ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 522 A din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului A. împotriva sentinței civilă nr. 2412 din 07.12.2017 a Tribunalului Harghita.

Împotriva acestei decizii, pârâtul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs formulată pârâtul A. a fost motivată și întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâtul a susținut că în mod nelegal a fost anulată decizia emisă în favoarea sa de reclamant, cu atât mai mult cu cât a invocat excepția prescripției acțiunii reclamantului, în raport de termenul general de 3 ani.

A arătat că instanța a greșit că a avut în vedere că nu ar fi fost posesor de bună credință, câtă vreme pârâtul a fost convins că este singurul moștenitor al proprietarului imobilului, chestiune tranșată, în opinia sa, prin emiterea dispoziției de restituire a imobilului în favoarea sa.

În plus, arată pârâtul, Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc a avut cunoștință de Decizia nr. 215R din 1 martie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-a stabilit irevocabil că pârâtul nu are calitatea de moștenitor al fostului proprietar B.

Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 21 ianuarie 2019.

Raportul asupra admisibilității a recursului a fost comunicat părților la data de 11 aprilie 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Recurentul pârât a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă acțiunea prin care reclamantul Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. x/2003 emisă de Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul înscris în CF nr. x, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 647.017 RON, reprezentând contravaloarea celor două apartamente restituite în baza dispoziției a cărei anulare se cere și înstrăinate de pârât cumpărătorului de bună-credință C.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale mai sus redate, rezultă că Decizia nr. 522 A din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunțată în soluționarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 522 A din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - NN