ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 926 din 23.02.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.A., ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a lui B., ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a lui B., ca rămasă fără obiect; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată și modificată, formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar E., în contradictoriu cu pârâții F. S.R.L., prin administrator judiciar G., D. S.R.L., prin administrator judiciar H. și C. S.R.L., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel I., în calitate de administrator special al A. S.A. și reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar E..
La termenul de judecată din data de 23.02.2016, Curtea a dispus suspendarea judecării apelului formulat de către apelantul I., în calitate de administrator special al A. S.A., în temeiul art. 155
1
alin. (1) C. proc. civ. și a dispus disjungerea judecării apelului formulat de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar E.., împotriva aceleiași sentințe.
În motivarea soluției s-a reținut că apelantul-pârât I., în calitate de administrator special al A. S.A., nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță de a preciza valoarea în RON a contractelor a căror anulare se cere în vederea calculării taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei încheieri, la data de 25 august 2016, a formulat recurs recurenta - pârâtă S.C. A. S.A. prin administrator special I., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 mai 2017.
Prin decizia nr. 763/A/2017 din 25 aprilie 2017 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția A VI-A CIVILĂ s-a constatat perimat apelul formulat de apelantul-pârât I., în calitate de administrator special al A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 926/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. S.R.L., prin administrator judiciar J. S.P.R.L., F. S.R.L., prin administrator judiciar G.., și D. S.R.L., prin administrator judiciar H..
Înalta Curte, analizând cererea cu care a fost învestită, respectiv cererea de recurs împotriva încheierii din 23 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va respinge recursul având în vedere următoarele considerente:
De la data formulării recursului și până la termenul de soluționare, respectiv 21 iunie 2017, în dosarul x/2015 în care a fost dată încheierea atacată, a fost pronunțată decizia nr. 763/A/2017 din 25 aprilie 2017 prin care s-a constatat perimat apelul împotriva sentinței civile nr. 926/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008.
Potrivit art. 253 C. proc. civ. hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
Întrucât din datele furnizate de sistemul Ecris nu reiese că împotriva deciziei nr. 763/A/2017 din 25 aprilie 2017 ar fi fost formulat recurs, rezultă că această decizie este definitivă și irevocabilă.
Conform art. 254 C. proc. civ. perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanță nu-și produc efectele.
În cauză, pronunțarea unei decizii irevocabile lasă fără efecte recursul declarat împotriva unei încheierii din 23 februarie 2016, anterioare acestei decizii.
Având în vedere aceste dispoziții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. A. S.A. prin administrator special I. împotriva încheierii din 23 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2017.