ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 184 din data de 20.02.2018, pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis cererea inculpatului A. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia, din două infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., art. 38 C. pen. și art. 5 C. pen., în două infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de 3 ani, care constituie termen de încercare conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II - a și b C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat pedeapsa accesorie pe perioada termenului de încercare.

În latură civilă:

În baza art. 25 C. proc. pen. corob. cu art. 397 C. proc. pen. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Scornicești și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 171.847 RON, reprezentând daune materiale.

A fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă referitoare la consumul de carburant.

În baza art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, astfel cum a fost instituită prin ordonanța din data de 07.05.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a notat, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în limitele admiterii ei în principiu prin încheierea din 27 septembrie 2019, că, în perioada 2009 - 2012, în timpul mandatului de primar al orașului Scornicești al inculpatului A., în aparatul administrativ al acestei instituții au fost angajate, pe perioade determinate, prelungite în mod repetat, 9 persoane, în funcțiile de referent urbanism, inspector cadastru, agent fiscal, paznic, agent pază, îngrijitor.

În concret, s-a reținut că:

La data de 04.05.2009, martorul B. a fost angajat, pe perioadă determinată de 6 luni, pe postul de referent 3 la Compartimentul urbanism din cadrul primăriei Scornicești, iar ulterior au fost întocmite acte adiționale (5) prin care a fost prelungită durata contractului de muncă al acestuia, astfel că la data încetării mandatului inculpatului A. (vara anului 2012), martorul se mai afla în funcție.

La data de 09.07.2009, martorul C. a solicitat angajarea în cadrul Biroului registru agricol - cadastru, cererea acestuia, înregistrată la registratura primăriei Scornicești, fiind aprobată de către inculpat, care a pus pe aceasta rezoluția:

"Biroul Personal, se aprobă angajarea pe o perioadă determinată de 6 luni". Ca urmare, martorul a fost angajat în baza Contractului individual de muncă nr. x/29.07.2009 la Compartimentul cadastru și evidență funciară din cadrul primăriei, ulterior contractul de muncă al acestuia fiind prelungit, în mod repetat, prin acte adiționale succesive.

La data de 28.02.2011, martora D. a depus o cerere la registratura primăriei Scornicești prin care solicita angajarea la Serviciul impozite și taxe din cadrul instituției. Inculpatul A., în calitatea sa de primar, a aprobat-o și a transmis-o Biroului personal, cu mențiunea "se aprobă contract de muncă pe perioadă determinată". Ca urmare, la data de 01.03.2011 a fost încheiat Contractul individual de muncă nr. 2057, pe o perioadă de 12 luni, care a fost ulterior prelungit, prin act adițional, pentru o perioadă egală de timp.

La data de 30.12.2010, inculpatul A. a semnat Contractul individual de muncă nr. x/30.12.2010, pe perioada determinată (până la 31.12.2011), cu martorul E., prin care acesta a fost angajat ca paznic, cu fracțiune de normă (4 ore/zi).

La data de 31.01.2011, martorul F. a depus la registratura primăriei Scornicești cererea înregistrată sub nr. x/31.01.2011, prin care solicita angajarea în cadrul acestei instituții pe post de paznic. Inculpatul A. a aprobat cererea și a transmis-o către Biroul personal. Ca urmare, la data de 01.02.2011, cu martorul a fost încheiat Contractul de colaborare nr. x/01.02.2011, pe perioada determinată de 12 luni, durata contractului fiind prelungită ulterior, pentru aceeași perioadă, prin Actul adițional nr. x/01.02.2012.

La data de 12.03.2012, martorul G. a depus la registratura primăriei Scornicești cererea înregistrată sub nr. x/12.03.2012, prin care solicita angajarea în cadrul acestei instituții în funcția de paznic. Inculpatul A. a aprobat cererea și a transmis-o către Biroul personal, cu mențiunea " se aprobă, CM colaborare pe perioadă determinată". Ca urmare, la data de 29.03.2012, s-a încheiat Contractul individual de munca x/29.03.2012, pe perioadă determinată de 12 luni, prin care martorul a fost angajat pe postul de paznic, care era vacant.

La data de 07.05.2012, martora H. a depus la registratura primăriei Scornicești cererea înregistrată sub nr. x/07.05.2012, prin care solicita angajarea în cadrul acestei instituții în funcția de agent de pază. Inculpatul A. a aprobat cererea și a transmis-o către Biroul personal, cu mențiunea "se va încheia contract colaborare cu data de 07.05.2012". Ca urmare, la data de 07.05.2012 s-a încheiat Contractul individual de muncă nr. x/07.05.2012, pe perioadă determinată de 12 luni, prin care martora a fost angajată pe postul de paznic, care era vacant. Contractul a încetat la data de 29.06.2012.

La data de 31.01.2012, martora I. a depus la registratura primăriei Scornicești cererea înregistrată sub nr. x/31.01.2012, prin care solicita angajarea pe postul de îngrijitor la Școala Generală I - VIII Scornicești. Inculpatul A. a transmis cererea către Biroul personal, cu mențiunea "Analizați și discutăm". La data de 01.02.2012, s-a încheiat Contractul individual de muncă nr. x/01.02.2012, pe perioadă determinată de 12 luni, prin care martora a fost angajată pe postul de îngrijitor la școala anterior menționată, care era vacant. Contractul a încetat la data de 29.06.2012.

Începând cu luna septembrie 2010, martora J. a încasat drepturi salariale pentru munca prestată în cadrul primăriei Scornicești, deși nu a avut contract de muncă încheiat cu instituția.

În contextul factual prezentat, instanța de fond a reținut că rolul determinant în angajarea celor nouă persoane a revenit inculpatului A., în calitatea sa de primar al unității administrativ teritoriale.

Totodată, a reținut că angajarea celor nouă persoane s-a făcut în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară și reglementarea unor măsuri financiar fiscale, act normativ care interzicea în mod expres angajarea de personal în cadrul unităților administrativ teritoriale.

Urmare acestor constatări, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului care, în calitate de primar, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timpul mandatului 2009 - 2012, a dispus angajarea a nouă persoane, pe perioadă determinată, în aparatul administrativ al primăriei Scornicești, încălcând astfel dispozițiile art. 21 și art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009 și cauzând în patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Scornicești o pagubă în valoare de 171.847 RON, constând în sumele plătite celor nouă persoane cu titlu de drepturi salariale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpatul A.

Parchetul a criticat sentința apelată sub aspectul soluției de achitare dispusă față de inculpat pentru abuzul în serviciu vizând plata carburantului achiziționat de Primăria Scornicești în perioada ianuarie - iunie 2012, solicitând condamnarea acestuia pentru toate infracțiunile deduse judecății, cu consecințele firești în latura civilă a cauzei.

Deopotrivă, a criticat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu vizând angajarea, în mod nelegal, a nouă persoane în aparatul administrativ al primăriei Scornicești, solicitând majorarea acesteia, raportat la gravitatea faptei.

Inculpatul A. a susținut, în esență, că soluția de condamnare dispusă de prima instanță este rezultatul unei greșite interpretări a probatoriului administrat în cauză, motiv pentru a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) sau c C. proc. pen.

III. Prin Decizia penală nr. 647 din 23.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au decis următoarele:

S-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 184 din data de 20.02.2018 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. x/2015, care a fost desființată, în parte, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și soluția dată laturii civile a cauzei, iar în rejudecare:

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

A fost redus cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Scornicești, de la 171.847 RON la 98.000 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contravin deciziei.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, confirmând situația de fapt reținută de prima instanță (cu unicul corectiv în ceea ce privește cuantumul prejudiciului suferit de Unitatea Administrativ Teritorială Scornicești ca urmare a faptei de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul), printre altele, a notat că inculpatul A. și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu întrucât a dispus angajarea celor nouă persoane cu încălcarea legislației primare, respectiv a art. 21 și art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009, în condițiile în care nu au existat acte care să justifice temeinic necesitatea angajărilor, iar acestea nu au fost făcute în baza unei proceduri de concurs sau examen.

Instanța de apel a înlăturat apărările inculpatului privind inexistența unui prejudiciu, reținând că prin angajarea celor nouă persoane cu încălcarea dispoz. art. 21 și art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009, în concret, s-a cauzat Unității Administrativ Teritoriale Scornicești o pagubă constând în drepturile salariale plătite respectivelor persoane, în cuantum de 98.000 RON, astfel cum s-a stabilit prin suplimentul la expertiza contabilă întocmit în cauză.

În acest sens, a reținut că încălcarea dispozițiilor legale în cazul angajărilor de la primăria Scornicești a fost constatată și de către instanța de contencios administrativ, sens în care a făcut trimitere la considerentele Sentinței nr. 240/19.05.2010 a Tribunalului Olt, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2697/23.11.2010 a Curții de Apel Craiova, prin s-a constatat nulitatea raporturilor de muncă contractate între primarul orașului Scornicești și numiții C. și B., ca urmare a faptului că, pe de o parte, posturile pe care au fost angajate cele două persoane, deși vacante, erau blocate în temeiul O.U.G. nr. 34/2009, care nu permitea realizarea de angajări în perioada de referință, iar, pe de altă parte, pentru că angajarea s-a făcut fără concurs.

A mai reținut că nici în cazul celorlalte persoane angajate nu au fost respectate prevederile legale, întrucât: în cazul numiților G. și F., din statul de funcții aprobat prin H.C.L. nr. 9/29.02.2012, respectiv, H.C.L. nr. 29/14.04.2011, nu rezultă că, la momentul de referință, exista un post de paznic vacant, iar angajarea a fost efectuată fără organizare de concurs; în cazul numiților H., E. și I., angajați ca paznici la primărie, respectiv, îngrijitor la Școala Generală I - VIII Scornicești, nu s-a organizat concurs, în cel din urmă de către școală, instituție competentă pentru încheierea contractelor de muncă; în cazul angajării numitei D. nu s-a organizat concurs, iar în cazul numitei J., plătită de către Primăria Scornicești pentru postul de bucătar la grădinița din oraș, nu a existat contract de muncă.

În contextul acuzației concrete aduse inculpatului, detaliat prezentată anterior, instanța de apel a notat că apărarea acestuia în sensul că primarul dădea numai dispoziții, angajările fiind făcute, în mod efectiv, de personalul de la Compartimentul resurse umane și de secretarul primăriei, este infirmată de probele existente la dosarul cauzei, care dovedesc cu certitudine faptul că angajările s-au efectuat direct de către inculpat, la cererea persoanelor încadrate, anterior efectuării referatului de specialitate, contractele de muncă fiind semnate numai de către inculpat. În plus, angajările nu erau cuprinse în organigrame și hotărâri ale consiliului local.

Mai mult, în privința angajărilor la școala generală, acestea trebuiau să fie aprobate de consiliul local, care trebuia să rectifice în mod corespunzător bugetul și să primească avizul Inspectoratului Școlar, condiții neîndeplinite în speță, în condițiile în care toate angajările s-au făcut în mod direct, de către primar.

În fine, instanța de apel a reținut că apărările inculpatului vizând necesitatea angajării celor nouă persoane sunt aspecte ce țin de oportunitatea angajărilor ce fac obiectul acuzației, iar nu de legalitatea încheierii respectivelor contracte de muncă.

****

Împotriva Deciziei penale nr. 647 din 23.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esență, evocând Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, a susținut că, în condițiile în care, în termen de 45 de zile de publicarea acesteia, Guvernul nu a reglementat infracțiunea de abuz în serviciu într-o variantă care să corespundă rigorilor de constituționalitate și celor stabilite de Comisia de la Viena, dispozițiile legale care o incriminează și-au încetat efectele, astfel că infracțiunea similară reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

În sfera aceluiași caz, făcând referire la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, inculpatul a susținut că în speță data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este 04.05.2009, solicitând instanței de recurs în casație să aibă în vedere acest aspect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 iulie 2019, sub nr. x/2015, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 27 septembrie 2019.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., numai în limitele criticilor vizând condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, prin încheierea din 27 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, 6 decembrie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul dispoziției normei de procedură penală evocate, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recurs în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

În acest context, procedând la evaluarea criticilor subsumate de inculpatul A. cazului de recurs în casație invocat, Înalta Curte reține, prioritar, că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/08.07.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Deopotrivă, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30.06.2016, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

În considerentele acestor decizii, Curtea Constituțională a statuat că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancțiunii penale. Deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență). Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă constând în încălcarea îndatoririlor de serviciu va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Statuând asupra efectelor acestor decizii, jurisprudența a stabilit că, în absența unei intervenții legislative, deciziile Curții Constituționale au avut ca efect o restrângere a sferei de aplicare a normelor de incriminare cuprinse în art. 246 C. pen. din 1969, art. 248 C. pen. din 1969 și art. 297 C. pen., în sensul că numai o îndeplinire a actului de serviciu contrară legii (în sensul de lege, ordonanță sau ordonanță de urgență), și nu doar defectuoasă, este susceptibilă a se circumscrie elementului material al abuzului în serviciu, dacă a produs rezultatul prevăzut de text.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută prin raportare la obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice, fișe de post, etc.

Cerința esențială a încălcării legii, atașată elementului material al infracțiunii, este o condiție ce ține de tipicitatea infracțiunii de abuz în serviciu, astfel că nerealizarea acesteia impune soluția achitării, în faza de judecată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., deoarece fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

Decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate a avut ca efect, așadar, sancționarea pentru neconstituționalitate nu a normei de incriminare, în întregul său, ci doar a înțelesului sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", prin care, pentru a asigura compatibilitatea normei cu exigențele legii fundamentale, trebuie să se înțeleagă "îndeplinește prin încălcarea legii".

Decizia Curții Constituționale analizată se încadrează, prin urmare, în categoria deciziilor interpretative, prin care se arată înțelesul constituțional al normei ce se impune a fi aplicat de către instanțele de judecată, fără a se lipsi de efecte juridice norma în sine, ci doar înțelesul contrar celui reținut prin decizia instanței de contencios constituțional.

Raportând aceste considerații teoretice la datele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia, în concret, că, în calitate de primar, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timpul mandatului 2009 - 2012, a dispus angajarea a nouă persoane, pe perioadă determinată, în aparatul administrativ al primăriei Scornicești, încălcând astfel dispozițiile art. 21 și art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009 și cauzând în patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Scornicești o pagubă în valoare de 98.000 RON, constând în sumele plătite celor nouă persoane cu titlu de drepturi salariale.

Această faptă, astfel cum este reținută în hotărârea definitivă, corespunde exigențelor impuse de instanța de contencios constituțional în interpretarea sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul art. 248 C. pen. din 1969, întrucât constă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către inculpat, ca urmare a încălcării legislației primare în materia rectificărilor bugetare la nivelul anului 2009 și a reglementării unor măsuri financiar fiscale, constând în O.U.G. nr. 34/2009.

Ca urmare, susținerile recurentului inculpat A. vizând neprevederea în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat definitiv, ca efect al Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 647 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 647 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2019.

GGC - NN