aceste încheieri nu au fost comunicate părții, pe de o parte, iar, pe de altă parte, formularea cererii de recuzare în discuție a fost formulată după dezbateri, în condițiile în care motivele recuzării au apărut în timpul dezbaterilor, când cauza a rămas în pronunțare, iar partea nu mai avea acces la dosarul cauzei, întrucât se afla la completul învestit cu soluționarea cauzei și apoi a cererii de recuzare.

Dispozițiile art. 47 alin. (2) din C. proc. civ. impun doar ca cererea de recuzare să se formuleze "pentru fiecare judecător în parte" și nu că ar trebui nominalizat.

Judecătorii incompatibili, la care se referea cererea de recuzare, erau J. și K.

Nesoluționarea pe fond a acestei cereri a fost de natură să prejudicieze grav recurentul, în sensul că au ajuns să soluționeze recuzarea formulată de institut chiar judecătorii care anterior se pronunțaseră asupra cererilor de abținere ale judecărilor E. și F., cereri ce constituiau în sine recunoașteri ale magistraților înșiși cu privire la afectarea imparțialității lor.

Totodată, se arată că inadmisibilitatea, la care se referă dispozițiile art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., nu putea fi pronunțată de către un alt complet (cum s-a întâmplat în cauză), ci chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, fiind deci incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

În recursul declarat împotriva încheierii din 18 septembrie 2017, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea cu privire la doamna judecător E., au fost invocate motive de recurs prevăzute la art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 teza 1 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază prin raportare la respingerea motivului de recuzare întemeiat pe dispozițiile art. 42 pct. 13 din C. proc. civ. (atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa) cu trimitere la aplicare cu prioritate a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în raport de art. 20 din Constituție.

Din analiza considerentelor încheierii atacate se constată că nu au fost analizate decât motivele de recuzare întemeiate pe dispozițiile art. 42 pct. 1 din C. proc. civ. (antepronunțarea).

Din perspectiva art. 42 pct. 13 din C. proc. civ. care se referă la existența unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea a invocat modul de derulare al ședinței din 22 iunie 2017 și aspectele puse în discuție de președintele de complet - E. - în timpul dezbaterilor de fond, aspecte care excedau motivelor de apel și care arătau un subiectivism evident al acesteia în a formula apărări pe care nici A. nu le formulase și în raport de care nu s-au putut formula, în termenul legal, apărări în scris, anterior închiderii dezbaterilor.

Motivarea ulterioară a hotărârii - opinia majoritară - din care a făcut parte și d-na E. a confirmat această apreciere de la momentul formulării cererii de recuzare, fiind întemeiată pe argumente de ordin formal ce nu fuseseră invocate nici în apel și unele nici prin cererea introductivă, doamna judecător E. transformându-se practic în avocatul lui A. Acesta, la fiecare termen de judecată, a dat dovadă de o toleranță și bunăvoință excesivă față de toate cererile apelantului, deși unele erau evident efectuate cu o repetată exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a respins nelegal următoarele motive de recuzare prin care recurentul a susținut că s-a manifestat lipsa de imparțialitate a d-nei judecător:

La primul termen (20.09.2016), deși apelantul nu a solicitat inițial termen pentru lipsa de apărare, i s-a sugerat de către președinta de complet că ar fi bine să i se acorde un termen în acest sens și i s-a acordat.

La al doilea termen (10.11.2016) s-a încuviințat a doua cerere de amânare formulată de avocatul apelantului până la 12 ianuarie 2017, pentru a lua cunoștință reciproc de notele de probatorii, notele de ședință și înscrisurile depuse la dosar, punându-i-se în vedere apărătorului apelantului-reclamant să cenzureze notele de probatorii, să indice în mod expres teza probatorie solicitată în cadrul judecării apelului și să le depună la dosar cu exemplare în plus pentru comunicare, deși aceste note de probatorii erau tardive.

La al treilea termen, 12.01.2017, față de nota de probatorii și înscrisuri depuse de apelantul reclamant chiar în ziua procesului i s-a pus în vedere apelantului-reclamant că această notă de probatoriu este "ultima ce urmează a fi avută în vedere de către instanță", raportat la dispozițiile legale ce reglementează calea de atac a apelului și termenul în care se depun probele, cu indicarea tezei probatorii, respectiv odată cu motivele de apel. Totodată, i s-a pus în vedere apelantului-reclamant, încă o dată, că are posibilitatea legală ca până la termenul de judecată ce va fi acordat să-și angajeze apărător, dându-i se astfel pentru a treia oară o amânare în acest scop. I s-a adus la cunoștință apelantului-reclamant că are această posibilitate de a depune la dosar înscrisuri cu relevanță juridică directă în speța dedusă judecății.

La al patrulea termen de judecată, 9.02.2017, deși s-a pronunțat asupra probelor solicitate de apelantul-reclamant până la acel moment, în sensul respingerii acestora, a mai acordat un termen pentru administrarea de probatorii, punând în vedere intimatului-pârât ca, în măsura în care mai există înscrisuri care au relevanță juridică directă pe speța dedusă judecății, cu privire la cele două decizii, să le depună la dosar și a adus la cunoștință apelantului-reclamant că are această posibilitate de a depune la dosar înscrisuri cu relevanță juridică directă în speța dedusă judecății.

La al cincilea termen de judecată, din 9.03.2017, instanța a admis implicit cererile de probatorii cu înscrisuri depuse tardiv de apelantul-reclamant, deși nu erau certificate, depuse cu duplicat, făcându-i adresă în acest sens și prorogând discutarea excepției asupra tardivității depunerii acestor note suplimentare de probatorii, invocat de intimat raportat la dispozițiile legale în materie.

La al șaselea termen, din 20.04.2017, d-na judecător a acordat termen un nou termen în cauză, în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de apelant împotriva completului de judecată învestit cu soluționarea apelului, deși am învederat că cererea de recuzare putea fi respinsă de însuși completul de judecată în baza disp. art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., motivat de faptul că apelantul a formulat-o cu încălcarea art. 47 alin. (2) și alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. Această reticență a instanței de a respinge o astfel de cerere de recuzare formulată abuziv denotă o tolerantă nejustificată din partea magistratului cu privire la o cerere vădit abuzivă. Cererea a fost anulată, ca nesemnată la 4.05.2017.

Se observă în încheierea atacată cu recurs lipsa oricărui argument de respingere a motivului de recuzare întemeiat pe influenta negativă exercitată de cererile repetate de recuzare formulate în cauză de către apelant, care a amplificat, până la termenul de dezbateri din 28.06.2017, atitudinea favorizantă pentru apelant din partea doamnei judecător E.

Cele 5 cereri de recuzare respinse au fost dublate permanent, corelativ de 5 cereri de abținere ale doamnei judecător E. și ale celuilalt membru al completului, dl. judecător F., și reprezintă cea mai evidentă dovadă a faptului că, prin comportamentul abuziv al apelantului A., s-au produs efecte asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor cauzei și, în special, a d-nei E.

Prin chiar formularea cererilor de abținere de către doamna judecător E. se recunoaște lipsa sa de imparțialitate, precum și faptul că judecata sa va fi tributară modului de analiză al problemelor deduse judecății indus de apelant, care a presat astfel, peste lege, o soluție favorabilă acestuia, astfel cum rezultă din hotărârea pronunțată.

Încheierea de respingere a recuzării nu a ținut seama de cererea formulată de judecătorul care s-a abținut și care cunoaște cel mai bine forul său interior, care corespunde noțiunii de "imparțialitate subiectivă" și poate aprecia dacă imparțialitatea sa este afectată. La 22.06.2017, după ce apelantul reclamant A. a formulat a V-a cerere de recuzare a completului, doamna judecător E. a formulat cerere de abținere motivată astfel:

"având în vedere că s-au formulat nenumărate cereri de recuzare la adresa mea și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, prin prisma imparțialității garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 42 alin. (13) C. proc. civ." . Astfel, chiar doamna judecător, prin cererea de abținere, afirmă în mod evident faptul că nenumăratele cereri de recuzare, presărate cu amenințări din partea apelantului-reclamant și respingerea succesivă a acestora, au fost de natură să-i afecteze imparțialitatea.

Cererile de recuzare nu au fost semnate procedural și nici nu au fost timbrate, aspect care ar fi trebuit să conducă la anularea lor cu prioritate pe acest considerent și, totuși, nu au fost respinse chiar de completul recuzat, deși aveau un conținut identic, putând fi aplicate dispozițiile art. 47 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. Abuzul de drept al acestei părți a fost tratat cu toleranță nejustificată.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea și interpretarea greșită a normei de drept, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție care consacră că "justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", art. 10 din Codul deontologic al magistraților care prevede că magistrații trebuie să fie imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, fiind obligați să decidă în mod obiectiv, fără subiectivism și părtinire, liberi de orice relații și influențe și să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparțialitatea și independența lor, or, o judecată ca cea reclamată prin cererea de recuzare nu a fost nici imparțială, nici egală.

Nu au fost luate în considerare dispoziții art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind obligația instanței de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora și nici prevederile art. 71 din Legea nr. 161/2003, care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, referitoare la imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

În mod nelegal s-a apreciat că nu ar fi întrunite condițiile motivului de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența relevantă, aplicabil prin norma de trimitere: art. 20 din Constituție, de vreme ce președintele completului a pus în discuție în timpul dezbaterilor pe fond din 28.06.2017 unele aspecte de fapt ale cauzei care nu fuseseră invocate de apelant în motivele de apel și care denotau că și-a creat o idee preconcepută asupra cauzei cum ar fi: pretinsa sancționarea de două ori pentru aceeași faptă prin cele două decizii de sancționare în litigiu (Decizia nr. 43/2014 și Decizia nr. 52/2014); a unor pretinse "condiții de formă" ale deciziilor, președintele completului manifestându-se ca un veritabil apărător al apelantului-reclamant.

Modul în care a fost motivată ulterior decizia a confirmat că, în realitate, soluția era deja stabilită pe aspecte care nu aveau legătură nici cu motivele de apel și nici cu legea sau probele, ci doar cu interesele apelantului, favorizate de judecător într-o manieră explicită.

Suspiciunea de lipsă de imparțialitate asupra acestui mod de desfășurare a dezbaterilor a fost întărită și de faptul că instanța a refuzat să se pronunțe înainte de dezbateri asupra tardivității invocării unor motive de apel, prin notele de ședință depuse repetat de intimat, iar președintele completului a direcționat și centrat dezbaterile "din oficiu", tocmai pe aspecte care excedau motivelor de apel și motivării acțiunii introductive, ceea ce pune sub semnul întrebării lipsa de imparțialitate a doamnei judecător E.

Recurentul arată că instanța de fond învestită cu soluționarea recuzării nu a avut în vedere aplicarea cu prioritate a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, date în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră și garantează dreptul la un proces echitabil.

Astfel, în hotărârea dată în cauza Micallef împotriva Maltei s-a constatat că s-a încălcat art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului când judecătorul a dat dovadă de prejudecăți personale sau părtinire într-o cauză. Or, în prezenta cauză, preexistența unor convingeri personale din partea completului rezultă chiar din cererile de abținere formulate în cauză.

Jurisdicția europeană a concluzionat că dreptul statului de a reglementa propriile legi, în virtutea marjei de apreciere de care dispune și a principiului suveranității, trebuie subordonat garanțiilor speciale inerente dreptului la un proces echitabil, în absența cărora Convenția ar deveni un instrument "teoretic și iluzoriu", iar aplicarea cu prioritate a dispozițiilor Convenției se impunea prin raportare la art. 20 din Constituție, însă instanța de apel a pronunțat o hotărâre practic nemotivată pe acest considerent, încălcând și sub acest aspect art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin rezoluția din 26 martie 2018, Completul de filtru nr. 2 a dispus comunicarea cererii de recurs către intimați, cu mențiunea că au obligația de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare.

La data de 7 mai 2018, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca tardiv formulat, neîntemeiat, nefondat și inadmisibil.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2018, au fost respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului invocate prin întâmpinare de către intimatul-pârât A., a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea și s-a acordat termen la data de 20 noiembrie 2018 pentru judecarea recursului în ședință publică.

Analizând recursul formulat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de ședință din data de 12 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea, la data de 28.06.2017, s-a solicitat recuzarea membrilor completului imediat următor completului recuzat anterior, respectiv a completului nr. 12A.

Potrivit art. 47 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recuzare se face "pentru fiecare judecător în parte", astfel că textul este neechivoc sub aspectul menționării numelui fiecărui judecător recuzat, pentru identificarea acestuia.

De altfel, întreg art. 47 din C. proc. civ. cuprinde cerințe în raport de care recuzarea nu poate fi generică sau efectuată prin indicarea unor criterii de determinare ulterioară a judecătorilor recuzați. Astfel, numai în considerarea persoanei judecătorului recuzat se poate determina motivul de incompatibilitate și se pot administra probe, pot fi stabilite interdicțiile privind reiterarea acelorași motive de recuzare.

Prejudiciul invocat de recurent, care ar rezulta din soluționarea cererii de recuzare de către aceeași judecători care ar fi respins anterior cererea de abținere a aceluiași judecător, nu este unul real, întrucât o astfel de interdicție nu este prevăzută în lege.

Dimpotrivă, potrivit art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, cererea de recuzare sau abținere formulată de toți membrii unui complet de judecată se soluționează de către completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie.

Astfel fiind, completul format din judecătorii G. și H. a respins în mod corect cererea de recuzare a judecătorilor membri ai completului imediat următor completului 12 A, ca inadmisibilă, în temeiul art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., pentru neindicarea judecătorilor recuzați.

Rațiunea instituirii acestei norme procedurale rezidă din faptul că abținerea și recuzarea sunt reglementate pentru a asigura imparțialitatea judecătorului în legătură cu soluționarea pricinii pe fond pentru motive care țin de cauze afective, de protejare a unui interes personal, direct sau indirect, moral sau material, al judecătorului în legătură cu soluționarea pricinii, de cauze privind ura sau vrăjmășia care ar putea să existe între judecător și părți, de orgoliul propriu care l-ar putea influența pe judecător în soluționarea litigiului, din cauza faptului că și-a exprimat părerea asupra pricinii înainte de pronunțarea hotărârii.

Or, niciuna dintre aceste rațiuni nu se poate invoca cu privire la incidentele procedurale, așa cum sunt abținerea și recuzare, care nu țin de soluționarea pricinii pe fond, ci se referă la aspecte de incompatibilitate.

A susține că soluția dată asupra unei cereri de abținere îl face incompatibil pe judecător să se pronunțe asupra cererii corelative de recuzare formulată de părți (sau invers) întrucât ar fi la rândul său incompatibil, deoarece și-a exprimat părerea și nu ar putea da altă soluție decât pe cea pe care a dat-o cererii de abținere constituie un raționament care se îndepărtează de la rațiunile pentru care a fost reglementată instituția incompatibilității și contravine dispozițiilor art. 46 din C. proc. civ. care prevede că "pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare", sancțiunea fiind cea menționată în art. 47 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare care nu îi privește pe judecătorii menționați la art. 46.

Ca atare, devin lipsite de relevanță împrejurarea că nu au putut fi identificați din cuprinsul dosarului judecătorii care au soluționat cererile de abținere formulate de membrii completului nr. 12 A și pe cele de recuzare a aceluiași complet, cât și apărarea că cererea de recuzare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților.

Recurentul invocă și încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ. deoarece soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de recuzare ar fi putut fi pronunțată de chiar completul recuzat, având nr. 12 A, potrivit art. 47 alin. (4) teza finală din C. proc. civ.

Critica este nefondată pentru că art. 47 alin. (4) teza finală din C. proc. civ. precizează expres că o astfel de soluție poate fi dată "cu participarea judecătorului recuzat", ceea ce implică ipoteza că nu toți membrii completului sunt recuzați, situație care nu se regăsește în prezenta cauză. Fiind recuzat întregul complet nr. 12 A, devin incidente prevederile art. 110 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor de judecată.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte consideră că motivele de recurs invocate nu sunt incidente, astfel încât recursul formulat împotriva încheierii din data de 12 septembrie 2017 este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

Analizând recursul formulat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor E. și F., Înalta Curte constată următoarele:

În susținerea cererii de recurs, recurentul a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., referitoare la nemotivare și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește nemotivarea încheierii, din perspectiva art. 42 alin. (13) din C. proc. civ., care se referă la existența altor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, Înalta Curte constată că instanța de apel, chiar dacă nu a indicat expres temeiul de drept, a analizat acest aspect în ultimul paragraf din încheierea atacată, atunci când s-a referit la "pretinsa părtinire a unor părți".

Recurentul critică încheierea atacată și pentru că nu ar fi antamat argumentul referitor la influența negativă pe care repetatele cereri de recuzare formulate de apelant ar fi avut-o asupra judecătorului, care ar fi indus o atitudine favorizantă pentru apelant din partea judecătorului E., a cărei obiectivitate a fost afectată, astfel cum ar rezulta din cererile de abținere repetate pe care aceasta le-a formulat.

Înalta Curte constată că această chestiune reprezintă doar un argument adus în susținerea motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (13) din C. proc. civ., astfel că neanalizarea acestuia nu poate constitui o nemotivare a hotărârii, în accepțiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Relevanța acestui argument, din perspectiva incidenței art. 42 alin. (13) din C. proc. civ., constituie o împrejurare care va fi dezvoltată în prezentul recurs.

În soluționarea cererii de recuzare, instanța de apel a pornit de la premisa că aspectele invocate de petent nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate menționate limitativ în art. 42 alin. (1) și alin. (13) din C. proc. civ., motivat de faptul că acestea se referă la măsuri procesuale sau la chestiuni de fapt și de drept care conduc la dezlegarea pricinii, iar obiectivitatea judecătorului nu poate fi pusă la îndoială pentru că dorește clarificarea speței în vederea adoptării unei soluții corecte sau pentru că a luat măsuri de natură să asigure desfășurarea normală a procesului.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a considerat că argumentele invocate în susținerea cererilor de recuzare nu constituie veritabile motive de incompatibilitate ci, mai degrabă, critici de nelegalitate care nu pot fi cenzurate pe calea recuzării.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanței de apel este corectă întrucât cererea de recuzare se referă la modul de conducere al procesului, se bazează pe prezumții de imparțialitate a membrilor completului derivând din formularea unor cereri de abținere, ceea ce excedează prevederilor art. 41 și 42 din C. proc. civ. în care sunt menționate limitativ cazurile de incompatibilitate în raport de care se poate pune în discuție imparțialitatea judecătorilor. Interpretarea cazurilor de incompatibilitate nu se poate realiza extensiv, în scopul cenzurării modulului de aplicare a legii pe altă cale decât cea a controlului judiciar.

Cu privire la sintagma din cuprinsul art. 42 alin. (13) din C. proc. civ.:

"există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa", doctrina și jurisprudența sunt unanime în sensul că aceasta se referă la relații de prietenie notorii (precum cea dintre judecător și parte sau reprezentanții săi; la faptul că partea, soțul său sau afinii acestora sunt nași ai judecătorului, ai soțului judecătorului ori ai rudelor sau afinilor lor), nicidecum la modul în care președintele completului conduce ședința de judecată.

A extinde noțiunea de incompatibilitate dincolo de limitele impuse de prevederile legale, înseamnă a analiza o conduită din altă perspectivă decât cea predictibilă și a permite cenzurarea măsurilor procesuale dispuse în aplicarea legii de către un alt complet din cadrul aceleiași instanțe, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, această finalitate nu se poate atinge nici prin verificarea în calea de atac a soluției de respingere a cererii de recuzare, de vreme ce instanța de control judiciar este limitată la a analiza modul de interpretare și aplicare a motivelor de incompatibilitate, în limitele legii.

Se susține că afectarea imparțialității judecătorului este dovedită prin cererile de abținere formulate de acesta, care ar constitui, prin ele însele, o dovadă a recunoașterii de către judecător a lipsei sale de imparțialitate.

Un astfel de raționament nu este fondat deoarece conduce la concluzia că orice cerere de abținere ar trebui admisă, fiind o recunoaștere asupra lipsei de imparțialitate, ceea ce contravine art. 51 alin. (4) din C. proc. civ., care nu exclude posibilitatea respingerii cererii de abținere.

Recurentul reiterează în recurs aceleași aspecte invocate și în cererea de recuzare care, în opinia sa, ar face dovada lipsei de imparțialitate a judecătorului E., prin raportare la măsurile procesuale luate de aceasta la termenele din 20.09.2016, 10.11.2016, 12.01.2017, 9.02.2017, 9.03.2017 și 20.04.2017, precum și faptul că în mod greșit cererile de recuzare nu au fost anulate ca netimbrate de chiar completul recuzat.

Astfel cum s-a motivat anterior, aceste argumente, referindu-se la încălcarea normelor de procedură civilă, nu pot fi analizate în recurs întrucât excedează cazurilor de incompatibilitate, limitativ menționate în art. 41 și 42 din C. proc. civ., care pot fi cenzurate în prezenta cale de atac.

Recurentul își motivează cererea de recurs și prin raportare la soluția pronunțată pe fondul cauzei, în opinie majoritară, care, în opinia sa, confirmă subiectivismul judecătorilor care s-au transformat în avocați ai reclamantului A.

Acest argument suplimentar nu privește încheierea care face obiect al recursului, excedează verificărilor referitoare la incompatibilitate și nu dovedește subiectivismul celor doi judecători din apel în contextul în care unul dintre aceștia, judecătorul F., a formulat opinie separată, iar considerentele expuse în opinia majoritară de celălalt judecător recuzat, E., au fost susținute de judecătorul desemnat să participe în complet de divergență, iar asupra acestuia nu s-au ridicat suspiciuni de imparțialitate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., recurentul a reiterat temeiurile de drept încălcate la care a făcut referire și în cererea de recuzare, respectiv a art. 124 alin. (2) din Constituția României, art. 10 din Codul deontologic al magistraților, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, fără a fi aduse în concret critici de nelegalitate, prin raportare la situația de fapt. Incidența acestor temeiuri a fost enunțată de principiu, din perspectiva faptului că o judecată, precum cea reclamată prin cererea de recuzare, nu ar fi fost nici imparțială, nici egală.

Recurentul a justificat încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pe de o parte prin punerea în discuție de către președinta completului, la momentul dezbaterii pe fond a cauzei, a unor aspecte cu care instanța nu a fost învestită, iar, pe de altă parte, prin refuzul de a se pronunța asupra excepției tardivității invocării unor motive de apel, motivarea hotărârii pronunțate în cauză constituind încă o dovadă că soluția era deja stabilită.

Analizând această critică, pe care recurentul a invocat-o și în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată întrucât nu se poate reține existența unei antepronunțări, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Din atitudinea procesuală descrisă de recurent nu rezultă că judecătorul și-a exprimat, anterior pronunțării, părerea cu privire la cauza pe care a fost desemnat să o judece întrucât, astfel cum chiar în cuprinsul art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. se menționează, punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil.

Or, chestiunile puse în discuție de judecătorii recuzați vizau aspecte de fapt și de drept pe care instanța a considerat oportun să le pună în discuție din oficiu întrucât au fost analizate în hotărârea care a dezlegat fondul litigiului, astfel cum chiar recurentul arată, și se impunea respectarea principiului contradictorialității. Ca atare, rămâne fără relevanță împrejurarea că aspectele menționate nu au fost invocate în termenul de motivare a apelului.

Nefăcându-se dovada părtinirii sau a existenței unor prejudecăți pe care judecătorii recuzați le-ar fi avut în cauză, nu era necesară o analiză a noțiunilor de incompatibilitate și imparțialitate din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din Constituției României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte iar, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Or, recurentul nu invocă existența unei neconcordanțe între dispozițiile legii procesual civile române în materia incompatibilității și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deși critică nemotivarea încheierii atacate din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constatând că instituția incompatibilității, astfel cum este reglementată în art. 41 și 42 din C. proc. civ., cuprinde suficiente garanții pentru asigurarea imparțialității obiective și subiective a judecătorilor, iar motivele de recuzare invocate priveau aspecte care excedează noțiunii de incompatibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se impunea analiza art. 41 și 42 din C. proc. civ. în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o atare lipsă nefiind de natură să atragă incidența motivului de recurs invocat.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de ședință din data de 12 septembrie 2017 și a încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și B. Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii de ședință din data de 12 septembrie 2017 și a încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN