ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1792/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6578 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 290/CA/2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, a declinat competența de soluționare a acțiunii, formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor C. în numele membrilor de sindicat B. și A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Hunedoara și Tribunalul București, a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor C., în numele membrilor de sindicat B. și A., a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate existența dreptului prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII din Legea cadru nr. 284/2010 și să oblige pârâtul la plata contravalorii, reactualizate la data plății efective, a ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu, prin pensionare pentru limita de vârstă, să oblige pârâtul la plata dobânzii legale, de la data pensionării până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2015.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "C.", în numele membrilor de sindicat, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1)Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

De asemenea, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul Muncii: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul’’.

Astfel fiind, întrucât în cauză Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "C." este reclamant și, deci, are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său ales, situat în Municipiul București, aflat în circumscripția Tribunalului București.

În raport de natura litigiului de contencios administrativ, în raport de opțiunea reclamantului manifestată în sensul sesizării instanței din București, respectiv de la sediul său ales, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția de contencios administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor C., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A. și B. și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2018.