ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 979/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 979/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 821/F din 19

octombrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 344 C.

proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților în infracțiunea prevăzută

de art. 329 alin. (1) C. pen. (art. 329 alin. (1) și cu aplicarea art. 51 C.

pen.).

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de trafic de

minori reținute în sarcina ambilor inculpați, din infracțiunea prev. de art. 13

alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art.

13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul R.C. la

pedeapsa de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 13 alin.

(1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. a

fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe 10

ani.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea, de 13 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d),

e) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 24 mai

2011 la zi.

În baza art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

a fost condamnată inculpata R.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 13 alin.

(1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 15

ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d), e) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea

mai grea, de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d),

e) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatei, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 24 mai 2011

la zi.

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei

de 10.000 RON, daune morale către partea civilă B.A.M. și la plata a câte

100.000 euro daune morale, echivalent în RON la data plății, către fiecare

dintre părțile civile B.M.A. și E.E.R..

În baza art. 163

alin. (1) C. proc. pen., s-a luat măsura sechestrului asigurător pe toate

bunurile mobile și imobile ale inculpaților până la concurența daunelor morale

acordate însumate.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpați a câte

185.000 RON, iar, în baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost

obligați aceștia la câte 3.000 RON cheltuieli judiciare stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că partea vătămată

B.M.A. a părăsit unitatea de asistență și protecție socială în care se afla

instituționalizată - Centrul de plasament Săftica - în cursul lunii august

2009, sub influența unei persoane indicate cu numele de J., ajungând în

locuința unei rude a inculpaților, persoană cunoscută cu porecla de

"V.", partea vătămată cunoscând că aici va presta activități casnice

în schimbul unor sume de bani. La momentul respectiv, partea vătămată avea

vârsta de 14 ani, împliniți chiar în ziua în care a fost dusă în imobilul

deținut de persoana pe care o indică cu numele de V., mama acesteia executa o

pedeapsă în regim de detenție, iar singurele rude apropiate erau bunicii

materni, condiții în care situația părții vătămate era una de o sensibilitate

deosebită, fiind ușor influențabilă de persoanele mature din anturaj și neavând

discernământ în a face opțiunile privind viața personală. Partea vătămată a

fost vândută de numitul V., împreună cu alte două persoane (nepoți),

inculpaților R.E. și R.C., fiind obligată de aceștia să practice prostituția

împotriva voinței sale. Inculpatul R.C. a devenit violent și a lovit-o,

spunându-i că a cumpărat-o și va practica prostituția chiar dacă nu este de

acord. Primul act sexual împotriva voinței părții vătămate, care nu își

începuse viața sexuală, a fost comis de numitul N.D., un membru al familiei

inculpaților, căruia, necunoscând că este rudă cu aceștia, partea vătămată i-a

cerut ajutorul pentru a scăpa din imobil, aspect comunicat inculpatei R.E.,

care a lovit-o pe partea vătămată, spunându-i că este inutil să încerce să fugă

întrucât va fi anunțată de clienți dacă va avea această intenție. Partea

vătămată a fost obligată să practice prostituția timp de aproximativ 6 luni în

aceste condiții, neavând posibilitatea să părăsească imobilul inculpaților,

fiind supravegheată în permanență de inculpați, care aduceau clienți în imobil,

cu care partea vătămată întreținea relații sexuale pentru sume cuprinse între

60 și 150 RON, hainele și mâncarea fiindu-i procurate de cei doi inculpați.

Partea vătămată a cunoscut aici pe partea vătămată E.E.R. și alte două minore,

precum și alte persoane de sex feminin care practicau prostituția în aceleași

condiții, fiind bătute și supravegheate de cei doi inculpați și fiind

împiedicate să părăsească locuința. Partea vătămată a fugit din locuința

inculpaților în februarie 2010, fiind sechestrată de un alt proxenet, pe care

l-a indicat cu porecla "S." și care a obligat-o să practice

prostituția pentru 2 luni, după care aceasta a reușit să fugă, fiind prinsă de

același individ și revândută inculpaților R.E. și R.C. Partea vătămată a fost

obligată să practice prostituția la domiciliul inculpaților din mai 2010 până

în februarie 2011, când organele de poliție au descins în imobil, având

informații că aici sunt sechestrate mai multe persoane în vederea obligării la

practicarea prostituției.

A mai reținut

Tribunalul că partea vătămată E.E.R., instituționalizată în centrul de

plasament Sfântul Nicolae București, a părăsit acest centru în anul 2009, când

avea vârsta de 14 ani, începând să practice prostituția în imobilul

inculpaților R.E. și R.C., unde se aflau și alte persoane de sex feminin,

majore și minore, care practicau prostituția sub supravegherea strictă a

inculpaților și a altor persoane din familie, fiindu-le interzis să părăsească

imobilul, clienții fiind aduși de inculpați aici, iar banii fiind însușiți în

întregime de aceștia. Și în cazul acestei părți vătămate, sumele solicitate de

inculpați erau între 60 și 100 de RON pentru fiecare dintre "clienți".

Aici partea vătămată E.E.R. a cunoscut-o și pe partea vătămată B.M.A., despre

care precizează că a fost adusă în imobilul inculpaților la sfârșitul anului

2010 de alți proxeneți, pentru a practica prostituția. În momentul descinderii

organelor de poliție, în luna februarie 2011, această parte vătămată a fost

ascunsă de inculpați într-o cameră, aspect confirmat și de partea vătămată

B.M.A., motiv pentru care partea vătămată E.E.R. a rămas în imobilul

inculpaților și după acțiunea organelor de poliție. În luna martie 2011, la

indicația celor doi inculpați, partea vătămată urma să practice prostituția în

Germania, în folosul unui anumit "G.", pe traseu fiind supravegheată

de un anumit D., prieten al inculpaților. Pentru că partea vătămată era dată în

urmărire generală, fiind fugită din centrul de plasament, inculpații i-au

procurat un act de identitate falsificat, fiind obligată de inculpata R.E. să

învețe datele de identificare din respectivul act. Partea vătămată a fost

depistată la punctual de frontieră Nădlac, unde s-a constatat caracterul fals

al actului de identitate, din acest moment fiind plasată în centrul de

îngrijire din Arad și ulterior în centrul de plasament Pinocchio.

Cu privire la partea

vătămată B.A.M., Tribunalul a reținut că aceasta a început să practice

prostituția în imobilul și în folosul inculpaților în cursul anului 2011,

aprilie, perioadă în care partea vătămată folosea etnobotanice, la sugestia

unei alte persoane împreună cu care aceasta practica prostituția, D.A.O..

Partea vătămată a venit de bună voie la imobilul inculpaților, unde a fost

întâmpinată de numita D.A.O. și cei doi inculpați, și a stabilit o înțelegere

cu aceștia, în sensul că clienții vor fi aduși de inculpați în imobil, iar

sumele de bani obținute vor fi împărțite pe jumătate cu ea. Partea vătămată a

dorit, ulterior, să părăsească imobilul, întrucât inculpații luau toți banii

primiți de la clienți, tarifele fiind stabilite de inculpata R.E., însă nu a

putut părăsi imobilul fiind împiedicată de inculpați și de alte persoane din

familia acestora, care i-au comunicat explicit că nu poate părăsi casa întrucât

este supravegheată îndeaproape. De asemenea, partea vătămată a resimțit

permanent temerea că va fi agresată de inculpați dacă se va împotrivi. La

momentul descinderii organelor de poliție, în luna februarie 2011, partea

vătămată a declarat că este concubina lui A., nepotul inculpaților, întrucât

astfel fusese învățată de către inculpata R.E. la momentul venirii în imobilul

inculpaților.

Situația de fapt

expusă a fost reținută de instanță în baza declarațiilor părților vătămate date

în cursul urmăririi penale, în care sunt prezentate în mod detaliat și logic

faptele comise de inculpați, coroborate cu procesele-verbale de constatare

întocmite cu ocazia descinderii în imobilul inculpaților și cu ocazia

depistării părții vătămate E.E.R. la punctul de frontieră Nădlac.

Referitor la

declarațiile date de părțile vătămate în cursul cercetării judecătorești,

acestea au fost apreciate de Tribunal ca fiind nesincere și înlăturate, având

în vedere că, deși în privința părților vătămate minore, s-a luat măsura

ascultării prin mijloace tehnice speciale, conform art. 77 C. proc. pen.,

acestea au fost prezente în sala de judecată înainte de apelul cauzei, existând

posibilitatea unui contact direct cu inculpații, elemente care, coroborate cu

amănuntele date de cele două părți vătămate în finalul declarațiilor inițiale

cu privire la amenințările primite indirect și cu modul radical în care și-au

schimbat poziția procesuală la momentul audierii, în special sentimentele de

profundă afecțiune pe care cele două părți au susținut că le au față de

inculpați, au condus instanța de fond la concluzia că a existat o influență

reală din partea inculpaților asupra părților vătămate minore în cursul

cercetării judecătorești, influență de natură a le determina pe acestea să

relateze judecătorului aspecte nereale.

Tribunalul a reținut,

de asemenea, că probele administrate în cauză relevă dincolo de orice dubiu că

cei doi inculpați cunoșteau vârsta reală a părților vătămate minore, fiind

dificil de acceptat că înfățișarea acestora - exemplificată și de fotografiile

conținute de fișele de identificare - le-ar fi recomandat pe acestea ca fiind

persoane majore. În plus, în condițiile în care inculpata R.E. a obținut părții

vătămate E.E.R. un act de identitate fals pentru că aceasta era dată în

urmărire generală, fiind fugită din centrul de plasament, este imposibil de

acceptat teza că nu ar fi cunoscut vârsta reală a părții vătămate.

Sub aspectul

încadrării juridice, instanța a apreciat că fapta inculpatei R.E., care,

începând cu anul 2009, prin constrângere și amenințări, le-a cazat pe părțile

vătămate minore B.M.A., în vârstă de 14 ani, și E.E.R., în vârstă de 15 ani, în

scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării

juridice.

Referitor la fapta

inculpatei de a o caza pe partea vătămată B.A.M. în perioada aprilie - mai 2011

și de a o constrânge în vederea practicării prostituției, Tribunalul a arătat

că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/20001.

Fapta săvârșită de

inculpatul R.C. care, începând cu anul 2009, le-a cazat pe părțile vătămate

minore B.M.A., în vârstă de 14 ani, și E.E.R., în vârstă de 15 ani, în scopul

exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, a fost

încadrată, în drept, în dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea

nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta aceluiași

inculpat de o caza pe partea vătămată B.A.M. în scopul înlesnirii practicării

prostituției și, ulterior, de a o constrânge la practicarea prostituție, prin

utilizarea unor mijloace de constrângere, în scopul exploatării acesteia prin

obligarea la practicarea prostituției în prevederile art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/20001.

Având în vedere

actele de violență și constrângere comise de inculpați în scopul exploatării

tuturor celor trei părți vătămate, cererea de schimbare a încadrării juridice

în infracțiunea de proxenetism formulată de aceștia a fost apreciată că

neîntemeiată și a respinsă ca atare.

Sub aspectul

individualizării judiciare a pedepselor, Tribunalul a reținut în privința

ambilor inculpați, în conformitate cu art. 72 C. pen., atât natura cât și modul

concret de comitere a faptelor, vârsta foarte mică a părților vătămate minore

la data faptelor, natura și gravitatea actelor de violență comise asupra

tuturor părților vătămate și, mai cu seamă, modul atroce în care partea

vătămată B.A.M. a fost constrânsă la practicarea prostituției, perioadă mare de

timp în care cele trei victime au fost exploatate sexual, consecințele

iremediabile produse asupra personalității părților vătămate minore, caracterul

permanent al prejudiciilor produse acestora, faptul că cei doi inculpați au

încercat direct și indirect să influențeze declarațiile părților vătămate

minore, prin acte de amenințare, poziția procesuală vădit nesinceră a celor doi

inculpați. Ca element distinct, instanța a reținut starea de recidivă mare

postexecutorie a inculpatei R.E., cât și evoluția sa în comiterea de

infracțiuni de același tip, dar în variantă agravată, aspect valorificat în

detrimentul acesteia sub aspectul cuantumului pedepselor.

Sub aspectul laturii

civile, Tribunalul a apreciat că faptele inculpaților au cauzat un important

prejudiciu moral fiecăreia dintre cele trei părți vătămate, obligându-i pe

inculpați, în solidar, la plata de despăgubiri către acestea.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații R.E. și R.C., care au criticat-o pentru

greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în loc de

proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) sau alin. (1) și (3) C. pen., cu

reținerea art. 51 C. pen., în sensul erorii în care s-au aflat cu privire la

starea de minoritate a celor două părți vătămate, și pentru greșita

individualizare a pedepselor, apreciate prea severe în raport de modalitatea de

săvârșire și de împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, făcând

referire la art. 74 lit. a) și c) C. pen. Totodată, apelanții au criticat

cuantumul prea mare al daunelor morale la plata cărora au fost obligați,

solicitând reducerea acestuia.

Prin Decizia penală

nr. 4/A din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, a dedus prevenția de

la 24 mai 2011 la zi, menținând starea de arest a apelanților și obligându-i la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a constatat că probatoriul administrat în cauză este

concludent și suficient atât în stabilirea faptelor deduse judecății, cât și a

săvârșirii lor cu vinovăție de către inculpați.

S-a apreciat că

judecătorul fondului a analizat în mod riguros și exhaustiv declarațiile

părților vătămate date în ambele faze procesuale, conchizând just că

retractarea acestora în fața instanței nu este veridică, cu atât mai mult cu

cât acestea au învederat că după reinstituționalizarea în centrele de plasament

au fost abordate de cunoștințe ale inculpaților care au exercitat presiuni sub

formă de amenințări pentru a le determina să-și schime declarațiile și chiar să

reînceapă să se prostitueze. Similar instanței de fond, Curtea a considerat că

revenirea părților vătămate asupra declarațiilor date în faza de urmărire

penală este lipsită de orice suport justificativ, atâta timp cât acestea nu au

oferit explicații convingătoare și indubitabile, fiind imposibil ca prima

versiune prezentată să fie rodul unor fantezii sau al dorinței de răzbunare,

date fiind amănuntele oferite cu prilejul primelor declarații, care conferă

faptelor expuse o desfășurare logică, neputând fi ignorat, din acest punct de

vedere, nici nivelul de instrucție scăzut al acestora, care nu le-ar fi permis

plăsmuirea unor asemenea fabulații.

Curtea a apreciat ca

fiind lipsită de temei și critica inculpaților referitoare la vârsta părților

vătămate, considerând, în deplin acord cu instanța fondului, că este imposibil

ca aceștia să nu fi cunoscut vârsta celor două părți vătămate, având în vedere

fotografiile de la fișele de identificare și împrejurarea că inculpata R.E. a

obținut pentru una dintre ele un act de identitate falsificat.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a

constatat că acestea au fost just cuantificate, fiind analizate și respectate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză nefiind întemeiată o

eventuală reducere a acestora sub limita minimă specială prevăzută de lege

pentru infracțiunile pendinte prin reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen., dată fiind atitudinea procesuală a inculpaților,

lipsa totală de empatie față de părțile vătămate și încercarea de intimidare a

acestora, la care se adaugă și lipsa unor venituri licite, din muncă. În ceea

ce o privește pe inculpata R.E., Curtea a apreciat că reluarea activității

infracționale după ce a fost condamnată pentru același gen de fapte reprezintă

un indice de incorigibilitate a acesteia. Prin urmare, s-a considerat că se

impune aplicarea unor pedepse ferme, care să implice o perioadă mai mare de

detenție, dându-le posibilitatea inculpaților să-și formeze o nouă atitudine

prin asimilarea elementelor de instruire învederate de factorii educaționali

din penitenciar, dând astfel întâietate funcției coercitive a pedepsei.

Critica inculpaților

referitoare la soluționarea laturii civile a fost apreciată, de asemenea, ca

neîntemeiată, fiind indubitabil că faptele inculpaților le-au creat părților

vătămate traume psihice și fizice, ce se impune a fi reparate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații R.C. și R.E., reiterând

criticile formulate în apel.

Astfel, aceștia au

arătat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

17 C. proc. pen., că, în cauză, s-a dat o greșită calificare juridică faptelor

pentru care au fost condamnați, solicitând schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, în cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.

De asemenea, în

cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., inculpații au criticat modalitatea de individualizare a pedepselor

cu închisoarea ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea acestora prin

reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., iar, în ceea

ce îl privește pe inculpatul R.C., și a prevederilor art. 320 C. proc. pen.

Totodată, făcând

trimitere la prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.,

recurenții au solicitat modificarea cuantumului daunelor morale stabilit de

către instanțele inferioare, în sensul reducerii acestuia.

Examinând hotărârile

atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile

declarate de inculpații R.C. și R.E. ca fiind nefondate, având în vedere în

acest sens următoarele considerente:

critica formulată de recurenții inculpați cu privire la greșita calificare

juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptelor

pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe

baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională

desfășurată de inculpați a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 12

alin. (1) și alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens, Înalta

Curte arată, așa cum s-a stabilit și prin Decizia în interesul legii nr. XVI

din 19 martie 2007, că, ceea ce deosebește infracțiunea de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, de cea de

proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., este obiectul juridic generic

diferit al celor două încriminări, respectiv valoarea socială diferită

protejată de legiuitor prin textele Incriminatorii ale celor două legi, în

cazul infracțiunilor prevăzute de legea specială aceasta fiind apărarea

dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul

infracțiunii prevăzute de Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relațiile

de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență. Spre

deosebire de infracțiunea de proxenetism, care nu presupune întrebuințarea de

către autor a constrângerii, infracțiunea de trafic de persoane, încriminată în

art. 12 și, respectiv, în art. 13 din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai

prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum și prin acceptarea sau

primirea de bani ori de alte foloase pentru a obține consimțământul persoanei

care are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul exploatării, prin

exploatare înțelegându-se Inclusiv obligarea la practicarea prostituției.

Raportat la aceste

elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte, în acord cu

instanțele inferioare, apreciază că faptele inculpaților R.C. și R.E. care, în

perioada 2009 - 2011, prin exercitarea de violențe fizice și psihice și

profitând de vulnerabilitate psihică pronunțată a victimelor minore, le-a cazat

pe părțile vătămate B.M.A., în vârstă de 14 ani, E.E.R., în vârstă de 15 ani,

precum și pe partea vătămată majoră B.A.M., în scopul exploatării lor prin

obligarea la practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin.

(2) lit. a) și, respectiv, art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunilor de

proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) și, respectiv, art. 329 alin. (3)

C. pen., faptele fiind comise prin întrebuințarea de constrângeri, ceea ce este

de esența încriminării cuprinse în legea specială.

Deși inculpații au

negat în mod constant exercitarea vreunor acte de constrângere asupra părților

vătămate, în mod corect declarațiile lor în acest sens au fost înlăturate de

instanțele inferioare, fiind în contradicție evidentă cu depozițiile părților

vătămate date în cursul urmăririi penale, în care acestea au descris în mod

amănunțit acțiunile violente și amenințările exercitate de inculpați și de

apropiații lor pentru a le obliga să practice prostituția și să le împiedice să

părăsească imobilul în care erau ținute împotriva voinței lor.

Cu privire la

declarațiile date în fața instanței de fond de cele trei părți vătămate,

invocate de inculpați în susținerea solicitării de schimbare a încadrării

juridice, Înalta Curte constată că, într-adevăr, acestea au revenit parțial

asupra depozițiilor anterioare, arătând că au locuit de bună voie în casa

inculpaților, unde au practicat prostituția, însă, față de faptul că atitudinea

procesuală a acestora nu este susținută de o justificare valabilă - fiind cel

mai probabil, astfel cum au arătat chiar ele anterior, rezultatul presiunilor

exercitate de inculpați sau de apropiații lor - iar depozițiile părților

vătămate date în cursul urmăririi penale conțin o expunere completă și

credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele, instanța nu poate da

eficiență declarațiilor ulterioare de retractare, apreciindu-le ca subiective

și făcute cu scopul evident de a-i exonera pe inculpați de răspunderea penală.

Față de toate aceste

aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât și

Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptelor comise de

inculpații R.C. și R.E., motiv pentru care apreciază că nu este incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

proporționalizării pedepselor cu închisoarea aplicate recurenților, Înalta

Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art.

72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii

faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, în raport cu care au

fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate, apte să asigure

realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat, la

alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, au fost avute în

vedere importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea

infracțiunilor de trafic de persoane, durata mare în timp a desfășurării

activității infracționale, modalitatea în care au acționat inculpații, aceștia

exercitând violențe fizice și amenințări asupra părților vătămate, dintre care

două erau minore, pentru a le obliga să practice în folosul lor prostituția și

a le împiedica să părăsească locuința în care erau ținute fără voia lor și profitând

de starea accentuată de vulnerabilitate a victimelor minore, datorată lipsei

mediului familial și a autorității părintești, precum și comportamentul

procesual al recurenților, care au încercat permanent să denatureze adevărul și

să inducă în eroare organele judiciare, susținând că nu au întrebuințat acte de

constrângere împotriva celor trei părți vătămate și exercitând presiuni asupra

acestora pentru a le intimida și a le determina să își schimbe declarațiile.

De asemenea, în mod

corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale

aplicate inculpatei R.E. împrejurarea că aceasta nu se află la primul conflict

cu legea penală, infracțiunile pentru care a fost condamnată în prezenta cauză

fiind săvârșite în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa

de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1077/2003 a Tribunalului

București pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, aspect ce denotă

perseverența sa infracțională, specializarea în comiterea unui anumit tip de

fapte penale, precum și împrejurarea că scopul sancțiunii aplicate anterior, ca

măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi

infracțiuni, nu a fost atins.

În consecință, față

de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod

justificat, nu au fost reținute în favoarea inculpaților circumstanțele

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și

apreciază că pedepsele aplicate acestora de către instanța de fond și menținute

de instanța de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea

în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.,

astfel încât nu se impune stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi

insuficiente pentru a asigura reeducarea lor și realizarea scopului preventiv

-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate

da curs nici solicitării recurentului inculpat R.C. de aplicare a dispozițiilor

art. 320 C. proc. pen., având în vedere în acest sens, pe de o parte,

împrejurarea că, la termenul din data de 29 iunie 2011, întrebat fiind de

judecătorul fondului, acesta a arătat, în mod expres, că nu dorește ca procesul

să urmeze procedura simplificată, contestând modalitatea de comitere a faptelor

penale prezentată în rechizitoriu și, pe cale de consecință, încadrarea

juridică a acestora în infracțiunile de trafic de persoane, poziție menținută,

de altfel, și în recurs, iar, pe de altă parte, faptul că, în cauză, prima

instanță fiind sesizată la data de 15 iunie 2011, când era deja în vigoare

Legea nr. 202/2010, inculpatul nu se află într-o situație tranzitorie, pentru a

putea beneficia de dispozițiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că nu este incident în speță nici cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

privește solicitarea recurenților de reexaminare a cuantumului daunelor morale,

este de menționat că, în opinia Înaltei Curți, aceasta nu se circumscrie cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și

niciunuia dintre celelalte motive de recurs expres și limitativ reglementate de

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens, Înalta

Curte arată că reindividualizarea cuantumului daunelor morale acordate de

instanța de fond și menținute de instanța de apel, nefiind o chestiune de

legalitate, ci de apreciere, implicând o anumită doză de aproximare din partea

organelor judiciare, nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind

eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea

acelor elemente stabilite de instanțele inferioare pe baza unor considerații de

ordin subiectiv, care nu își găsesc corespondent în realitatea materială și nu

pot fi, astfel, verificate pe baza unor criterii obiective. Daunele morale se

raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este

susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci

este supus unei aprecieri esențial subiective a instanțelor de judecată.

Reaprecierea

cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un anumit cuantum a

despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul

exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei

erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și de

necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din

actele dosarului.

În consecință,

constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17, 17

2

și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.C.

și R.E..

În temeiul art. 385

9

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenția

inculpaților de la 24 mai 2011 la zi și, având în vedere că recurenții sunt cei

care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C.

proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații R.C. și R.E. împotriva Deciziei

penale nr. 4/A din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpaților, prevenția de la 24 mai 2011 la 2 aprilie 2012.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 625 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpați și suma de câte 225 RON reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM