ÎCCJ, Decizia nr. 225/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 225/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 614 din 21 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865, împotriva Sentinței civile nr. 34/S din 27 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2005.
Împotriva deciziei menționate a declarat recursul revizuentul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.
Înainte de a proceda la expunerea și analiza lucrărilor cauzei și a criticilor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză, având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituție, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Procesul ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019 a fost început prin cererea introductivă din 27 februarie 2006 și se judecă potrivit C. proc. civ. din 1865, așa cum dispune art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, conform căruia "Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată", respectiv art. 24 din Legea nr. 134/2010, care prevede că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
Potrivit art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.".
În cauza de față, calea de atac a recursului a fost exercitată împotriva unei decizii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost soluționată o cerere de revizuire pentru hotărâri potrivnice, întemeiată pe art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865.
Or, art. 328 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865 prevede expres că "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă".
Potrivit dispozițiilor citate, rezultă că hotărârea atacată este o hotărâre irevocabilă, care nu este supusă recursului în condițiile art. 299 din C. proc. civ. din 1865.
Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 614 din 21 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2018.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2019.
Procesat de GGC - LM