ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2017

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva deciziei civile nr. 653 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea formulată la data de 24 aprilie 2017, A. prin mandatar B. a formulat contestație în anulare a deciziei nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În argumentarea cererii, contestatorul susține, în esență, că instanța de recurs a considerat în mod eronat faptul că cererea sa are mai multe capete de cerere, fără să realizeze că de fapt cererea de chemare în judecată avea ca obiect suma de 1.306.544 ron.

În opinia contestatorului, instanța face o eroare gravă când redă în dispozitivul deciziei atacate dispozițiile art. 483 C. proc. civ., aceasta arătând că plafonul prevăzut de lege este de 1.000.000 RON inclusiv, în condițiile în care, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului...și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv".

De altfel, aceeași instanță când a judecat cererea de ajutor public judiciar a reținut că cererea de chemare în judecată a petentului A. a avut valoarea de 1.306.544 RON, iar în judecarea recursului aceeași instanță a considerat în mod eronat faptul că cererea sa a avut ca principal capăt de cerere doar suma de 283.272 RON, celelalte sume reprezentând accesorii ale acestei sume.

Sintagma folosită de alin. (2) pct. 2 al art. 503 C. proc. civ., susține contestatorul, vizează acele greșeli care sunt săvârșite de către judecători în legătură cu dezlegările date recursului, astfel cum este cazul în speță, respectiv s-a reținut în mod greșit de către instanță că acesta are un capăt principal de cerere reprezentând doar suma de 283.272 RON, celelalte sume fiind accesorii, iar cea de-a doua eroare a fost cea în care instanța de recurs a invocat că plafonul prevăzut de lege ar fi de 1.000.000 RON pentru a ataca o hotărâre cu recurs și că obiectul acțiunii nu s-ar fi încadrat în acest plafon.

Intimata-pârâtă C. S.A. PRIN SUCURSALA C. CRAIOVA nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării declarării contestației în anulare invocată de intimata C. S.A. PRIN SUCURSALA C. CRAIOVA, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 506, cu referire la art. 181 din același act normativ, Înalta Curte constată că excepția nu este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

În speță, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea recursului, ca inadmisibil, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile legale vizând legalitatea căilor de atac.

Instanța de recurs a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerințelor legale de promovare și de susținere a căii de atac a recursului, față de prevederile art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, cu refeire la prevederile art. 98 C. proc. civ. potrivit cărora competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Așa fiind, câtă vreme instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestații în anulare raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 nu-și găsește justificarea legală.

Este de reținut că excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară oricăror motive de casare, întrucât pentru a da eficienta principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că textul legal invocat vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziții legale, astfel cum pretinde contestatorul.

În consecință, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. prin mandatar B. împotriva deciziei nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității declarării contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. prin mandatar B. împotriva deciziei nr. 1056 din 2 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2017.