CtEDO 06.05.2008 Auto

KOCAK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.05.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KOCAK c. TURQUIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 5256/04 prezentate de Ali KOçAK și Cengiz KOçAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 mai 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ayse Ișikaș, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 ianuarie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, dnii Ali Koçak și Cengiz Koçak sunt cetățeni turci, născuți în 1972 și, respectiv, 1964 și domiciliați în Calorum. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Akça, avocat în Ankara. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 23 mai 2000, administrația de transport al petrolului prin conducte (BOTAȘ) ( A se vedea, de asemenea, cauza C-75/10 P, Comisia/Comisia, Rec., 2002, p. Potrivit instrucțiunilor de siguranță referitoare la trecerea conductelor, o zonă de siguranță pe care este interzis să se deruleze construcții a fost stabilită în jurul conductelor de drenaj. La 14 iulie 2001, contracarând prețul indicativ al metrului pătrat stabilit de administrație, reclamanții au sesizat instanța de mare instanță de qualorum ( La 18 februarie 2002, pe baza unor rapoarte de competență, instanța a acordat reclamanților o indemnizație suplimentară de 8 190 346 de lire turcești (TRL) 103 EUR (EUR) plus dobânzi restante la rata legală începând cu 23 mai 2000, dată de expropriere. Prin hotărârea din 10 iunie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță și a respins, la 15 octombrie 2002, acțiunea în litigiu a reclamanților. La 8 octombrie 2002, reclamanții au sesizat biroul cu privire la executarea și recuperarea creanțelor ( Biroul de executare mai întâi, care, la 30 octombrie și 23 decembrie 2002, a emis un ordin de plată. La 30 octombrie și 23 decembrie 2002, administrația a plătit suma de 22 733 121 693 TRL (13 965 EUR) și, respectiv, 443 598 577 TRL (267 EUR). La 5 noiembrie 2002 și 8 ianuarie 2003, reclamanții au încasat sumele menționate, iar dosarul de execuție a fost închis la 11 ianuarie 2003. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că procedura a fost făcută în măsura în care instanțele interne ar fi făcut o apreciere eronată a faptelor cu privire la calificarea terenului în cauză. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, ei susțin că nu vor mai putea dispune pe deplin de dreptul lor de proprietate din cauza faptului că au stabilit pe teritoriul lor o zonă de siguranță și o inscripționare pe registrul funciar conform căreia proprietatea în cauză ar putea fi expropriată. Invocând același articol, ei se plâng, de asemenea, de insuficiență și de neplata de către administrația de la Guvernul invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru lipsa de calitate a victimei reclamanților și pentru nerespectarea termenului de șase luni. El menționează că a fost achitată de către administrație imediat după decizia internă definitivă, că aceaceasta a fost încasată de către reclamanți la data de 5 noiembrie 2002 și 8 ianuarie 2003 și, după ce și-au depus cererea la mai mult de șase luni de la această plată, aceștia nu mai pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a dispozițiilor Convenției; reclamanții contestă argumentele guvernului. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta trebuie sesizată în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. De asemenea, aceasta amintește că, potrivit jurisprudenței sale relevante în materie de expropriere, data care trebuie reținută ca die a quo a termenului de șase luni este cea din Plata integrală a sumei datorate de către administrația expropriantă (a se vedea, printre altele, Tiryakiouilu c. Turcia, nr 45436/99, § 19, 24 mai 2005 și Acar și alții c. Turcia, nr 53796/00, § 17, 10 ianuarie 2006). În speță, Curtea arată că nu se contestă între părțile pe care reclamanții le-au încasat sumele plătite de către administrație la 5 noiembrie 2002 și 8 ianuarie 2003. Aceasta arată, de asemenea, că, în cazul în care dosarul de executare a fost achitat integral, dosarul de executare a fost închis la 11 ianuarie 2003. Or, Curtea constată că reclamanții și-au introdus cererea la 9 ianuarie 2004, adică mai mult de șase luni mai târziu. cu întârziere și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă