ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1068/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2733/17.11.2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea prin care reclamanta S.C. A. BUCUREȘTI Filiala Costinești S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 96.030,82 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a depozitării deșeurilor generate de pârâtă la Depozitul Ecologic Port Constanța, inclusiv profitul nerealizat, a sumei de 156.546,28 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat din activitatea de colectare deșeuri și a sumei de 269.576,39 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând calculul veniturilor nerealizate din diferența de preț pentru serviciile de colectare și transport deșeuri, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., în calitate de achizitor și S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator, s-a încheiat la data de 06.09.2004 contractul de prestări servicii nr. x/2004, având ca obiect "salubrizarea căilor publice rutiere și pietonale din porturile Constanța, Midia, Mangalia și Tomis și exploatarea noului depozit ecologic de deșeuri din Portul Constanța" ulterior, la data de 06.07.2009, în temeiul convenției dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. A. BUCUREȘTI Filiala Costinești S.R.L. și a acordului nr. 15212, emis de pârâtă, S.C. A. S.R.L. a cesionat toate drepturile către reclamantă; inițial, contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.02.2005, fiind ulterior prelungit cu 3 ani, prin actul adițional nr. x/26.11.2009.

De asemenea, a reținut că prin actul adițional nr. x la contract, părțile au stabilit că pentru perioada 01.08.2007 și până la punerea în funcțiune a rampei ecologice din portul Constanța, deșeurile provenite din activitatea de salubrizare și cele menajere vor fi depozitate la rampa ecologică a reclamantei din localitatea Costinești; potrivit art. 2.3.2 din actul adițional, la punerea în funcțiune a rampei ecologice din Portul Constanța, S.C. A. S.R.L. urma să depoziteze cantitatea de 43.216 m.c. deșeuri, aferente altor agenți economici din port, fără plata vreunui tarif, deoarece această cantitate de deșeuri a provenit de la pârâtă și a fost depozitată în perioada 06.09.2004 - 31.07.2007 la rampa din localitatea Costinești, fără ca achizitorul să plătească furnizorului vreun tarif.

Prima instanță a evocat dispozițiile art. 969 C. civ. și a notat că reclamanta a susținut că în baza contractului încheiat cu pârâta și a prevederilor caietului de sarcini, deține exclusivitatea ca unic operator de salubrizare în zona portuară, prejudiciul său fiind cauzat de faptul că în aceeași zonă portuară își desfășoară activitatea și alți operatori, care au obținut licența de operare de la pârâtă.

În continuare, luând act că potrivit art. 11.10. din convenția părților "prestatorul are obligația de a încheia contracte pentru evacuarea deșeurilor menajere, industriale și stradale cu toți agenții economici care își desfășoară activitatea pe platforma portuară și care au obligația de a-și asigura aceste servicii", iar conform art. 12.2 achizitorul are obligația de a comunica tuturor agenților economici din port, obligativitatea contractării serviciului de salubrizare și transport deșeuri către groapa ecologică cu S.C. A. S.R.L., a reținut că examinarea contractului relevă că pârâta și-a asumat doar obligația de a comunica tuturor agenților economici din port obligativitatea contractării serviciului de salubrizare și transport deșeuri către groapa ecologică cu S.C. A. S.R.L., iar nu asigurarea exclusivității desfășurării activității.

În ce privește îndeplinirea obligației asumate de pârâtă, tribunalul a reținut că prin adresa nr. x/06.01.2005, aceasta a adus la cunoștință societăților care își desfășurau activitatea în zona portuară că începând cu data de 01.02.2005 singura societate care poate încheia contracte de salubritate, colectare, transport și depozitare a deșeurilor menajere și industriale în incintele portuare este S.C. A. S.R.L., dar și că aceeași stare de fapt este arătată de pârâtă și în cadrul interogatoriului formulat de reclamantă, precizându-se că aceasta din urmă a fost selectată drept câștigătoare în urma licitației organizate, însă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., în calitate de achizitor, nu putea să acorde o exclusivitate în desfășurarea activității care să îi depășească competența legală.

Așa fiind, subliniind că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea ori în îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale, tribunalul a apreciat că pârâta a făcut dovada că și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate.

A mai reținut prima instanță că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a statuat că profitul nerealizat de către reclamantă din activitatea de colectare și transport de deșeuri, ca urmare a colectării acestora de alte firme autorizate în zona portuară în perioada august 2009 - decembrie 2010, nu a putut fi cuantificat, din lipsa datelor privind cantitățile colectate de alte firme autorizate în zona portuară.

În acest context, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pentru a se angaja răspunderea pârâtei și pentru a putea fi obligată aceasta la repararea prejudiciului pricinuit reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. BUCUREȘTI Filiala Costinești S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 482 din 03 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a evocat prevederile contractului nr. x/06.09.2004 și ale caietului de sarcini în baza căruia a fost încheiat și a reținut că din cuprinsul acestora nu rezultă că apelanta are exclusivitate cu privire la încheierea contractelor de salubritate cu toți operatorii din porturile arătate, ci doar că are exclusivitate în ceea ce privește salubrizarea căilor publice, rutiere și pietonale din porturile respective și asupra exploatării noului depozit de deșeuri din portul Constanța.

De asemenea, a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că intimata și-a respectat obligațiile contractuale, comunicând agenților economici din porturi că urmează să încheie contracte de salubritate cu apelanta și a permis folosirea depozitului ecologic din port și depozitarea gunoiului după ce acesta a fost dat în folosință.

Așa fiind, a apreciat că tribunalul a interpretat corect clauzele contractuale și a reținut în mod judicios că pârâta și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale.

În legătură cu susținerea apelantei conform căreia structura tarifului de depozitare a deșeurilor provenite de la agenții economici portuari trebuia să cuprindă și costurile cu gestionarea deșeurilor provenite de la pârâtă a reținut că din tarifele încasate de la agenții economici portuari pentru serviciile de colectare transport și depozitare deșeuri, apelanta urmează să plătească intimatei pentru depozitarea acestor deșeuri - 23,58 tone, conform art. 15.2 din contract.

Totodată, conform actelor adiționale la contract, pentru perioada cuprinsă între data de 01 august 2007 și punerea în funcțiune a depozitului ecologic al pârâtei, pentru serviciile de salubritate prestate în folosul pârâtei, beneficiarul achită un tarif suplimentar de depozitare de 15 RON/m.c. și tariful de transport până la Costinești, în cuantum de 3,5 RON/m.c. deșeuri, respectiv 332.000 RON cu T.V.A./an.

În acest context, a reținut că după punerea în funcțiune a depozitului ecologic al pârâtei, reclamanta a depozitat 43.216 m.c. deșeuri colectate de la agenții economii din port gratuit, deci fără plata sumei de 23,58 E/to.

În raport cu cele arătate mai sus, curtea de apel a reținut că, pentru serviciile de salubritate prestate în favoarea intimatei, i s-au plătit apelantei nu numai depozitarea la rampa Costinești, ci și transportul pentru cantitatea de 43.216 m.c. colectată de la operatorii portuari și i s-a permis depozitarea gratuită în propriul depozit, fără taxă.

În ceea ce privește licența de lucru acordată S.C. B. S.A. pentru colectarea deșeurilor, a constatat că aceasta nu contravine obligațiilor contractuale ale intimatei, întrucât această societate nu a beneficiat de depozitarea deșeurilor la depozitul ecologic al intimatei și, pe de altă parte, nu a efectuat lucrări de salubrizare care au făcut obiectul contractului încheiat între părțile litigante.

În legătură cu cantitatea estimată de deșeuri ce trebuia colectată, instanța de apel a notat că aceasta a fost stabilită estimativ în caietul de sarcini, iar veniturile apelantei nu au fost determinate prin contractul de salubrizare, acestea urmând a fi stabilite din încasarea serviciilor prestate operatorilor portuari și plata corespunzătoare contractului pentru depozitarea la rampă ecologică, precum și din prestarea serviciilor de salubrizare în favoarea intimatei contra cost.

În continuare, a apreciat că este neîntemeiată susținerea apelantei, în sensul că a fost prejudiciată cu 37966,4 euro prin nerealizarea veniturilor de depozitare a deșeurilor generate în perimetrul portuar de către toți agenții economici, reținând că prin contractul încheiat nu i s-a recunoscut exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu operatorii portuari, ci doar în ceea ce privește serviciile de salubrizare în interesul intimatei și dreptul de depozitare contra cost pentru deșeurile terților în depozitul acesteia.

Prin urmare, constatând că nu sunt întemeiate criticile apelantei, instanța de prim control judiciar a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei la plata sumelor de bani, astfel cum rezultă acestea din raportul de expertiză întocmit în cauză.

În motivare, a reiterat situația de fapt, subliniind că, deși depozitarea deșeurilor generate de pârâtă s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 15.2. din contract, fără perceperea unui tarif, peste 70% din deșeurile de la agenții economici din port au fost depozitate în afara perimetrului portuar, contrar dispozițiilor cap. 3 din caietul de sarcini, conform căruia "toate deșeurile din Portul Constanța vor fi dirijate exclusiv către acest depozit" prin urmare, costurile aferente depozitării deșeurilor generate de pârâtă, fără perceperea unui tarif, nu au putut fi recuperate, reprezentând prejudiciu pentru ea.

În continuare, a arătat că prin cererea de renunțare la judecată formulată în fața instanței de apel, la data de 03.10.2016, și-a micșorat pretențiile la suma de 37.966,4 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând prejudiciul rezultat din costurile aferente depozitării deșeurilor generate de pârâtă, fără perceperea unui tarif, nerecuperate din activitatea de depozitare la Depozitul Ecologic Port Constanța a deșeurilor generate de toți agenții portuari.

A susținut recurenta că în mod greșit i-au fost respinse aceste pretenții, instanța apreciind în mod eronat că nu i s-a recunoscut prin contract exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu operatorii portuari, ci doar în ceea ce privește serviciile de salubrizare în interesul pârâtei și dreptul de depozitare contra cost pentru deșeurile terților în depozitul pârâtei.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 6 din contractul nr. x/06.09.20014, încheiat de părți, caietul de sarcini face parte din documentele contractului.

Or, potrivit caietului de sarcini, prestatorul avea obligația de a folosi pentru depozitarea, nivelarea, neutralizarea deșeurilor numai depozitul ecologic de deșeuri al pârâtei, iar toate deșeurile din Portul Constanța urmau a fi dirijate exclusiv către acest depozit; s-a estimat depozitarea la noul depozit ecologic de deșeuri a unei cantități de 33.500 tone de deșeuri pe an.

Totodată, a susținut că, potrivit caietului de sarcini și contractului, deșeurile colectate de reclamantă, aparținând pârâtei, urmau a fi gestionate în interiorul depozitului acesteia, exploatat, conform contractului, fără plata vreunui tarif.

A subliniat recurenta că, din această formulare rezultă că toate costurile de gestionare a deșeurilor aparținând pârâtei ar fi urmat să fie acoperite din tariful de depozitare a deșeurilor perceput tuturor agenților economici din zona portuară, tarif care include cheltuielile de exploatare și monitorizare a depozitului ecologic și suma solicitată de pârâtă, respectiv 23,58 euro/tonă de deșeu.

În acest context, a susținut că, întrucât pârâta nu a respectat condițiile descrise în caietul de sarcini și în contract, în depozit nu a fost depozitată cantitatea de deșeuri estimată a fi generată în perimetrul portuar, ci doar deșeuri provenite de la pârâtă, care nu au adus niciun venit, nefiind astfel acoperite cheltuielile activităților de exploatare și monitorizare a depozitului ecologic; mai mult, deșeurilor provenite de la agenții economici portuari, care ar fi trebuit să acopere sus-menționatele cheltuieli, li s-a permis să părăsească incinta portuară.

În opinia recurentei,intimata a prejudiciat-o cu bună știință cu suma de 37.966,4 euro, așa cum rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză.

La data de 10 aprilie 2017, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, asupra căreia Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind prevăzute în mod limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din același Cod.

În speță, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În realitate, toate criticile recurentei relevă nemulțumirea sa față de modul de interpretare a unei clauze contractuale și a dispozițiilor caietului de sarcini, fundamentate pe o eventuală apreciere greșită a probelor administrate.

În opinia recurentei-reclamante, prevederile art. 15.2 din contract ar fi trebuit interpretate, într-o manieră coroborată cu prevederile caietului de sarcini, în sensul că i s-a recunoscut exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu toți operatorii portuari.

În acest context, trebuie precizat că, deși prin memoriul de recurs nu a fost indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astăzi, în ședință publică, combătând excepția nulității recursului, invocată de intimată pe calea întâmpinării, recurenta, prin apărător, a arătat că susținerile sale ar putea fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă că recursul analizat nu aduce în discuție nicio schimbare a naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al convenției deduse judecății, realizată ca urmare a unei interpretări greșite a acesteia, care să permită încadrarea motivării căii extraordinare de atac în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu permite o invocare doar a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, pentru că textul legal mai sus evocat sancționează nu interpretarea greșită, în sine, ci numai schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, realizată ca urmare a unei interpretări greșite a acestuia, concluzie care rezultă cu claritate din interpretarea gramaticală a art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În speță, conținutul convenției părților nu permite concluzia că înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al obligației asumate de intimata-pârâtă ar fi ca aceasta să asigure recurentei-reclamante exclusivitatea încheierii contractului de salubritate cu toți operatorii portuari.

În aceste condiții, calea de atac examinată nu pune în discuție schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al contractului dedus judecății, realizată ca urmare a unei eventuale greșite interpretări a acestuia.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, întrucât intimata-pârâtă nu a respectat condițiile descrise în caietul de sarcini și în contract, în depozit nu a fost depozitată cantitatea de deșeuri estimată a fi generată în perimetrul portuar, ci doar deșeuri provenite de la pârâtă, care nu au adus niciun venit, nefiind astfel acoperite cheltuielile activităților de exploatare și monitorizare a depozitului ecologic; mai mult, deșeurilor provenite de la agenții economici portuari, care ar fi trebuit să acopere sus-menționatele cheltuieli, li s-a permis să părăsească incinta portuară.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În realitate, criticile recurentei relevă nemulțumirea ei față de modul de administrare sau interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, însă ele nu răspund exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același Cod.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei și nelegalității deciziei atacate.

În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., să admită excepția nulității recursului și, în consecință, să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 482 din 03 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2017.